
În toate statele „pro-europene” despre care ne tot vorbește Nicușor Dan partidele înțeleg că o criză politică trebuie să rezolvată, cumva, depășind orgoliile mărunte, funcțiile și negocierile de culise. Liderii își dau seama că oamenii de rând îi privesc și așteaptă de la ei să presteze pentru mandatul pe care l-au primit; în paralel, viața merge mai departe: alegătorii se duc la serviciu, plătesc taxe, rate și facturi, își cresc copiii.
La București, clasă politică face hora în jurul aceleiași mese: schimbă numele de pe ușa Palatului Victoria, dar păstrează miniștrii, crezând că românii se lasă prostiți.
Așa cum era de așteptat, Parlamentul a respins și Guvernul Siegfried Mureșan (doar 182 de voturi pentru, în condițiile în care pentru învestitură erau necesare 233), la fel cum făcuse cu propunerea precedentă, Adrian Veștea. Au fost 197 de voturi valabil exprimate, ar restul parlamentarilor prezenți nu au votat. Ce ne spune această statistică rece? Că, după aproape cinci luni de la căderea Cabinetului Bolojan, partidele nu reușesc să încropească o majoritate, iar în această formulă nu se mai poate continua.
Nicușor Dan, la plimbare în Cehia
Parlamentul i-a dat o nouă palmă președintelui, doar că șeful statului nu a stat să o încaseze (deși, o merită pe deplin!). Nicu a plecat la Praga, în Cehia, să se plimbe sub pretextul unei vizite oficiale de stat.
Când țara arde – a fost flituit și Siegfried Vasile, pentru care Dan garanta și insista, economia e la pământ, creditorii se codesc și dau semnale că nu vor să ne mai împrumute bani -, unde este președintele? La plimbare? Așa crede el că se conduce România, absentând de la locul de muncă?
Luna septembrie s-a dus, 1 octombrie e aici. Ce am câștigat în acest interval? Nimic, absolut zero! În curând, intrăm în a 6-a lună de când nu avem un Guvern cu puteri depline, de când Ilie Bolojan a fost dat jos de Parlament. Nicușor Dan a promis că, după vacanța parlamentară, începând cu 1 septembrie, se va ocupa cu prioritate de această problemă. Calculați dumneavoastră și o să vedeți că în luna septembrie președintele a stat mai mult plecat prin străinătate (sau a tăiat frunze la câini prin țară, unde a inaugurat te miri ce!) decât la București, aplecat asupra rezolvării acestei crize politice.
Ce urmează? O nouă nominalizare, același deznodământ?
Ziarul „Național” a scris, în numerele trecute, ce are de gând să facă Nicușor Dan. Din surse sigure, aflate în antecamera președintelui, am aflat că Nicușor Dan le-a transmis liderilor social-democrați, la ultimele consultări avute la Cotroceni, că sub nicio formă nu va dizolva Parlamentul – „Nu vor fi niciun fel de alegeri anticipate!”.
Cu alte cuvinte, Nicușor Dan și „Sistemul” care l-a propulsat în fruntea statului au luat țara prizonieră și o țin închisă. Iar cine mișcă, am văzut ce pățește: i se sparge ușa cu berbecul la 6 dimineața și este săltat pe sus, cu cătușe la mâini, într-un spectacol televizat „live”, transmis pentru a le băga mințile în cap românilor.
Dacă AUR, PACE și parlamentarii neafiliați cer „anticipate”, Sorin Grindeanu cere să fie desemnat premier: „România are nevoie urgent de un Guvern cu puteri depline care să schimbe direcția greșită! Suntem pregătiți să ne asumăm redresarea României”.
Hai să o spunem pe-a dreaptă – iată de ce nu vor PSD, PNL, USR și Nicușor Dan alegeri anticipate: pe scurt, răspunsul e următorul – pentru că venirea la putere a „extremiștilor” poate declanșa un „reset” total peste România, iar în astfel de situații nu se mai pune problema că se pierde puterea, ci că se poate pierde chiar libertatea!
Aici este pericolul: niciunui parlamentar liberal sau userist nu-i e frică să stea în Opoziție (ba, dimpotrivă, își dorește, ca să aibă timp să cheltuie ce a strâns cât a fost la putere; ohooo, și au dat ăștia niște tunuri!), dar tremură la gândul că poate fi luat la întrebări, de către anchetatori, pentru ce a făcut, a semnat și, mai ales, a încasat!
Se știe că orice regim nou venit la putere poate declanșa o schimbare totală într-o țară. Iar acest „restart” este prea riscant, dacă îl comandă „extremiștii”, corect?!

