Nicușor Dan citește Constituția ca pe un meniu de restaurant, din care își alege doar articolul care-i place, după pofta momentului, iar pe celelalte le lasă deoparte fiindcă nu are chef de ele. Ce se pregătește la Cotroceni este mult mai grav decât ne închipuiam: România este un stat luat prizonier, în care partidele politice nu mai au nicio putere, iar Parlamentul a devenit element de decor.
Privind lucrurile din afară, președintele parcă se distrează cu Parlamentul – îl obosește suficient de tare cu nominalizări pe bandă rulantă până când, la un moment dat, va ceda și va vota premierul pe care îl dorește …Bruxellesul, prin unealta de la Palatul Cotroceni.
Surse bine ancorate în peisajul politic, care știu ce s-a discutat la ultimele consultări, ne-au dezvăluit o parte din conținutul discuțiilor purtate de șeful statului cu partidele. Dacă tot vorbesc unii despre „statul de drept” și „apărarea democrații”, informațiile acestea ar trebui să le dea fiori.
Stat capturat, Occidentul rânjește
Poate că Nicușor Dan are argumentele lui pentru care se comportă astfel, poate că nu toate dezvăluirile sunt atât de teribile pe cât le credem, dar cert este că România se află într-un moment critic al existenței sale. Din câte am aflat, președintele i-ar fi transmis lui Sorin Grindeanu, negru pe alb, că nu are de gând să dizolve Parlamentul, indiferent câte nominalizări de premier vor pica la vot. „Avem destule variante”, le-ar fi spus președintele social-democraților, „pot nominaliza și un premier independent, și un tehnocrat, am de unde alege”.
Mesajul sfidează o țară întreagă și, în același timp, înspăimântă prin lejeritatea cu care Nicușor Dan vede lucrurile: va continua să facă nominalizări, una după alta, până când Parlamentul va accepta, în cele din urmă, să dea votul de învestitură cerut.
Înțelegem de aici că Nicușor nu vrea alegeri anticipate și punct! Pentru el și gașca din care a fost extras și pus în fotoliul de la Cotroceni, Constituția reprezintă un simplu obstacol ce poate fi ocolit prin exploatarea propriilor portițe.
România a fost luată ostatică de niște oameni care interpretează legile după bunul plac și care folosesc, la nevoie, forța de represiune pentru a închide gura poporului ieșit să protesteze.
Cum era de așteptat, social-democrații au transmis, la rândul lor, că vor rămâne consecvenți și-l vor propune premier, din nou, tot pe Sorin Grindeanu, la următoarea rundă de consultări. Este un joc de-a șoarecele și pisica în care ambele tabere sunt dispuse să reziste la infinit, indiferent de costul real plătit de țară.
România, aruncată în prăpastie
Dar, ce se întâmplă dacă următorul premier desemnat va fi și el respins de Parlament? Mai scoatem un nume din pălărie? Mai chemăm încă o dată partidele la consultări? Mai punem pe masă un independent, apoi un tehnocrat, apoi un alt politician care să facă turul televiziunilor și să descopere, după 10 zile, că nu are voturile necesare?
Cât poate fi întinsă coarda tupeului de către această grupare a globalismului neomarxist?
Președintele se laudă pe la cunoscuți că va face orice doar să evite un singur lucru: să lase poporul să-și aleagă un Parlament nou, care să-i reprezinte cu adevărat interesele. Sub masca interpretării Constituției (art.89), liota ONG-istă înșurubată la „butoane” a pregătit o strategie asumată de blocaj permanent. Vorba unui „greu” al Capitalei – „președintele a devenit un risc pentru România”.
Cine îl împinge pe Nicușor Dan într-o încăpățânare care riscă să-l coste până și propria credibilitate? Ce fumează consilierii de la Cotroceni, că nu pare marfă de calitate?
De la declanșarea acestei crize fără precedent în ultimii 35 de ani, am avut trei nominalizări; Eugen Tomac și-a depus mandatul înainte să ajungă măcar la vot; Adrian Veștea a mers până la capăt, dar a picat „cu urături”; iar Siegfried Mureșan vrea și el să-și încerce norocul, deși șansele sale sunt ca ale porcului de Ignat.
În privința legii, pașii de urmat ar fi următorii: dacă și Guvernul Mureșan cade, președintelui îi mai rămâne, potrivit textului constituțional, o singură nominalizare posibilă. Iar dacă și aceasta eșuează în Parlament, calea firească duce spre alegeri anticipate. Numai că acest scenariu se vrea evitat cu orice preț.
Poate că textul legii îi oferă președintelui o marjă de decizie și dizolvarea Parlamentului nu este obligatorie, dar exact aici stă gravitate problemei: Nicușor Dan exploatează o portiță, transformând Constituția dintr-un instrument de stabilitate într-o armă de blocare permanentă a voinței poporului român. Spiritul legii oferă omului de rând dreptul de a-și corecta reprezentarea în Parlament atunci când clasa politică eșuează repetat, dar tocmai acest drept este călcat în picioare, cu bună știință și fără remușcare.
Pe ce se bazează Nicușor Dan când dă de înțeles că poate refuza, la nesfârșit, dizolvarea Parlamentului, chiar și după căderea repetată a mai multor guverne propuse? Mai exact, unde în Constituție scrie că poate amâna o desemnare de premier fără limită de timp sau poate face oricâte încercări dorește? Cât timp mai poate fi ținută România prizonieră acestei stări de fapt?
În final, cât va plăti românul pentru această încăpățânare prezidențială?
