Ultima Oră

Demnitarii susținuți de PNL, obligați să demisioneze înaintea învestirii noului Guvern. Care e termenul limită

Jurnalist Social și Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Conducerea PNL oficializează intrarea în opoziție, înaintea votului pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu.

Toți demnitarii susținuți de Partidul Național Liberal trebuie să își dea demisia din funcții până luni, 19 octombrie, la ora 10:00. Decizia a fost luată de conducerea formațiunii politice și transmisă în seara zilei de duminică.

Așteptați să-și dea demisia

Votul de învestire pentru Guvernul Niculescu este programat marți, 20 octombrie, iar în contextul în care este așteptat ca Executivul să treacă „testul” învestirii, liberalii se pregătesc să intre în opoziție.

Toți demnitarii susținuți de PNL trebuie să își dea demisia din funcții până la ora 10:00, potrivit unei decizii a conducerii partidului, precizează TVRInfo.

Deși termenul pentru depunerea demisiilor este unul scurt, conducerea PNL a anunțat de ceva vreme deja că partidul va intra în opoziție, în momentul în care Cabinetul format de către premierul desemnat Luca Niculescu va fi învestit.

Demnitarii susținuți de PNL trebuie să-și înainteze demisiile Cabinetului premierului interimar Ilie Bolojan, fie pe hârtie, fie prin e-mail.

Ce spunea recent Bolojan

„Suntem într-o situație în care, dacă nu avem un guvern în perioada următoare, putem intra în niște complicații și mai mari. Și am explicat și o mai spun: între responsabilitatea pe care o am de premier, ca să mă asigur că instituțiile statului de bază pot funcționa, că servicii vitale pentru cetățeni nu au probleme, și calcule politice, am preferat să optez pentru partea de responsabilitate”, a explicat Boloja, duminică seară, 18 octombrie, la postul B1 TV, decizia de a vota pentru învestirea Guvernului Niculescu.

Miniștrii propuși în Guvernul Niculescu, audiați în comisiile parlamentare de specialitate

Miniștrii propuși pentru a face parte din Cabinetul Niculescu sunt audiați, luni și marți, în comisiile de specialitate din Parlament, care urmează să dea un aviz consultativ după ce ministeriabilii își vor prezenta prioritățile și vor răspunde întrebărilor parlamentarilor.

Ulterior, marți, 20 octombrie, Guvernul Niculescu va da testul votului în Legislativ. Ședința plenului reunit al Parlamentului în care se va supune la vot învestirea noului Guvern este programată pentru marți, 20 octombrie, la ora 14.

Mica publicitate