Salariile judecătorilor din România au fost făcute publice de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pe fondul discuțiilor aprinse provocate de o decizie recentă a Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța de la Strasbourg a respins, în unanimitate, cererile a cinci judecători și foști judecători români care reclamau că statul nu le-a plătit integral sumele câștigate în instanță pentru diferențe salariale. CSM a răspuns cu cifre: cât primește un magistrat în funcție de grad, câți judecători are România și cum stăm față de restul Uniunii Europene.
Salariile judecătorilor din România, în funcție de grad
Potrivit grilelor publicate de CSM pentru luna octombrie, cu sporuri incluse, indemnizațiile nete lunare depind de gradul profesional, de vechime și de gradație:
- judecător stagiar: între 6.990 și 8.285 de lei;
- judecător cu grad de judecătorie: între 10.486 și 16.157 de lei;
- judecător cu grad de tribunal: între 14.390 și 17.948 de lei;
- judecător cu grad de curte de apel: între 16.309 și 20.346 de lei.
Cum se raportează salariile judecătorilor la salariul mediu
CSM a comparat aceste sume cu cele mai recente date ale Institutului Național de Statistică. În august 2026, câștigul salarial mediu din România era de 5.688 de lei net și 9.497 de lei brut.
Raportat la acest reper:
- indemnizația brută a unui judecător stagiar aflat la minimul grilei reprezintă 1,26 câștiguri salariale medii brute naționale;
- la un judecător definitiv cu grad de judecătorie, tot la minimul grilei, raportul urcă la 1,89.
În Uniunea Europeană, media aritmetică a celor 27 de valori publicate în EU Justice Scoreboard 2026, pe baza datelor CEPEJ din 2024, este de aproximativ 2,13 câștiguri salariale medii brute. România se află, așadar, sub acest nivel.
Consiliul amintește și de o analiză publicată pe 16 iulie 2025, despre veniturile magistraților la început de carieră. România ocupa atunci locul 20 din 27 de state la venitul brut și locul 22 la venitul net.
Câți judecători are România
La 26 octombrie 2026, datele CSM cuprindeau 4.544 de judecători, distribuiți astfel:
- judecătorii: 2.076 de magistrați, aproximativ 46% din total. Dintre ei, 1.808 au grad de judecătorie, 110 grad de tribunal și 158 grad de curte de apel;
- tribunale: 1.503 judecători, adică 33%. Dintre aceștia, 556 au grad de curte de apel;
- curți de apel: 965 de judecători, adică 21%.
CSM precizează că distribuția include și magistrați care au un grad profesional mai mare decât cel corespunzător instanței unde lucrează.
De ce critică CSM plângerile ajunse la Strasbourg
Comunicatul are și un mesaj politic. CSM atrage atenția asupra practicii de a muta deliberat divergențele politice interne în fața jurisdicțiilor internaționale, prin prezentarea distorsionată a realităților din țară.
Potrivit Consiliului, astfel de demersuri pot aduce câștiguri de moment pe plan intern, dar cu prețul afectării credibilității instituțiilor statului și, în final, a României.
Ce a decis CEDO în cauza „Pușcașu și alții împotriva României”
Printr-o decizie de Cameră din 13 octombrie 2026, făcută publică joi, CEDO a respins, în unanimitate, cererile magistraților români, pe care le-a considerat „vădit neîntemeiate”. Decizia este definitivă, iar cererile au fost declarate inadmisibile.
Completul a fost format din șapte judecători din Georgia, Bosnia și Herțegovina, Germania, Portugalia, România, Austria și Olanda. Pentru că plângerile erau asemănătoare, Curtea le-a analizat împreună, într-o singură decizie.
Cererile fuseseră depuse la Strasbourg pe 3 ianuarie, 5 aprilie și 10 mai 2024. Invocând articolul 6 din Convenție (dreptul la un tribunal) și articolul 1 din Protocolul nr. 1 (protecția proprietății), magistrații s-au plâns că hotărârile pronunțate în favoarea lor nu au fost executate integral.
Cine sunt reclamanții și ce sume cer
Reclamanții sunt cinci cetățeni români, născuți între 1971 și 1986, judecători sau foști judecători. Ei au obținut în instanță hotărâri prin care Ministerul Justiției și instanțele unde au lucrat au fost obligate să le acorde diverse drepturi bănești.
Potrivit susținerilor lor, mai au de primit:
- 60.000 de euro;
- 30.000 de euro;
- 107.454 de euro;
- 571.891,74 de euro;
- 381.868,12 de euro.
