Ultima Oră
ȘtiriPolitică

Revoltă printre liberali. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu/Adrian Veștea, atac la conducerea PNL

Redactor Online Actualitate 3 min de citire
Publicat la:

Tensiuni în PNL, înainte de votul de învestitură pentru Guvernul Luca Niculescu. Liberalii nu vor să voteze în bloc instalarea noului Executiv. Mai mulți lideri de filială i-au transmis lui Ilie Bolojan că e o greșeală ca partidul să voteze un guvern format în mare parte din miniștri PSD.

Printre liderii PNL revoltați se numără Adrian Cozma (Satu Mare), Dragoș Ciobotaru (Vrancea) și Virgil Guran (Dâmbovița). De asemenea, deputatul Octavian Oprea a anunțat public că nu va vota un guvern controlat de Sorin Grindeanu.

Revoltă printre liberali. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu/Adrian Veștea, atac la conducerea PNL
sursa foto: Facebook/Luca Niculescu

Revoltă în PNL înainte de votul pe Guvern

Sunt și alți lideri de finală, dar și parlamentari PNL care i-au transmis direct lui Ilie Bolojan că nu vor să instaleze, prin votul lor, un guvern PSD, partidul care a răsturnat Cabinetul Bolojan.

Un alt contestatar din interiorul partidului este Adrian Veștea, care a criticat, sâmbătă, decizia conducerii PNL de a le cere parlamentarilor să voteze guvernul propus de premierul desemnat Luca Niculescu, deși PNL nu ar urma să facă parte din noul Executiv. El spune că riscul este ca PNL să repete destinul politic al PNȚCD.

Liberalul Adrian Veștea, fost premier desemnat, acuză conducerea partidului, asociată de acesta cu Ilie Bolojan, de inconsecvență politică și avertizează asupra riscului unui declin electoral.

Veștea susține că noua formulă guvernamentală ar fi una dominată de PSD, cu câteva excepții tehnocrate, în timp ce PNL ar rămâne în afara guvernării.

„Un guvern practic monocolor PSD, cu câteva excepții „tehnocrate”. Un guvern din care PNL lipsește cu desăvârșire”, a transmis acesta într-un mesaj pe Facebook, pe care îl începe cu sintagma: „Așadar, aici s-a ajuns”.

Adrian Veștea acuză conducerea PNL de inconsecvență

Revoltă printre liberali. Mai mulți lideri nu vor să voteze pentru Luca Niculescu/Adrian Veștea, atac la conducerea PNL
Adrian Veștea

În mesajul său, Adrian Veștea a comparat poziția actuală a conducerii partidului cu atitudinea exprimată în urmă cu câteva luni, când, potrivit acestuia, susținerea unui guvern condus de un liberal era contestată de Ilie Bolojan și de apropiații săi.

Liberalul afirmă că, în perioada respectivă, susținerea menținerii PNL la guvernare ar fi fost catalogată drept o greșeală, iar cei care aveau această poziție ar fi fost amenințați cu excluderea din partid.

Acesta consideră contradictoriu faptul că, în prezent, aceeași conducere susține votarea unui guvern din care liberalii nu fac parte.

„Responsabilitatea politică nu poate fi invocată selectiv, în funcție de cine propune guvernul sau de cine ocupă funcția de prim-ministru”, a scris Adrian Veștea.

 

Condițiile PNL pentru susţinerea Guvernului Luca Niculescu

Președintele PNL, Ilie Bolojan, urmează să semneze duminică după-amiază, un acord de susținere cu premierul desemnat Luca Niculescu. Potrivit anunțului făcut sâmbătă de Bolojan, Niculescu își va asuma respectarea țintelor de deficit bugetar la care România s-a angajat prin guvernările anterioare.

„Acest acord este pe o durată limitată, până după aprobarea legii bugetului, o lege foarte importantă atât pentru ratingul României, pentru stabilitate și pentru normalitate în anii următori”, a declarat Bolojan.

Liderul PNL a explicat că păstrarea angajamentelor bugetare este necesară pentru a avea în continuare acces la fondurile europene, a menține încrederea investitorilor și a corecta cheltuielile statului, astfel încât să existe condiții pentru relansarea economiei.

Liderii PNL au decis sâmbătă să voteze guvernul Luca Niculescu. Doar 6 din cele 56 de voturi din Biroul Politic au fost împotrivă. Ilie Bolojan a explicat că a decis să acorde acest vot de necesitate și responsabilitate, având în vedere situația dificilă în care se află țara.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.