
Informația conform căreia PSD ar fi votat pentru intrarea la guvernare cu 11 miniștri s-a strecurat în afara ușilor închise ale ședinței. Însă discuțiile avute între membri importanți din formațiunea lui Grindeanu au fost extrem de încărcate.
Deși decizia de a-i da votul de sprijin lui Niculescu pare să fie majoritară în interiorul partidului, Grindeanu ar fi fost cel care s-a abținut de la a-și exprima poziția.
Grindeanu le cere viitorilor miniștri să livreze rezultate
Potrivit unor surse politice, discuțiile dintre membrii PSD care decid în aceste momente poziția partidului față de Niculescu au scos la iveală viziunile acestora privind o eventuală participare la guvernare.
Grindeanu, liderul partidului și persoana de la care se așteaptă decizia finală în privința noului Executiv, a fost precaut în a se avânta cu totul înspre hotărârea de a intra la guvernare. El ar fi declarat următoarele:
„Alegerea nu e simplă. Lumea așteaptă ca noi să venim și să reparăm ce au făcut oamenii aceștia. Următoarele șase luni vor fi foarte grele. E o bătălie care trebuie dusă și câștigată, pentru că trebuie să facem ce am spus în aprilie anul trecut: să schimbăm direcția.
Dacă intrăm, vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete. Cine merge în Guvern trebuie să înțeleagă că nu e cu cartonașe galbene, ci direct roșu. Vreau miniștri care să muncească 24 de ore și să comunice bine. Vreau să le arătați oamenilor ce găsiți acolo și să faceți lucrurile care trebuie pentru a redresa țara. Trebuie să scădem nemulțumirea publică ce există acum.”
Acesta și-a încheiat punctul de vedere nu înainte de a face o trimitere directă către partidul condus de Simion și de a explica cum se pot asigura că revin pe pozițiile fruntașe în rândul alegătorilor:
„Șansa noastră de a scădea AUR este să guvernăm bine. De țipat, nu câștigăm în fața lor. Noi trebuie să guvernăm bine, asta este șansa noastră.”
Manda și Firea cer miniștri profesioniști și rezultate concrete
Claudiu Manda a fost o altă voce în aceeași ședință care a stabilit direcția pentru noua formulă de guvernare, precizând:
„Vreau miniștri profesioniști, care să comunice foarte bine și să înțeleagă foarte bine domeniile. Trebuie să le livrăm oamenilor ce am promis.
Și trebuie să venim cu reforma administrativă. Acest lucru este obligatoriu, pentru că o vor face alții, altfel.”

Gabriela Firea l-a menționat pe președintele Nicușor Dan și, implicit, reticența acestuia de a alege un premier din rândul social-democraților:
„Firește că ne doream ca premierul să fie de la PSD, dar știm foarte bine că președintele Nicușor Dan nu ar fi acceptat asta. Iar eu am un doctorat în Nicușor Dan. Trebuie să limităm, așadar, pierderile și să reducem decalajul dintre cum ne văd cetățenii și realitate. În Parlamentul European ne întreabă lumea dacă mai suntem capabili să aducem stabilitatea în România. Lumea este îngrijorată, pe bună dreptate.
Va depinde foarte mult de colegii care ne vor reprezenta în Guvern, pentru că nu va fi foarte ușor. Cei de la USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri. Rolul nostru va fi să fim o echipă sincronizată, unită, să nu îi lăsăm pe cont propriu și să îi sprijinim.”
Reorganizarea administrației, testul pe care PSD vrea să și-l asume
Totodată, Ilie Bolojan s-a regăsit pe masa discuțiilor cu miza susținerii noului cabinet. În acest sens, Gabriel Zetea l-a dat pe fostul premier drept antiexemplu, vorbind astfel despre potențialele repercusiuni în cazul în care PSD, aflat la guvernare, nu va produce rezultate:
„Decizia cea mai grea este să decidem că intrăm cu un premier care nu cadrează cu electoratul PSD. Bolojan este astăzi în cap ca MIG-ul rusesc, dar acolo putem fi și noi dacă nu livrăm.
Eu am nevoie să știu că vom livra.
Un an de zile, tăiați orice finanțare care nu produce valoare adăugată în economie. Vreau să mergem la guvernare ca să le scădem oamenilor facturile la energie, de exemplu. Și pentru asta e nevoie de investiții. Sunt soluții, dar trebuie să le livrăm. Dacă ne dați muniție, atunci da, votez cu trei mâini un astfel de guvern.
Sunt sută la sută pentru reforma administrativă. Cum a mers până acum, nu se mai poate. Dacă nu face PSD reorganizarea administrativă, atunci cine o să o facă?!
Eu vreau să ducem o luptă dură cu privilegiile. Vreau să facem noi asta, pentru că altfel nu câștigăm în fața AUR. Vreau să recâștigăm acest mesaj.
În fiecare zi trebuie luat câte un exemplu de autoritate și agenție care este restructurată.”