Procesele salariale ale magistraților: 20 de ani de litigii cu statul
2006-2009: Magistrații au deschis numeroase procese prin care cereau să se constate că sunt discriminați salarial față de alte categorii de magistrați sau funcționari, mai bine plătite. În general, instanțele le-au dat dreptate și le-au acordat drepturile sau despăgubirile cerute.
Din 2009: Din cauza sumelor foarte mari, Guvernul a adoptat mai multe acte normative pentru eșalonarea plăților.
2008-2015: Statul a plătit, în tranșe anuale, sumele pe care le considera datorate în baza hotărârilor pronunțate între 2006 și 2010.
2016-2021: A urmat un nou val de procese, legate de interpretarea hotărârilor din 2006-2010 și de stabilirea veniturilor în noul cadru legal, care prevedea plata la nivelul maxim din fiecare categorie profesională.
- Prin Decizia nr. 794/2016, Curtea Constituțională a stabilit că nivelul maxim al salariului de bază sau al indemnizației trebuie să includă și drepturile recunoscute prin hotărâri judecătorești, iar personalul aflat în aceleași condiții trebuie plătit la acest nivel maxim.
- Prin Decizia nr. 36/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a explicat că egalizarea la nivel maxim include și majorările și indexările obținute în instanță de unii magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite emisese sau nu ordinele de salarizare.
După Legea-cadru nr. 153/2017. A apărut o nouă serie de procese între magistrați, pe de o parte, și Ministerul Justiției și instanțe, pe de altă parte. Miza: dacă beneficiile recunoscute anterior altor magistrați sau funcționari, prin hotărâri sau prin legi, trebuie extinse și asupra lor, în numele egalității și nediscriminării. S-au adăugat cereri de executare silită și acțiuni pentru penalități de întârziere.
Guvernul a continuat să eșaloneze în fiecare an plata sumelor și a dobânzilor, considerând că achitarea lor imediată ar fi lovit puternic bugetul.
Din 2019: Pe fondul creșterii constante a deficitului, al procedurii de deficit excesiv deschise de Consiliul UE împotriva României și al pandemiei de COVID-19, Guvernul a adoptat anual ordonanțe pentru reducerea cheltuielilor publice, într-o situație pe care o considera urgentă și extraordinară.
2023: Executivul a decis ca restanțele să fie plătite eșalonat, pe cinci ani, începând din 2024.
2025: Deficitul public ajunsese în 2024 la 9,3% din PIB. Ținând cont și de recomandările europene pentru România, Guvernul a amânat printr-o ordonanță de urgență, până în 2026, tranșele care trebuiau plătite în 2025 și care nu fuseseră încă achitate.
Cât s-a plătit deja magistraților
Datele prezentate de Guvern la CEDO arată sume uriașe:
- Ministerul Justiției, între 2006 și 2022: 2.556.604.346 de lei, aproximativ 604.398.190 de euro;
- CSM, din 2006 până în iunie 2026: 118.305.943 de lei, aproximativ 27.641.575 de euro;
- ÎCCJ, pentru perioade cuprinse între 2010 și 2022: 4.579.420.000 de lei, adică peste un miliard de euro;
- toate celelalte ministere la un loc, către funcționarii publici, între 2006 și 2025: aproximativ 73.234.680 de euro.
Pentru 2026, ÎCCJ și Parchetul General au cerut, ca ordonatori de credite, aproximativ 1,4 miliarde de euro pentru restanțele rezultate din hotărâri judecătorești și decizii administrative, inclusiv dobânzi.
Guvernul a mai arătat că indemnizația medie netă a unui magistrat și pensia medie netă a acestuia sunt mult peste salariile medii din celelalte instituții publice și peste pensia medie din sistemul public.
De ce a respins CEDO cererile magistraților
Lipsa banilor nu e o scuză, dar situația a fost excepțională. Curtea reamintește că un stat nu poate invoca lipsa fondurilor pentru a nu executa o datorie stabilită de o instanță. În cazul României, însă, a vorbit despre „circumstanțe excepționale”, marcate de amploarea și caracterul imprevizibil al obligațiilor financiare, dar și de constrângerile economice și bugetare pe care autoritățile au trebuit să le gestioneze într-o perioadă dificilă.
Magistrații europeni au observat că:
- drepturile recunoscute magistraților s-au conturat treptat, printr-o jurisprudență în continuă dezvoltare;
- deși legiuitorul a vrut inițial ca drepturile câștigate în instanță să nu intre în calculul nivelului maxim al indemnizației, ele au fost incluse și extinse la toți magistrații aflați în aceeași situație, prin efectul combinat al deciziilor Curții Constituționale și ale ÎCCJ;
- înmulțirea proceselor și a deciziilor interpretative a făcut aproape imposibilă estimarea costului total și a impactului asupra finanțelor publice;
- eșalonările, reeșalonările și amânările au fost decise prin acte normative previzibile, în interes general, cu scopul legitim de a reduce cheltuielile, de a reechilibra bugetul și de a redresa economia.
