Ultima Oră
ȘtiriPolitică

PSD amână decizia privind intrarea la guvernare. Grindeanu: „Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea” – VIDEO

Jurnalist Social și Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Social-democrații nu au luat încă o decizie privind susținerea sau intrarea într-un eventual Guvern condus de către premierul desemnat Adrian Veștea. S-a aflat joi, 18 iunie, în ziua în care Veștea era așteptat să depună la Parlament programul de guvernare și lista Cabinetului pe care-l propune.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi la prânz, după discuții cu senatorii și deputații social-democrați, că l-a informat pe premierul desemnat, Adrian Veştea, că PSD încă analizează dacă intră sau nu la guvernare.

„În acest moment PSD se află în situaţia următoare: stăm şi analizăm foarte bine tot ceea ce ţine de programul de guvernare (…) PSD trebuie să judece foarte bine dacă mai intră sau nu într-o asemenea majoritate. Am tot respectul pentru Adrian Veştea (…). Nu avem nimic împotriva persoanei Adrian Veștea, doar că l-am informat că decizia PSD de a intra sau nu se mai lasă aşteptată, pentru că în zilele următoare noi trebuie să convocăm forurile statutare ale partidului, trebuie să discutăm foarte mult despre programul de guvernare”, a declarat Sorin Grindeanu, la finalul unei întâlniri cu reprezentanți ai grupurilor parlamentare PSD, la Parlament.

Decizia finală, așteptată duminică

Șeful Partidului Social Democrat a menționat că își dorește ca partidul să încheie dezbaterile interne până la finalul săptămânii, urmând ca duminică să fie convocat Consiliul Politic Național, în cadrul căruia va fi luată decizia finală.

„Azi i-am informat pe colegii mei că, în principiu, mi-aș dori ca duminică după-amiază să închidem toate aceste dezbateri interne, să avem un Consiliu Politic Național și să luăm decizia dacă intrăm sau nu în Guvernul condus de Adrian Veștea”, a explicat liderul social-democrat.

Premierul desemnat, Adrian Veştea, urma să depună joi, 18 iunie, la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare. Totul, după mai multe zile de negocieri purtate de către premierul desemnat, care încearcă să obțină sprijinul parlamentar necesar pentru învestirea Cabinetului pe care-l va propune. Declarațiile liderului social-democrat vin într-un moment foarte important pentru viitorul Executiv. PNL, USR şi UDMR au anunţat deja că nu vor susţine învestirea Guvernului Veştea. Astfel că poziționarea PSD poate deveni decisivă pentru viitorul Executivului.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.