Pe 2 iunie 2026, generalul-maior Roman Gofman a depus jurământul ca cel de-al 14-lea director al Mossad, încheind un proces de numire turbulent care a durat șase luni și a ajuns până la Curtea Supremă a Israelului.
Profilul omului ales de Netanyahu
Născut în Belarus în 1976, Gofman a emigrat în Israel la vârsta de 14 ani, s-a stabilit la Ashdod și și-a construit întreaga carieră în Corpul Blindatelor al Armatei Israeliene, ajungând comandant de divizie înainte de a deveni secretar militar al premierului Benjamin Netanyahu în mai 2024. Nu a lucrat niciodată în cadrul Mossad. Aceasta este tocmai caracteristica sa definitorie și sursa principală a controversei: Gofman este primul director al Mossad care provine din afara agenției din 2011 încoace. Netanyahu l-a ales trecând peste cei doi candidați preferați de directorul ieșit din funcție, David Barnea — o decizie interpretată pe scară largă drept o afirmare a controlului personal al premierului asupra serviciului de informații externe al țării. Barnea însuși s-a opus numirii, iar Mișcarea pentru Calitatea Guvernării a contestat-o la Curtea Supremă, alături de alte petiții. Curtea a respins contestațiile în ziua precedentă ceremoniei de învestire, printr-un vot de doi la unu, după ce a examinat și material clasificat.
În centrul contestațiilor juridice s-a aflat un incident din 2022, când Gofman, în calitate de comandant al Diviziei 210 Bashan din Golan, a aprobat folosirea unui minor de 17 ani, Ori Elmakayes, într-o campanie de influență în limba arabă împotriva Iranului, Hezbollah și Hamas. Gofman a fost criticat că l-a abandonat pe Elmakayes după ce operațiunea a ieșit la lumină. Curtea a constatat că a existat o conduită necorespunzătoare, dar nu deliberată, și a permis numirea sa.
Misiunea enunțată public: prăbușirea regimului iranian
Ceremonia de învestire a lui Gofman a fost remarcabilă prin neobișnuita sa franchețe retorică. Netanyahu i-a trasat o directivă explicită: „Regimul de teroare iranian este destinat să dispară din această lume — și noi îl vom ajuta să ajungă acolo. Aceasta este misiunea ta, Romane”, a spus premierul, adresându-i-se direct noului director. În aceeași noapte, la ceremonia de rămas-bun a lui Barnea, Netanyahu declarase că fundamentele regimului iranian s-au fisurat și că acesta va cădea în cele din urmă.Gofman însuși, în primul său discurs ca director Mossad, a lăudat răsturnarea strategică pe care Israelul a produs-o împotriva axei iraniene, adăugând că aceasta a schimbat balanța de putere în întreaga regiune. „Dar sarcina nu este încă completă. Inima Mossad se află în operațiunile acoperite împotriva țintelor sale. Vom proteja această misiune cu orice preț”, a spus noul director. Această retorică deschisă privind schimbarea de regim la Teheran reprezintă o ruptură față de precedentul instituțional: timp de decenii, directorii Mossad s-au ferit de declarații politice explicite în spațiul public. Faptul că atât Netanyahu, cât și Barnea, ieșind din funcție, precum și Gofman, intrând în ea, au folosit un astfel de limbaj în mod deliberat semnalează o schimbare de doctrină, nu o alunecare verbală accidentală.
Contextul operațional: războiul cu Iranul și eșecul schimbării de regim
Numirea lui Gofman nu poate fi înțeleasă fără contextul conflictului israelo-american cu Iranul din 2026. Pe 28 februarie 2026, Israelul și Statele Unite au lansat o ofensivă militară comună împotriva Iranului. Planul lui Barnea, care l-a convins și pe Netanyahu, prevedea că loviturile americano-israeliene și asasinatele țintite — inclusiv cel al ayatollahului Ali Khamenei, ucis în prima zi a atacurilor — vor declanșa o revoltă populară și vor duce la prăbușirea rapidă a Republicii Islamice. Regimul de la Teheran nu s-a prăbușit. A supraviețuit, Khamenei a fost înlocuit de fiul său cel mare, Mojtaba, iar administrația Trump a intrat în negocieri cu noul regim privind programul nuclear iranian, semnând un memorandum de înțelegere la 18 iunie 2026. Consecințele interne în Israel au fost severe: un sondaj realizat de Agam Labs și Universitatea Ebraică din Ierusalim arată că 92% dintre israelieni consideră că Iranul a câștigat războiul, 82,9% cred că războiul a slăbit securitatea pe termen lung a Israelului, iar 86% au o atitudine negativă față de rezultatul conflictului. În acest context, Gofman preia conducerea Mossad cu misiunea de a găsi noi modalități de a realiza ceea ce campania militară nu a reușit.
