Dai în fabrici și uzine. Era un slogan în vremea comunismului care ostraciza contestatarii derapajelor acelor vremuri de dictatură a cenzurii. A fost preluat și după schimbarea de macaz ideologic. Același principiu: nu mergi cu turma finanțată ideologic, ești distructiv. Atunci distrugeai fabrici și uzine. Astăzi nu prea mai sunt. Astăzi avem uzine de troli, fabrici de „breaking news” sau uzine de minat criptomonede. Cam așa arată, în aceste zile fierbinți, în zvârcoliri de budoar politic românesc și geroase în portofelele românilor.
Cel mai vocal cor care ne cântă refrenul din titlu este în justiție. Magistrații, din grupul cărora fac parte și procurorii, care de fapt sunt avocați ai statului, cum ar trebui să fie și avocatul nostru dacă ne judecăm cu statul, sunt niște uzine ale democrației, fabrici de adevăr în care trebuie să ai încredere legat la ochi, cu dopuri în urechi și plasturi la gură. Dacă Dumnezeu lucrează prin oameni, democrația lucrează prin magistrați. Uzinele dreptății sunt intangibile. Dai în mine, dau în tine. Ciocanul este la mine. CCR, Înaltele Curți dau verdicte pe care nu le poți contesta. Ei nu sunt analfabeți funcțional, sunt din alt aluat decât restul populației. Înțeleg ce citesc. Noi, vulgul plătitor de taxe și impozite, trebuie să ne închinăm templelor dreptății. Ce înțelegi tu, un muritor de rând? Plătește și taci. Dai în mine, dai în tine. Nu înțeleg la ce ne mai trebuie un Parlament când avem uzinele Binelui care duduie de performanță.
În ordinea numerelor de pe tricou, corul care ne cântă ce-i în titlu este în administrația locală. Avem uzine locale de autorizații de construcții, de protecție a copilului și a persoanelor vulnerabile, virtual operative, de gestionare a investițiilor inutile pentru calitatea vieții cetățenilor din comunități tot mai sărace în cetățeni viețuitori ai locului. Uzine inutile, practic, și utile politic, care lucrează în gol. Partidele din coaliție își numără primarii când cer bani din buget să își consolideze sursa de voturi. Să le dăm, că iar vin alegerile. Nu are importanță că sunt unele primării căldări fără fund, că fac investiții inutile, fără nicio legătură cu nevoile reale ale comunităților pe care le păstoresc. Dacă reforma administrației locale ar fi făcută în beneficiul cetățenilor, niște uzine de produs voturi ar da faliment. Nu dorește asta nici PSD, nici PNL, nici UDMR. Când bugetul este fărâmițat, se drenează bani mai ușor. USR are alte obiective: bani europeni pe uzine politice regionale. Nici referendumul pentru eliminarea primăriilor de sector din București nu se implementează din același motiv. Uzinele de sinecuri de toate culorile de partid cântă în cor: dai în mine, dai în tine. Să mai creștem taxele ca să finanțăm aceste uzine falimentare?
În ordinea numerelor de pe tricou sunt zecile de autorități centrale: ANRE, ANCOM, ASF, ANMCS, AACR etc. O grămadă de uzine de control al unor procese care merg precum căruța fără cai. Dai în ele, dai în tine, prin biliardul democrației. Pentru că reprezentanții tăi din Parlament sunt înhămați la alte căruțe. Trag în altă parte.
Toate uzinele și fabricile de sinecuriști de mai sus se vaită la greu ca să nu piardă sinecurile de la finanțare în bugetul austerității din 2026, în timp ce sănătatea, educația și poliția, cu cei mai mulți bugetari, sunt trimise la tăiere de finanțare din taxele tot mai mari plătite de contribuabili. Pentru că vârfurile acestor sectoare vitale pentru viața noastră sunt fabrici de tocat banii din taxele noastre tot mai mari. Nu ne dau servicii de calitate. Produc legi care să ne împiedice să reacționăm. Cu democrația în gură și dictatura în politici.
Soluții? Din vremea sloganului din titlu era o vorbă: „Voi vă faceți că ne plătiți, noi ne facem că muncim”. Traduceți în vocabularul acestor vremuri.
