Ultima Oră

Sănătatea în grevă! Și Bolojan are grijă de dantura pacienților ucraineni

Acest articol exprimă opinia autorului și nu reflectă în mod necesar poziția redacției Național.

Răzvan Ioan Boanchiș
Publicist-Comentator 3 min de citire
Publicat la:

1. Nu e grevă doar în Sănătate. Sunt greve sau enclave greviste și la ANAF, și la Ministerul de Finanțe. Adică și în instituțiile de care s-a folosit Guvernul demis ca să-i rezolve pe români.

2. În vara lui 2020 sau 2021, când era lucrarea aia cu ”distanțarea socială” și aveau voie doar patru sau șase persoane (am uitat, mai bine) la o masă de terasă, am fost în Piața Ovidiu din Constanța și pe urmă am scris că ”n-am văzut în viața mea polițiști mai jenați de ce au fost puși să facă.” Oamenii conversau normal la mese și veneau polițiștii să îi atenționeze ”vă rugăm mult, așezați-vă mai nu știu cum, noi doar ne facem datoria, încercați să ne înțelegeți.” În 2026, am văzut și lucrători la instituții de control financiar cărora le e rușine că sunt puși să-i căpăcească în halul ăsta pe români. Și de la ei chiar nu mă așteptam, fiindcă sunt, în general, mai bățoși. Cred că, în unele momente, și lui Bolojan îi pare rău că ne face ce ne face. Dar îi trece repede, își aduce aminte că are niște obligații față de cei care îl țin în continuare premier. Cât despre useriști, sunt convins că ăștia nu au nicio remușcare. Sunt chiar mândri că ne torturează. Până și Boc i-a făcut ”papagali și populiști” și nu le-a păsat.

3. Ca să vedeți ce s-a întâmplat în Sănătate, voi cita din articolul ”Ucrainenii, pietre de moară pentru bugetul Sănătății. Câți bani alocă statul pentru oamenii lui Zelenski?”, publicat în Național și scris de Claudia Marcu. Voi cita pe sărite, dar voi cita la greu. ”În numele austerității, românilor le-au fost tăiați banii de concedii medicale, atât procentele din salariu, cât și prima zi de concediu medical, iar investigațiile de tip CT și RMN au fost limitate la una pe an per bolnav.” ”Între timp, din banii economisiți din tăierea dreptului de sănătate a românilor, cetățenii ucraineni s-au înfruptat din plin. Raportul de activitate pe 2025 al CNAS arată cheltuieli de peste 118 milioane de lei pentru ucraineni, pe care Bolojan îi protejează cu sfințenie.” ”În ce privește Planul național de prevenire și combatere a cancerului, au fost acordați 968.000 de lei pentru cetățenii străini sau apatrizilor, proveniți din zona conflictului din Ucraina.” ”În cadrul Programului național pentru asigurarea serviciilor medicale, cetățenii ucraineni au cheltuit de la bugetul Statului 19.395.000 milioane lei. În ceea ce privește banii alocați pentru medicamente, oamenii lui Zelenski au consumat peste 12 milioane.”

4. Deja am obosit. N-am scris atâtea cifre de când eram la liceu. De azi, contabilii sunt idolii mei. O scurtez. ”Pentru boli cronice cu risc crescut – 18.199. 000 lei, iar materialele sanitare în același program – 358.000 lei. ”Pentru serviciile de hemodializă și dializă – alți 2.545.000 de lei pentru ucraineni. ”La asistență medicală ambulatorie – 1.547.000 lei, în timp ce, la același capitol, cetătenii români neasigurați  au primit doar 2.000 de lei.” ”Asistența medicală pentru ucraineni, adică medicina de familie – 881.000 lei, iar asistența pentru specialități clinice 163.000 lei. Internările în spitale – 13 milioane lei.”

5. Și acum preferata mea! ”În 2025, România a cheltuit peste 500.000 pentru îngrijirea danturii cetățenilor ucraineni.” Atenție, îngrijirea, nu tratarea! Nea Bolo, pune-le și fațete!

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.