Cotidianul israelian Maariv a relatat că Gofman consideră metodele predecesorului său — campaniile pe rețelele sociale pentru a slăbi regimul iranian și implicarea forțelor kurde — drept eșecuri și intenționează să transforme părți ale agenției pentru a adopta noi strategii. Jerusalem Post notează însă că portretizarea lui Gofman ca respingând în totalitate munca lui Barnea este simplificată: noul director ar putea aduce strategii noi, dar și să adopte multe dintre cele existente, combinând ideile într-o abordare globală pe care încă o formulează.
Restructurare internă: consultanți externi și schimbare de cultură
Una dintre primele mișcări concrete ale lui Gofman la conducerea Mossad a fost constituirea unei echipe de cinci consultanți externi — persoane care nu au lucrat niciodată pentru agenție — cu acces liber la departamente și la ședințele interne, în scopul de a revizui structura organizației și de a propune planuri de reformă. Această abordare a surprins o parte din conducerea intermediară a Mossad, obișnuită cu secretul instituțional strict. Maariv a calificat-o drept un potențial risc de securitate; susținătorii lui Gofman răspund că transparența în privința consultanților este tocmai dovada seriozității reformei. Jerusalem Post, care urmărește îndeaproape agenția, notează că schimbările radicale la preluarea mandatului de un nou director Mossad sunt mai degrabă regula decât excepția. Meir Dagan (2002–2011), Yossi Cohen (2016–2021) și David Barnea (2021–2026) au concediat sau au produs plecări masive de cadre de vârf. Ceea ce este diferit la Gofman este viteza și vizibilitatea schimbărilor, combinată cu absența unui capital instituțional intern.
Perspectiva presei occidentale: Netanyahu își consolidează controlul
Presa occidentală — CNN, The Independent și Foreign Policy — a încadrat numirea lui Gofman în primul rând ca o mutare prin care Netanyahu își întărește controlul personal asupra serviciilor de securitate ale Israelului. Surse citate de CNN în cursul acestui an relevau că Gofman îi spusese premierului că un conflict cu Iranul ar duce la o prăbușire rapidă a regimului — o evaluare pe care CNN și alte publicații o califică drept excesiv de optimistă, având în vedere că războiul s-a încheiat fără această prăbușire. Iran International subliniază că Gofman preia o agenție încurajată deschis de conducerea politică a Israelului să gândească dincolo de simpla strategie de containment. Cercetătorii citați de publicație prevăd că noul director va căuta să extindă operațiunile acoperite, recrutarea de agenți și presiunea asupra rețelelor financiare iraniene, menținând Hezbollah și rețeaua de proxies a Iranului drept prioritate absolută. Analistul Erfan Fard, într-o analiză publicată de JNS, compară profilul lui Gofman cu cel al lui Meir Dagan — directorul care a transformat Mossad într-o mașină de acțiune acoperită concentrată pe Iran între 2002 și 2011. Fard susține că Gofman ar putea moșteni o misiune mult mai largă: nu doar întârzierea programului iranian, ci dezmembrarea structurii regimului însuși. Israelul, scrie analistul, nu mai pare dispus să accepte o strategie bazată exclusiv pe containment.
Întrebarea care rămâne deschisă
Ceea ce face numirea lui Gofman deosebit de semnificativă — și deosebit de riscantă — este combinația dintre mandatul explicit de schimbare de regim, absența experienței directe în intelligence și contextul unui război care nu și-a atins obiectivele declarate. Barnea a plecat după ce a pariat pe o revoluție iraniană care nu s-a produs. Gofman vine cu o misiune identică, dar cu mijloace pe care încă le caută. Presa israeliană și cea occidentală converg asupra unui punct: aceasta nu este o tranziție de rutină la conducerea unui serviciu de informații. Este o recalibrare strategică — mai personalizată, mai ofensivă și mai strident antiiraniană decât oricare dintre predecesorii recenți. Dacă Gofman va reuși sau va repeta eșecul lui Barnea depinde de răspunsul la o întrebare pe care nici Netanyahu, nici Mossad nu par încă să o fi rezolvat: cum răstorni, prin operațiuni de informații, un regim care a supraviețuit deja unui război?
