Acordul preliminar dintre Statele Unite și Iran a redus intensitatea confruntării militare, dar nu și temerile aliaților Washingtonului din Golf. În acest context, secretarul de stat american Marco Rubio a efectuat un turneu diplomatic în Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Bahrain, încercând să reasigure partenerii regionali că interesele lor de securitate nu vor fi sacrificate în schimbul unei înțelegeri cu Teheranul.
Vizita are loc la doar câteva zile după semnarea Memorandumului de Înțelegere (MOU) dintre Washington și Teheran, document care prelungește armistițiul și deschide o perioadă de negocieri de 60 de zile. Înțelegerea prevede reluarea navigației prin Strâmtoarea Ormuz, relaxarea parțială a unor sancțiuni și relansarea dialogului asupra programului nuclear iranian. Pentru statele din Golf însă, acordul reprezintă doar o pauză într-o criză care este departe de a fi rezolvată.
Ormuz s-a redeschis, dar amenințarea rămâne
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz a calmat piețele internaționale, după ce blocada impusă în timpul războiului provocase una dintre cele mai grave perturbări energetice din ultimii ani. Aproximativ 20% din comerțul mondial cu petrol și gaze naturale lichefiate tranzitează această rută, iar închiderea ei a împins prețul petrolului la niveluri record. După anunțarea armistițiului, traficul maritim a început să fie reluat, iar cotația Brent a coborât sub 76 de dolari pe baril. Totuși, armatorii și companiile petroliere tratează situația cu prudență, deoarece acordul nu elimină riscul unei noi blocade. Joi, 25 iunie 2026, la aproximativ (12:20, ora României), optimismul creat de redeschiderea Strâmtorii Ormuz s-a risipit. Nava comercială singaporeză Ever Lovely a fost lovită de un proiectil în apropierea coastelor Omanului. O zi mai târziu, pe 26 iunie, doi oficiali americani au declarat pentru Reuters că atacul a fost executat de Iran, incidentul demonstrând că armistițiul rămâne extrem de fragil și că libertatea de navigație în Golful Persic continuă să fie amenințată. Organizația Maritimă Internațională (IMO) a suspendat temporar operațiunea de escortare și evacuare a navelor din Strâmtoarea Ormuz pentru a reevalua condițiile de securitate și garanțiile oferite navelor comerciale. Autoritățile maritime iraniene au avertizat că doar navele care folosesc culoarele de navigație aprobate de Teheran vor beneficia de garanții de securitate, sugerând că celelalte își asumă propriul risc. Garda Revoluționară Islamică (IRGC) a ordonat în aceeași zi schimbarea rutei pentru două nave sub pavilion Panama, demonstrând că Iranul continuă să exercite un control de facto asupra traficului din strâmtoare. În paralel, Statele Unite și aliații lor au intensificat monitorizarea maritimă, iar turneul lui Marco Rubio în statele din Golf a căpătat un caracter de gestionare a crizei, pe fondul temerilor că armistițiul ar putea începe să se destrame.
Statele din Golf nu mai au încredere în promisiuni
Războiul declanșat la sfârșitul lunii februarie a schimbat radical percepția statelor din Golf asupra propriei securități. Iranul a demonstrat că poate lovi direct infrastructura strategică a vecinilor săi. Emiratele Arabe Unite au fost atacate cu valuri de rachete și drone, Kuweitul a suferit lovituri asupra porturilor, aeroportului și instalațiilor de desalinizare, iar Qatarul a înregistrat pagube importante la complexul energetic Ras Laffan. Pentru liderii Consiliului de Cooperare al Golfului (GCC), adevărata problemă este că acordul americano-iranian nu conține nicio limitare privind arsenalul de rachete balistice, dronele sau rețeaua de organizații proxy sprijinite de Teheran. Exact aceste instrumente au fost folosite împotriva lor în timpul conflictului. În discuțiile cu Rubio, oficialii arabi au insistat ca viitorul acord să trateze întreaga arhitectură militară a Iranului, nu doar dosarul nuclear. La reuniunea ministerială desfășurată în Bahrain, statele GCC au reafirmat necesitatea garantării libertății de navigație prin Strâmtoarea Ormuz și au cerut măsuri concrete împotriva amenințărilor reprezentate de rachetele, dronele și grupările armate susținute de Teheran.
Rubio încearcă să liniștească aliații
În toate întâlnirile sale, Marco Rubio a transmis același mesaj: Statele Unite nu își abandonează partenerii din Golf. Secretarul de stat a declarat că Washingtonul va rămâne „complet aliniat” cu aliații regionali și că niciun acord final cu Iranul nu va afecta securitatea acestora. El a reiterat că Strâmtoarea Ormuz este o rută maritimă internațională asupra căreia nicio țară nu poate impune taxe sau restricții. Mesajul a fost însă primit cu rezerve. Pentru capitalele arabe, experiența ultimelor luni a demonstrat că garanțiile politice nu sunt suficiente în fața rachetelor și dronelor iraniene.
