Ultima Oră
ȘtiriPolitică

PNL, obligat să plătească datoria pentru cartea lui Ciucă. ANAF intervine

Jurnalist Actualitate și Politică 2 min de citire
Publicat la:

Chiar dacă Nicolae Ciucă nu mai e de mult în fruntea PNL, acesta a lăsat în urmă o datorie semnificativă pe care partidul trebuie să o plătească. AEP a reușit să câștige litigiul împotriva formațiunii național-liberale, obligând astfel partidul la plată.

Nu mai puțin de 14 milioane de lei trebuie să fie restituiți, suma fiind folosită de partid pentru promovarea cărții fostului lider PNL, Nicolae Ciucă.

Peste 14 milioane de lei trebuie să ajungă înapoi la bugetul de stat

Litigiul dintre AEP și PNL a fost judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, ulterior fiind pronunțat acest verdict definitiv.

ANAF susține că aplică aceleași reguli tuturor debitorilor
ANAF susține că aplică aceleași reguli tuturor debitorilor

Acum, ANAF este implicată în egală măsură, întrucât președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a declarat că instituția condusă de el nu a reușit să intre în posesia banilor.

„Mecanismul nostru este următorul. Comunicăm acte administrative prin care am aplicat sancţiuni sau am dispus confiscări, sunt decizii şi hotărâri către Administraţia Fiscală.

Avem comunicate absolut toate procesele-verbale care nu au fost atacate. Pentru PNL am fost în litigiu, nu am putut să procedăm la executarea silită. Am revenit la Administraţia Fiscală a doua zi după ce am avut hotărârea judecătorească definitivă şi sper ca Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să procedeze la executarea silită, potrivit dispoziţiilor legale” a declarat Țuțuianu

ANAF explică pașii executării silite și alternativele de plată

ANAF a afirmat deja că procesul de executare silită va fi pus în aplicare, indiferent de natura creanțelor, în mod unitar și nediscriminatoriu. Astfel, chiar dacă vorbim despre un partid implicat la guvernarea țării, datoria rămâne în continuare un motiv pentru declanșarea executării silite.

Însă au existat, de asemenea, o serie de precizări venite din partea ANAF pentru a lămuri exact care ar urma să fie implicațiile acestei măsuri.

Concret, procesul va trece printr-o serie de etape, iar poprirea conturilor și sechestrarea bunurilor nu constituie măsurile aplicate inițial. De altfel, partidul are mai multe opțiuni în ceea ce privește efectuarea plății, precum eșalonarea acesteia, compensarea sau chiar plata voluntară.

Banii ar urma să ajungă la bugetul de stat.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.