„În acest context de criză economică acută și de durată și în ciuda resurselor financiare insuficiente, autoritățile interne sunt cele care au pus în aplicare o serie de ajustări succesive care au permis executarea progresivă a hotărârilor judecătorești, în paralel cu aplicarea unei politici de redresare pe termen lung a finanțelor publice și garantarea menținerii unor activități și servicii publice esențiale”, arată CEDO, care vede aici un efort de echilibru între interesul public și cel privat.
Conflictul de interese al judecătorilor
Fără să se pronunțe asupra excepțiilor ridicate de Guvern, Curtea a amintit că nu are rolul de a lua locul instanțelor naționale și că interpretarea legilor interne revine în primul rând autorităților din fiecare țară.
A observat totuși că, în timp, fără ca legile privind salarizarea magistraților să fie modificate formal, jurisprudența Curții Constituționale și a ÎCCJ au reconfigurat cadrul juridic al remunerării judecătorilor.
„Atunci când judecătorii naționali au fost chemați să se pronunțe asupra unor componente ale remunerației de care puteau beneficia ei înșiși, participarea lor la adoptarea unor astfel de decizii era susceptibilă să genereze un conflict de interese, interesul lor patrimonial personal putând interfera cu exercitarea imparțială a funcțiilor lor judiciare”, notează CEDO.
Mai mult, instanțele „par să își fi depășit rolul tradițional de interpretare și aplicare a legii”, ceea ce ar putea crea impresia unui conflict de interese între puterea judecătorească, pe de o parte, și cea legislativă și executivă, pe de alta.
Bugetul e treaba Guvernului și a Parlamentului
CEDO subliniază că un judecător național nu are rolul de a înlocui autoritățile competente în alegerea politicilor bugetare și economice. Prioritățile de cheltuieli și împărțirea banilor publici țin de puterea executivă și legislativă, care au în acest domeniu o largă marjă de apreciere.
Curtea spune că nu îi revine nici ei să stabilească dacă existau alte soluții pentru reducerea deficitului și depășirea crizei. Reamintește și că, într-o criză economică acută, statul poate lua măsuri nu doar pentru problema bugetară de moment, ci și pentru redresarea pe termen lung a finanțelor publice. Toate măsurile au făcut parte dintr-un program de austeritate mai larg, la care au contribuit și alți funcționari publici, dar și societatea românească în ansamblu.
Magistrații nu sunt un grup vulnerabil
Curtea recunoaște că restanțele cerute sunt substanțiale și că sumele datorate celorlalți funcționari erau mult mai mici decât cele datorate magistraților. Constată însă că veniturile lunare ale reclamanților sunt cu mult peste salariul sau pensia medie din România și depășesc chiar indemnizațiile celor mai înalte autorități ale statului.
Prin urmare, Curtea nu poate considera că reclamanții fac parte dintr-un grup vulnerabil sau că neplata integrală și imediată i-a lăsat fără singura sursă de trai ori i-a expus riscului de a nu avea din ce trăi. Magistrații nu au demonstrat, așadar, că executarea parțială a hotărârilor le-a impus o sarcină individuală excesivă.
Care este concluzia Curții
În final, CEDO arată că, în perioade de dificultăți economice excepționale, Parlamentul și Guvernul sunt cele mai potrivite să țină cont de contextul socio-economic și să găsească măsurile care împacă interesele aflate în joc.
„Atâta timp cât măsurile puse în aplicare asigură un just echilibru între interesele concurente în cauză, Curtea nu pune la îndoială oportunitatea acestora. În caz contrar, ar exista riscul de a se substitui, în contradicție cu principiul subsidiarității, autorităților naționale într-un domeniu în care acestea dispun de o largă marjă de apreciere”, se arată în decizie.
Concluzia: în ciuda perioadelor lungi de neexecutare, plata parțială nu a atins esența dreptului magistraților de a-și vedea hotărârile executate, iar plângerile sunt „vădit neîntemeiate”.
Ce spune Înalta Curte
După publicarea deciziei, ÎCCJ a transmis că hotărârea CEDO privind restanțele salariale ale magistraților și litigiul dintre Înalta Curte și Guvernul României sunt chestiuni juridice distincte.
