
Grindeanu a declarat chiar acum că PSD va merge mai departe cu Niculescu, intrând astfel la guvernare. Impasul economic în care se află țara l-a determinat pe liderul social-democraților să ia o decizie rapidă.
Astfel, PSD urmează să intre la guvernare sub conducerea diplomatului desemnat.
Anunțul lui Grindeanu după votul privind noul Executiv
Iată ce a declarat liderul social-democraților în conferința de presă de după ședința care a decis, în mare măsură, soarta noului guvern:
„Consiliul Politic al PSD a analizat astăzi situația critică în care a ajuns România și soluțiile pe care ni le-a propus premierul desemnat Luca Niculescu prin programul de guvernare. Am plecat de la un adevăr pe care toate partidele parlamentare responsabile l-au susținut în aceste zile și anume salvarea economiei trebuie să primeze în fața politicii, de aceea România are nevoie urgent de un guvern funcțional.
România are urgențe economice vitale, de la asigurarea banilor în sănătate până la plata pensiilor și salariilor. Prelungirea crizei politice e calea sigură către un faliment național. Analizele BNR arată că România s-ar îndrepta cu viteza luminii spre prăpastie.
Menținerea guvernului demis Bolojan ar avea o notă de plată care ar îngenunchea și ultima parte funcțională din economie.
Fără schimbarea direcției vom asista la reducerea activității economice în România, plus creșterea cheltuielor cu dobânzile și deprecierea cursului. Asta va conduce la un risc uriaș de intrare în criză de lichiditate și 50.000 de șomeri în plus.
De la aceste adevăruri dure plecăm. Totul, în timp ce alții fug de dezastrul pe care l-au produs. În aceste condiții, PSD a decis de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj. CPN a dat undă verde intrării PSD la guvernare, deoarece prioritățile solicitate de PSD se regăsesc în programul de guvernare al viitorului Cabinet Niculescu. ”
Cine sunt miniștrii propuși de social-democrați
Totodată, el a făcut publică lista miniștrilor votați de gruparea social-democrată pentru noul cabinet. Astfel, numele propuse sunt:
- Viceprim-ministru și Ministru al Afacerilor Interne- Marian Neacșu
- Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale– Florin Barbu
- Ministrul Sănătății- Alexandru Rogobete
- Ministrul Muncii- Florin Manole
- Ministrul Economiei- Daniel Zamfir
- Ministrul Justiției- Radu Marinescu
- Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației- Alexandru Stoica
- Ministrul Transporturilor și Infrastructurii- Ștefan Ovidiu Popa
- Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor- Natalia Intotero
- Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene – Mihai Ghigiu
- Ministrul Apărării Naționale- Ștefan Radu Oprea
Planurile lui Grindeanu și ale social-democraților pentru noul Executiv

În declarația liderului PSD s-au regăsit și direcțiile pe care partidul său, prin miniștrii propuși, ar urma să le pună în aplicare odată cu intrarea la guvernare:
- Prezentarea în Parlament a situației reale a deficitului bugetar și a tuturor datoriilor amânate înainte de prezentarea publică a bugetului pe 2027. Termen: până la 1 noiembrie 2026.
- Semnarea unui memorandum împreună cu mediul de afaceri și sindicatele care să ofere o predictibilitate fiscală pentru 2027. Mai clar spus: că nu vor crește taxele anul viitor.
- Structurarea și aprobarea rectificării bugetare care să acopere necesarul de finanțare pentru spitale, servicii critice, funcționarea statului. Termen: până la 1 noiembrie 2026
- Inventarierea stadiului proiectelor finanțate din fonduri europene, PNRR sau de la bugetul de stat care trec pe fonduri naționale.
- Operaționalizarea accelerată a tuturor măsurilor din Planul de relansare economică. Termen: până la mijlocul lunii viitoare (15 noiembrie)
- Elaborarea bugetului de stat pentru 2027, cu încadrarea în țintele de deficit și menținerea unui nivel ridicat al investițiilor. Termen: până la 1 decembrie 2026
- Prezentarea măsurilor pentru asigurarea energiei și încălzirii pe timpul iernii
- Indexarea pensiilor (inclusiv militare) și a pensiei minime.
- Eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități
- Demararea reformei administrative și anume comasarea voluntară a localităților cu până la 1500 de locuitori și comasarea serviciilor publice pentru reducerea cheltuielilor.
Știre în curs de actualizare.

