
Lucrările de la Cernavodă prezentate de Miruţă ca fiind salvarea Centralei Nucleare nu au dus la nimic. Raportul care a evaluat impactul procedurilor aplicate urmează să fie publicat.
Deși Miruţă se mândrea cu primii centimetri câștigați, rezultatele ulterioare au fost dezamăgitoare.
Raportul indică rezultate slabe
Printre măsurile mandatate de ministrul transporturilor, Radu Miruţă, se numără și decizia de a scufunda patru barje în apropierea centralei de la Cernavodă. Chiar ministrul în persoană a asistat la începerea demersurilor. Procesul respectiv s-a desfășurat între 7 și 8 august, la patru zile după o declarație lansată de Miruţă, în care lăuda progresul în centimetri obținut în urma altor lucrări tehnice:
„Ținând cont de faptul că prognoza indica o scădere cu 2 cm, putem spune că operațiunea de ieri (lucrări hidrotehnice executate de Apele Române, n.r.) a adus un câștig net de cel puțin 4 cm, adică alte 2 zile de funcționare în plus doar din etapele de până acum. Felicitări, ANAR, pentru soluție!”

Din nefericire, progresul a înregistrat o involuție, întrucât, la două luni de la complexele operațiuni de la Cernavodă, un raport laborios este în curs de redactare, dar informațiile accesate de news.ro prefațează deja urmările care vor fi incluse în acel document.
„Raportul final privind activitatea Comitetului interministerial Bala, pentru identificarea soluțiilor de asigurare a alimentării cu apă pentru răcirea reactoarelor nucleare ale Centralei de la Cernavodă” relevă că o bună parte din demersurile întreprinse nu au produs rezultatele scontate. Ba mai mult, ineficiența lor a dus la o risipă de fonduri utilizate.
Astfel, printre primele aspecte punctate în acest raport se regăsește numărul de centimetri câștigați datorită tuturor acestor procese lăudate de ministrul transporturilor. Concret, se precizează: „Intervenția executată cu barje la Bala a avut eficiență redusă, iar soluțiile structurale temporare modelate au indicat câștiguri de 1-3 cm”.
Intervenții costisitoare, rezultate modeste
În document este specificat motivul pentru care toate acțiunile cumulate nu au putut preveni desfășurarea naturală a evenimentelor.
„Efectul barjelor la Cernavodă a fost anulat de scăderea naturală a debitului, redistribuit spre brațul Borcea în lipsa dragajului pe Dunărea Veche. În intervalul operativ, prioritatea o reprezintă pregătirea mijloacelor mobile și probele de pompare, fără anticiparea unor performanțe hidraulice nedemonstrate”.
În mod inexplicabil, un alt factor subliniat în raport, responsabil pentru eșecul planului de răcire a reactoarelor nucleare, a fost lipsa unei prognoze în ceea ce privește seceta care s-a instalat asupra României. În acest sens, se menționează următoarele: „Valorile hidrologice din 2026 nu au fost anticipate de niciun studiu disponibil”.
În momentul în care procedurile menite să asigure alimentarea cu apă înregistrau cote de -214 cm. În prezent, după toate procedurile finalizate, cotele stau mult mai rău, la -257 cm.
Vorbim, așadar, de un plan al cărui cost, neconfirmat încă, este de 33 de milioane de lei. Este foarte posibil ca totalul să fie mult mai ridicat sau cel puțin să atingă acest prag. Acest aspect pune în perspectivă costul ridicat al unor demersuri care nu au produs rezultatele mult așteptate și declarate de oficiali ai statului.
Radu Miruță, după ce nivelul apei la Cernavodă a crescut cu 2 cm
Reamintim, așadar, declarațiile făcute la acea vreme de ministrul transporturilor, Radu Miruță, cu privire la progresele înregistrate pentru scurt timp după demararea procedurilor:
„Vești bune: la centrala nucleară de la Cernavodă, nivelul apei a crescut cu 2cm față de ziua trecută. Ținând cont de faptul că prognoza indica o scădere cu 2cm, putem spune că operațiunea de ieri a adus un câștig net de cel puțin 4 cm, adică alte 2 zile de funcționare în plus doar din etapele de până acum.”, a transmis Radu Miruță într-o postare pe Facebook.
Luni, Ministerul Apărării Naționale a anunțat finalizarea cu succes a operațiunii de detonare controlată a unei formațiuni de stâncă de pe Brațul Bala, desfășurată pentru a crește debitul pe Dunărea Veche și a asigura alimentarea cu apă a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. La intervenție au participat peste 100 de militari și 16 mijloace tehnice.
Miruță a declarat că intervenția era esențială pentru evitarea opririi centralei în contextul scăderii debitului Dunării și că fiecare zi suplimentară de funcționare reprezintă un câștig important pentru sistemul energetic și din punct de vedere economic.
De ce este importantă intervenţia de pe Braţul Bala
Ministrul a explicat că Braţul Bala preia în prezent aproximativ 85% din debitul Dunării, în timp ce doar circa 15% din apă ajunge pe Dunărea Veche, de unde este alimentată zona Cernavodă.
Potrivit acestuia, exista un proiect care prevedea ridicarea nivelului albiei pe Braţul Bala şi dragarea Dunării Vechi pentru redistribuirea debitelor, însă acesta era blocat încă din aprilie 2024.
Între timp, la Guvern, autorităţile au discutat cu reprezentanţii marilor consumatori de energie industriali, cu scopul de a identifica soluţii de economisire a electricităţii pe durata stării de alertă la nivel naţional, impusă de seceta prelungită şi de episodul de caniculă care se prelungeşte în mai toată ţara.