Teheranul revendică victoria
În Iran, acordul este prezentat într-o cu totul altă lumină. Președintele Parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf, l-a descris drept o dovadă a „înfrângerii Americii” și a afirmat că Washingtonul a fost obligat să negocieze datorită rezistenței iraniene. La rândul său, președintele Masoud Pezeshkian a exclus orice discuție privind programul de rachete al Iranului. „Rachetele noastre sunt parte a apărării naționale și nu vor face niciodată obiectul negocierilor”, a declarat acesta în timpul vizitei efectuate în Pakistan. Deși Teheranul acceptă redeschiderea temporară a Strâmtorii Ormuz, oficialii iranieni continuă să afirme că dețin drepturi suverane asupra acesteia și au sugerat posibilitatea introducerii unor taxe pentru navele comerciale după expirarea perioadei prevăzute în acord. Garda Revoluționară Islamică a transmis deja avertismente către operatorii maritimi, menținând presiunea asupra traficului naval.
O pace fragilă
Din punct de vedere economic, reluarea circulației prin Ormuz oferă un respiro important economiilor din Golf, însă pierderile provocate de luni întregi de conflict nu pot fi recuperate rapid. Exporturile au fost afectate, lanțurile logistice au fost întrerupte, iar costurile de reconstrucție rămân ridicate. Între timp, Omanul încearcă să mențină dialogul dintre părți printr-un mecanism comun de administrare a traficului maritim, iar Qatarul avertizează că orice nouă escaladare regională, inclusiv în Liban, poate compromite întregul proces diplomatic. Pentru administrația americană, turneul lui Marco Rubio reprezintă o încercare de a păstra încrederea aliaților și de a demonstra că apropierea de Teheran nu se face în detrimentul securității Golfului. Problema este că armistițiul a oprit focul, dar nu a eliminat cauzele războiului. Programul nuclear iranian rămâne incomplet reglementat, arsenalul de rachete nu este inclus în negocieri, iar rețeaua regională de organizații proxy continuă să reprezinte principalul instrument de influență al Teheranului. Următoarele 60 de zile vor decide dacă actualul armistițiu poate deveni începutul unei stabilizări reale sau doar o pauză înaintea unei noi confruntări. Pentru statele din Golf, lecția ultimelor luni este limpede: promisiunile diplomatice valorează puțin dacă nu sunt însoțite de garanții militare credibile.
Post Scriptum: Au apărut discuții directe între Iran și Oman privind un sistem comun de gestionare a tranzitului și a costurilor aferente. Rutele de navigație s-au modificat (multe nave au început să navigheze mai aproape de coasta Omanului). Ce este permis- Taxe pentru servicii specifice și reale prestate (pilotaj, balizaj, sistem de trafic maritim, fond de intervenție rapidă la poluare etc.), cu condiția să fie: non-discriminatorii, proporționale cu costul real al serviciului, nu o taxă deghizată de trecere. Omanul alege cu grijă formularea („taxe pentru servicii legate de depoluare sau asistare navigație”), tocmai pentru a se încadra în zona gri permisă de UNCLOS. Studierea modelului Malacca este relevantă: acolo nu există taxă obligatorie de tranzit, ci doar pilotaj voluntar în anumite sectoare și contribuții (parțial voluntare) ale statelor utilizatoare pentru întreținerea ajutoarelor de navigație.
Omanul, stat tradițional neutru și mediator, transmite acum că „lumea de dinainte nu mai există”. Mesajul este adresat în primul rând Europei, probabil pentru a sonda reacțiile. Navele care tranzitează Hormuz ar putea fi taxate pentru servicii concrete: depoluarea strâmtorii sau asistarea navigației (pilotaj, sistem de trafic maritim/VTS, răspuns la incidente etc.). Oman insistă că va respecta întotdeauna dreptul maritim internațional.
Omanul (și posibil Iranul) nu anunță o „taxă de trecere” clasică de tip Suez, ci un sistem de taxe pentru servicii legate de securitate și mediu.
Scenariul cel mai probabil pe termen scurt-mediu: Crearea unui fond comun (sau gestionat de Oman) pentru intervenții de poluare și îmbunătățirea navigației; Taxe moderate, cel puțin inițial, prezentate ca „cost recovery”; Presiune pentru ca statele utilizatoare (inclusiv UE) să contribuie sau să accepte noul cadru. Oman studiază modele existente la nivel global, inclusiv Strâmtoarea Malacca, unde nu există taxe obligatorii de tranzit. Rămâne de văzut cât de obligatorii vor fi aceste taxe și dacă vor fi percepute într-un mod care respectă spiritul (și litera) dreptului internațional.
