CFR Cluj se pregătește pentru una dintre cele mai importante schimbări din ultimii ani. Neluțu Varga a anunțat că face un pas în spate, iar conducerea clubului urmează să fie preluată de Hendrik Klein, omul de afaceri german stabilit în Elveția. Mutarea vine într-un moment critic: ardelenii se pregătesc pentru o nouă insolvență și au datorii estimate la aproximativ 15 milioane de euro.
Klein, în vârstă de 52 de ani, se află deja de câteva zile la Cluj și, potrivit Fanatik, a mers la stadion, unde a discutat cu mai mulți membri ai actualului staff administrativ.
Prezența germanului în Gruia nu reprezintă însă o premieră. Klein a mai vizitat clubul și a urmărit inclusiv meciuri din loja lui Neluțu Varga. În primăvară, la victoria cu 1-0 împotriva Universității Cluj din play-off, patronul CFR-ului a avut alături mai mulți oameni de afaceri veniți din Elveția, printre care și Klein.
Varga le-a prezentat atunci baza clubului, stadionul și vitrina cu trofee, iar discuțiile au depășit rapid nivelul unei simple vizite. Oamenii de afaceri s-au arătat interesați să investească la CFR, având și alte afaceri în Cluj.
Klein a fost implicat ultima dată în fotbal la Locarno, în ligile inferioare elvețiene, unde a activat în zona de marketing.
Totul a pornit de la Cristi Bud și tatăl unui jucător de la CFR
Legătura dintre Varga și grupul de investitori s-a construit printr-un traseu neașteptat.
Cristi Bud, fostul atacant al CFR-ului și triplu campion al României cu formația din Gruia, s-a stabilit în Elveția, țară în care evoluase și pentru Yverdon. Acolo l-a cunoscut pe un om de afaceri elvețian de origine kosovară, tatăl fotbalistului Rion Zejnullahu.
Bud, rămas în relații bune cu Varga, i-a făcut cunoștință patronului CFR-ului cu Zejnullahu senior. Omul de afaceri ar fi ajutat ulterior clubul cu câteva zeci de mii de euro, iar fiul său, Rion, în vârstă de 23 de ani, a ajuns să semneze cu CFR.
Zejnullahu senior i-a prezentat apoi lui Varga mai mulți dintre partenerii săi de afaceri din Elveția. Printre aceștia se afla Hendrik Klein.
Problema este că situația financiară a CFR-ului s-a deteriorat puternic între timp. Joi, 20 august, instanța poate aproba intrarea clubului în insolvență. În acest scenariu, Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar nominalizat de Neluțu Varga, va căpăta un rol esențial în administrarea finanțelor.
