
Un accident cu urmări grave a avut loc joi dimineață, 22 octombrie, în localitatea Soci, din județul Iași. Doi oameni și-au pierdut viața, iar o altă persoană a fost rănită. În urma impactului, o autoutilitară a luat foc.
În accidentul rutier din județul Iași au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. La fața locului au intervenit mai multe echipaje medicale, inclusiv o ambulanță cu medic.
Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea șoferilor celor două autovehicule implicate în coliziune. O a treia victimă a accidentului a fost preluată de cadrele medicale, pentru a-i fi acordate îngrijirile de care avea nevoie.

Salvatorii, mobilizați de urgență la fața locului
„În această dimineață, 22 octombrie 2026, în jurul orei 05:00, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, Dispeceratul Integrat ISU–SMURD–SAJ Iași a fost sesizat cu privire la producerea unui grav accident rutier în localitatea Soci, comuna Miroslovești, județul Iași, în care au fost implicate o autoutilitară și un autoturism”, a transmis ISU Iași.
După primirea alertei, salvatorii s-au mobilizat și au intevenit de urgență la locul accidentului. Au fost trimise forțe și mijloace de intervenție din cadrul Secției de Pompieri Pașcani: două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA), cu 13 cadre militare. De asemenea, au intervenit trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Iași, dintre care unul de tip C, cu medic.
Autoutilitara a luat foc. Transporta piese auto
În urma accidentului, autoutilitara a fost cuprinsă de un incendiu generalizat. Autovehiculul transporta piese auto. Pompierii au intervenit pentru stingerea flăcărilor și prevenirea extinderii acestora.
La fața locului au fost identificate trei victime. Din păcate, două persoane, respectiv șoferii celor două vehicule implicate, au fost declarate decedate – au anunțat reprezentanții ISU.
A treia victimă a accidentului a fost găsită conștientă, dar cu politraumatisme. Persoana rănită a fost evaluată la fața locului și preluată de un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Iași, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Între timp, pompierii au stins incendiul ce cuprinsese autoutilitara. Urmează ca polițiștii să facă cercetări pentru a stabili exact cauzele și condițiile în care s-a produs accidentul rutier cu urmări grave.
