
Soluția înființării Carpatica Feroviar, pentru a scăpa de returnarea ajutorului de stat impusă CFR Marfă de Comisia Europeană, a lăsat nerezolvată problema celor 1.550 de angajați rămași într-o companie fantomă. Oamenii nu și-au mai primit salariile de 4 luni, iar CFR Marfă nu este lăsată nici să moară, nici să trăiască. Falimentul nu i-a fost acceptat în instanță, iar contractele sunt luate, rând pe rând, de Carpatica Feroviar. Sindicaliștii cer noului ministru să facă demersuri pentru concedierea colectivă și acordarea compensațiilor cuvenite.

Mișcarea făcută de Sorin Grindeanu, la vremea respectivă, când a înființat o nouă societate de transport marfă pe calea ferată, Carpatica Feroviar, nu a rezolvat problema datoriilor uriașe acumulate de CFR Marfă, care au ajuns la 4,5 miliarde de lei. Prăbușirea CFR Marfă s-a produs când Comisia Europeană a decis returnarea ajutorului de stat, la plângerea făcută de companiile private din țara noastră. Din acel moment, compania de stat, înglodată, brusc, în datorii, nu și-a mai putut reveni. Acum, 1.550 de angajați ai CFR Marfă se plâng că nu și-au mai luat salariile de 4 luni și nu au cum să mai supraviețuiască.
Se cere intervenția urgentă a ministrului Transporturilor
Președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), Grigore Mare, i-a cerut noului ministru al Transporturilor să trateze cu prioritate situația salariaților CFR Marfă și să asigure finanțarea necesară funcționării sistemului feroviar. ”Ambele probleme reclamă intervenție imediată și decizii asumate la nivelul Guvernului.
Situația salariaților CFR Marfă reprezintă o urgență socială care afectează profund oameni și familii rămase fără veniturile necesare traiului zilnic. Facturile, ratele, medicamentele și cheltuielile pentru copii nu pot fi amânate până când instituțiile statului ajung la o decizie”, a declarat Grigore Mare.
S-a cerut concedierea colectivă
FNFMCV a arătat că a solicitat în repetate rânduri măsuri pentru deblocarea procedurilor administrative privind concedierea colectivă și acordarea compensațiilor cuvenite.
”Noua conducere a ministerului trebuie să intervină pentru asigurarea, prin rectificare bugetară, a fondurilor necesare întreținerii infrastructurii, funcționării transportului feroviar și plății salariaților. Sistemul nu poate funcționa prin acumularea de datorii și amânarea cheltuielilor esențiale. Alocările bugetare trebuie să acopere nevoile reale, astfel încât activitatea să poată continua în condiții de siguranță”, a transmis FNFMCV.
Se opresc trenurile?
Federația a avertizat că, fără suplimentarea la timp a finanțării prin rectificare bugetară, există riscul real al reducerii sau chiar al opririi circulației trenurilor. Lipsa resurselor pentru întreținere, reparații, energie și cheltuielile curente poate transforma dificultățile financiare într-un blocaj operațional, cu efecte grave asupra călătorilor, economiei și comunităților care depind de calea ferată.
”Rectificarea bugetară trebuie să asigure continuitatea transportului, iar pentru perioada următoare este nevoie de finanțare predictibilă și multianuală, corelată cu obligațiile de serviciu public, întreținerea infrastructurii și investițiile asumate”, a mai afirmat președintele FNFMCV, Grigore Mare.

