Statele Unite au încercat, fără succes, să se retragă din Orientul Mijlociu încă din primul mandat al lui Barack Obama.
Acum, grație războiului prost conceput al lui Donald Trump împotriva Iranului și acordului care urmează să-i pună capăt, Washingtonul va reuși, în sfârșit, să-și reducă prezența într-o regiune care are o importanță secundară pentru cel mai mare exportator net de energie din lume.
Conștienți pe deplin de oboseala opiniei publice americane față de Orientul Mijlociu, „șoimii” au insistat în repetate rânduri pentru o operațiune care să slăbească dramatic Republica Islamică, poate chiar să o răstoarne. Ambiguitatea obiectivelor, reflectată în declarațiile mereu schimbătoare ale administrației Trump, a fost un produs al acestei abordări de tipul „să vedem ce putem obține”, scrie The Spectator.
O adevărată operațiune de schimbare a regimului în Iran ar fi necesitat desfășurarea pe teren a sute de mii de soldați. Așa ceva nu avea cum să se întâmple, mai ales într-un război care a fost nepopular încă de la început.
Trump a promis să repună „destinul” Iranului în mâinile poporului său. Dar nu s-a concretizat nicio revoltă populară. În schimb, bombardamentele au declanșat un val puternic de sentimente anti-americane pe străzile din Teheran și din alte orașe mari.
După asasinarea lui Ali Khamenei, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice a folosit o strategie defensivă pe care o elaborase încă din anii ’90 : să prelungească orice conflict, să-l mute pe frontul maritim, să provoace haos pentru aliații Americii din Golful Persic și să închidă Strâmtoarea Ormuz. Această strategie ar fi provocat, ulterior, pierderi economice pe Wall Street și pentru consumatorii americani.
Consecințele unui armistițiu fragil
Pe măsură ce se instaurează un armistițiu fragil, nu există nicio șansă ca administrația Trump să obțină prin diplomație ceea ce nu a putut câștiga pe câmpul de luptă. Se preconizează că liderii iranieni își vor menține puterea, uraniul îmbogățit și vor obține beneficii financiare în urma acordului final.
SUA vor ajunge să recunoască Iranul, în forma sa actuală, drept un stat cu interese și imperative strategice care depășesc ideologia. Acesta ar putea fi începutul sfârșitului pentru întreaga justificare a prezenței americane în Orientul Mijlociu.
