Ultima Oră
ȘtiriSocial

Panouri fotovoltaice pe blocuri. Locatarii, trimiși la bănci să se împrumute

Claudia Marcu
Jurnalistă de Investigație Social & Sănătate 3 min de citire
Publicat la:

Legea care prevede reguli pentru instalarea panourilor fotovoltaice de către asociațiile de proprietari de la bloc a ajuns la Senat. Astfel, sistemele de producție a energiei regenerabile vor putea fi montate pe acoperiș, însă pe cheltuiala asociațiilor de proprietari. Un astfel de sistem poate ajunge și la 60.000 de euro, iar legiuitorii vorbesc despre împrumuturi bancare la care să se înhame proprietarii de apartament. Decizia va putea fi luată cu votul a două treimi din locatari, însă nu se prevede ce se va întâmpla cu cei care nu își permit plata unor asemenea credite.

Panouri fotovoltaice

Asociațiile de proprietari de la bloc vor avea ocazia de a deveni și ei prosumatori. Desigur, acestea nu vor beneficia de vreun program de genul Casa Verde și sunt îndemnați să-și achiziționeze sisteme de fotovoltaice din bani proprii sau din credite făcute la bănci.

Decizia asociației se va lua cu votul a două treimi dintre proprietari, precum și cu acordul scris al proprietarilor direct afectați de montarea pe acoperișul, terasa sau alte părți comune ale condominiului, dar nu se precizează ce se va întâmpla cu cei care refuză, din motive financiare sau alte motive, să se înhame la împrumuturi.

Teoretic, producția de energie fotovoltaică ar putea aduce bani în plus asociațiilor, însă investiția poate fi extrem de costisitoare, ajungând până la 60.000 de euro. Fără baterii de stocare, panourile nu vor aduce cine știe ce avantaje, acestea producând mai mult în sezonul cald. Pe de altă parte, locatarii ar trebui să știe că, atunci când nu este soare și panourile nu produc, acestea consumă, de fapt, energie, care este luată din rețea.

Cine plătește costurile de întreținere a panourilor?

La nivelul asociatiilor de proprietari, atrag atenția inițiatorii proiectului legislativ, proiectul poate presupune cheltuieli inițiale pentru achiziția, proiectarea, montarea și punerea în funcțiune a instalațiilor, precum și costuri ulterioare de întreținere, reparație și eventuală înlocuire. Acestea sunt costuri private, asumate în urma hotărârii adunării generale și în funcție de soluția tehnică aleasă.

”Se menține expres obligația respectării cerințelor privind rezistența mecanică, stabilitatea și securitatea la incendiu. Aceste cerințe sunt esențiale pentru protejarea vieții și integrității persoanelor, a proprietăților individuale și comune, precum și pentru prevenirea unor prejudicii produse de desprinderea echipamentelor, de suprasolicitarea structurii sau de funcționarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice”, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Cum se vor împărți banii din vânzarea energiei

Adunarea generală va putea stabili ca până la 85% din veniturile obținute din vânzarea energiei produse să fie utilizate pentru diminuarea cotei de contribuție la cheltuielile asociației datorate de fiecare proprietar, proporțional cu cota-parte indiviza deținută.

Partea rămasă va alimenta fondul de reparații. În etapa inițială a investiției, de exemplu, proprietarii pot decide orientarea integrală a veniturilor către fondul de reparații, în măsura în care aceasta corespunde nevoilor condominiului și destinațiilor legale ale fondului, susțin inițiatorii proiectului de act normativ.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.