Ultima Oră
ȘtiriSocial

Șoferii din Nepal și Sri Lanka, noua realitate din Uber și Bolt: cât de sigur mai este ridesharing-ul în România

Valentina Culin
Jurnalist Actualitate 4 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

În timp ce România își rezolvă criza de forță de muncă prin import de șoferi din Asia, apar tot mai multe semne de întrebare legate de siguranța și calitatea serviciilor de ridesharing. Decizia de a deschide piața pentru șoferii din Nepal, Sri Lanka sau Filipine riscă să transforme o soluție rapidă într-o problemă pe termen lung.

Schimbările legislative care au deschis ușa pentru șoferii din afara UE

Autoritățile au modificat legislația pentru a permite companiilor precum Uber și Bolt să angajeze șoferi din afara Uniunii Europene, în contextul unui deficit major de personal.

Una dintre cele mai importante modificări este examenul pentru Calificarea Profesională Inițială (CPI), care poate fi susținut în limba engleză, începând din 2025, prin program pilot în București. În paralel, a fost eliminată o restricție important și anume șoferii non-UE nu mai sunt obligați să fi obținut permisul înainte de 2009, ceea ce extinde semnificativ baza de recrutare.

Sunt peste 30.000 de asiatici care muncesc în România. Dar de ce a fost această modificare legislativă?

Ridesharing România: între experiențe neplăcute și lipsa de control real

Dincolo de cifre și legislație, în online apar tot mai multe relatări despre experiențe neplăcute: pasageri care reclamă comportament rece sau tensionat, situații în care comunicarea este aproape imposibilă și curse anulate sau marcate ca „neprezentare”, cu bani retrași automat.

Există inclusiv cazuri în care pasagerii spun că au fost nevoiți să coboare din mașină după interacțiuni tensionate cu șoferii.

Pe de altă parte, nici șoferii români nu sunt ocoliți de probleme. Există plângeri privind diferențe între banii din aplicație și cei reali încasați în flotă, ceea ce ridică întrebări despre transparența sistemului de ridesharing, și anume Uber.

Siguranța în trafic și adaptarea. O problemă ignorată?

Una dintre cele mai sensibile teme este adaptarea la trafic. Diferențele sunt evidente. În țări precum Nepal sau Sri Lanka se conduce pe partea stângă, în timp ce în România pe partea dreaptă. Adaptarea nu este imposibilă, dar necesită timp și experiență.

Au existat deja incidente în trafic care au alimentat temerile publice. Chiar dacă acestea nu pot fi generalizate, ele ridică o întrebare legitimă: există suficiente filtre reale înainte ca un șofer să transporte pasageri? Sau vrem bani și dacă se poate ieri?

Siguranța pasagerilor, mai ales a femeilor, rămâne un subiect sensibil

Pentru multe femei, experiența într-o mașină de ridesharing ține nu doar de confort, ci și de siguranță. Problema nu este una de naționalitate, ci de comportament individual și de lipsa unor mecanisme rapide de filtrare și sancționare. Și cum ziceam, comportamentele nepotrivite există și în rândul șoferilor români. Diferența este că, în cazul șoferilor străini, bariera lingvistică și culturală poate amplifica senzația de nesiguranță.

În aceeași zonă sensibilă intră și copiii. Tot mai mulți părinți aleg să-și trimită minorii cu Uber sau Bolt la școală, la meditații sau la diverse activități, fie pentru că programul lor nu le permite, fie pentru că drumurile sunt în direcții opuse. Practic, aplicațiile de ridesharing au devenit, neoficial, un fel de „transport alternativ” pentru minori.

Problema este că acest tip de încredere presupune mai mult decât un simplu drum din punctul A în punctul B. Presupune siguranță, comunicare și predictibilitate, lucruri care nu pot fi negociate atunci când în mașină este un copil.

șoferii din Nepal

Situația devine și mai delicată în cazul adolescentelor. Multe aleg ridesharing-ul tocmai pentru a evita expunerea la riscurile stradale, mai ales când ies în oraș sau în cluburi.

Dar ce se întâmplă când ajung într-o mașină în care comunicarea este aproape imposibilă? Când nu există un minim schimb de replici, când nu poți explica o situație sau nu poți evalua reacția celuilalt? Nu este vorba despre naționalitate, ci despre lipsa unei conexiuni de bază între șofer și pasager. Iar într-un context în care siguranța personală este prioritară, diferența dintre „nu vorbește” și „nu te înțelegi deloc” poate deveni mult mai mare decât pare la prima vedere.

Companiile vor profit rapid. Dar la ce cost?

Mai mulți șoferi înseamnă timpi mai mici de așteptare, care duc la mai multe curse și care rezultă profit mai mare. Dar dacă vrem bani, domnii de la Uber, Bolt România, cat de riguros este procesul de selecție? Cât de bine sunt verificați șoferii sau cine răspunde când apar probleme? Sau nici asta nu știti?

Este o situație sensibilă pentru ca oamenii își pun încrederea în acești șoferi că vor ajunge în siguranță din punctul A, în punctul B. Dar cum poate un om să aibă habar de șoferia din România, daca ei de-abia au semne de circulație. Sunt accidente cu scuterele, dar cu mașinile.

În goana după eficiență, riscul este ca standardele să fie relaxate.

Între nevoie economică și responsabilitate reală

Importul de forță de muncă nu este o problemă în sine. România a făcut același lucru în Europa ani la rând. Dar există o diferență. Integrarea trebuie să vină la pachet cu reguli clare, control real și responsabilitate.

Pentru că, în final, nu vorbim doar despre curse și aplicații. Vorbim despre siguranța oamenilor, fie că sunt pasageri, șoferi sau participanți la trafic.

Iar dacă statul român duce lipsă de forță de muncă, poate ar trebui să balanseze nivelul de trai, cu banii pe care ni bagă în buzunare, că e clar că sunt invers proporționale.

Mica publicitate