1. Un țărămbete de primar dezinvolt s-a dus la întâlnirea cu Bolojan cu un ceas de 30.000 de euro. Am mai scris-o. Problema nu e că în țara asta s-au făcut combinații. Grav e că s-au îmbogățit neamurile proaste. Am cunoscut mulți tejghetari parveniți, pe care înainte de 1989 îi cotonogeau păduchii și n-aveau o chiflă în burtă. I-am văzut la mese. Asociau coniacul cu cola și beau apă în timp ce mâncau supă. Dar ziariștii înjugați la deontologeală s-au dovedit mai jenibili decât acel primar. La întâlnirea guvernului cu autoritățile locale era vorba despre birurile puse de Bolojan, iar știrea principală la televizii a fost porcăria cu ceasul. De fapt, diversiunea cu ceasul. Mesaj clar. Generalizare. ”Nu acel primar e parvenit. Așa sunt toți primarii, dragi cetățeni! Vedeți, domnul Bolojan se sacrifică pentru popor și are ceas de jucărie, iar edilașii anonimi defilează cu 30.000 la încheietura labei. Din cauza primarilor n-aveți bani.” Da, mă, bine, apreciem gadgetul pe austeritate al onestului Bolojan! Sunteți mulțumiți? L-a luat din țipla unei reviste sclipicioase? Face și bip-bip?
2. I-a ars Bolojan pe actori? Ce surpriză! Toate astea se petrec pe fondul unei degradări culturale fără precedent. Intrați pe internet să vedeți ce directori au teatrele. Unele sunt particulare, dar asta nu-i rău. În 1947 funcționau 22 de teatre particulare în București. Înainte, teatrele aveau ca directori personalități precum Liviu Rebreanu, Victor Eftimiu, Lucia Sturdza-Bulandra (”fetițo, ia-ți un amant!”, le zicea actrițelor debutante care cereau să fie plătite), Liviu Ciulei, Horia Lovinescu, Radu Beligan, Fănuș Neagu. Iar funcția de secretar literar era adesea ocupată, după 1965, de către un scriitor fost deținut politic – Teohar Mihadaș la Cluj sau Ion D. Sărbu la Craiova. Azi, în numele teatrului vorbesc panaramezii de la stand-up comedy.
3. Teatrul e și o chestiune de prestigiu. Normal că Bolojan i-a tratat pe actori ca pe mașiniști și garderobiere. Vraca, Geo Barton ieșeau din casă, indiferent unde se duceau, cu batista la sacoul reverului și cu butoni la manșete. Azi, în plin progresism, ”actoriștii”, cum le zicea Nic. Iliescu, vin la premieră în pantaloni scurți. Diferența dintre artiștii vechi și actorii de azi e aceea dintre impostație și impostură. Am văzut, în secolul trecut, mari actori intrând în restaurante. Se așezau modești la mese, iar lumea indica prezența lor discret, mișcând bărbia sau prin descriere – ”întoarce-te ușor spre dreapta! În colț, la fereastră, e Beligan sau Olga Tudorache!” Am văzut și ”actoriști” sau cântăcioși intrând triumfal, sfidând, în cârciumi. Lumea de teapa lor îi arăta cu degetul.
