În articolele recente despre Cătălin Iordăchescu, fondatorul Tezaur și investitor imobiliar în România și Elveția, reapare un nume cunoscut: Gabriel Mutu. Foști parteneri de afaceri în anii ’90, cei doi au urmat drumuri profesionale diferite din 2008, când Mutu a intrat în politică. Acum lucrează din nou împreună, într-un proiect de extindere a rețelei Tezaur cu încă 100 de agenții în țară.
După demisia de la conducerea PSD Sector 6, în ianuarie, și anunțul retragerii definitive din politică, în august, ce l-a făcut pe fostul primar și senator să revină la un parteneriat început cu peste trei decenii în urmă? Discuția pornește de la un telefon și ajunge la bilanțul unei cariere, la relația cu presa și la plăcerea de a avea din nou ceva de construit.
– Am citit în articolele despre Cătălin Iordăchescu că ați reluat colaborarea și că sunteți implicat în dezvoltarea Tezaur. Cum s-a întâmplat?
-Totul a pornit de la o conversație foarte firească. În februarie anul acesta apăruse un articol în care fusesem întrebat despre Cătălin și despre investițiile lui din Elveția. Spusesem că mai vorbim din când în când, că ne mai trimitem mesaje, dar că fiecare își vede de viața și de activitatea lui.
Cătălin a citit și m-a sunat. Nu mai vorbiserăm de când mă sunase de ziua mea (n.r.: august). Am început să depănăm amintiri, să povestim ce mai face fiecare. Și, la un moment dat, m-a întrebat, în felul lui direct, dacă a meritat să las afacerile pentru politică.
Trebuie să recunosc că întrebarea m-a scuturat și m-a făcut să mă întreb din nou, foarte onest, care era motivația mea de a continua în politică.
-Vă îndepărtaserăți? Fusese vreo ruptură între dumneavoastră?
-Viețile noastre se desfășurau în ritmuri foarte diferite. Eu eram prins în politică, el își dezvoltase afacerile, se mutase în Elveția. Păstrasem legătura, însă dispăruseră conversațiile acelea lungi pe care le ai când lucrezi zilnic cu cineva.
Rămăseseră anii petrecuți împreună și încrederea formată atunci. Când ai construit afaceri alături de un om, îl cunoști și în zilele bune, și în cele în care trebuie să rezolvi probleme. Asta contează mult.
-Cum vă amintiți anii în care ați lucrat împreună?
-Cu plăcere. Aveam 22 de ani, practic eram doi copii, aveam energie și foame de a face ceva care să ne aducă și nouă niște bani. Atunci erau oportunități mari, România se schimba după comunism, apăreau piețe, nevoi, posibilități pe care înainte nici nu le puteai lua în calcul.
Începuturile în serviciile financiare, dezvoltarea rețelei, apoi proiectele imobiliare au însemnat multă muncă și multe lucruri învățate direct. Au fost ani frumoși. Și cred că, atunci când am reluat discuțiile, amândoi ne-am amintit cât de mult ne plăcea să lucrăm împreună.
-Când v-a sunat, vă gândeați deja să renunțați definitiv la politică?
-În ianuarie renunțasem la conducerea organizației PSD Sector 6. Era deja un pas important. După atâția ani, începusem să mă întreb foarte serios ce îmi mai doresc.
La momentul acela încă eram membru de partid. Retragerea definitivă a venit mai târziu. Între cele două momente a fost o perioadă în care am avut răgaz să mă uit la viața mea fără să trebuiască să răspund imediat următoarei urgențe politice.
Conversația cu Cătălin a venit într-un moment în care eram pregătit să-mi pun întrebări pe care le tot amânasem.
-Ce anume v-a atins în întrebarea lui dacă a meritat să lăsați businessul pentru politică?
-Conta cine mă întreba. Cătălin mă cunoscuse înaintea funcțiilor publice. Știa cum lucram, ce mă motiva, ce satisfacții aveam.
Și mai conta felul în care privea problema. Foarte simplu: ai ales o direcție, ai investit ani în ea, ai obținut anumite rezultate. Astăzi te mai regăsești acolo? Dacă răspunsul este că nu te mai regăsești, ce te ține?
În afaceri îți faci periodic această analiză. Schimbi un proiect, închizi o activitate, alegi altă piață. În politică, uneori continui din obișnuință, din orgoliu sau pentru că ți se pare că plecarea ar fi interpretată ca o înfrângere.
M-am întrebat de ce devenisem atât de complicat cu o decizie pe care, în business, aș fi analizat-o mult mai limpede.
-Și care a fost răspunsul? A meritat politica?
-Au existat lucruri care au meritat. Am cunoscut oameni, am învățat, am avut responsabilități și am putut să fac lucruri utile.
În același timp, când aduni totul, vezi și costul. Timp, energie, viață personală, relații, presiune. Vezi cât din zi consumai pentru lucruri care, privite de la distanță, aveau foarte puțină importanță.
Cu experiența de acum, aș cântări altfel decizia de a intra în politică. Iar în privința continuării, răspunsul devenise clar: îmi doream altceva.
-Când a apărut ideea să lucrați din nou împreună? Chiar în prima conversație?
-Discuția aceea a redeschis apropierea dintre noi. Au urmat altele. Cătălin mi-a povestit mai mult despre ce construise și despre planurile pe care le avea. Eu i-am spus unde mă aflam și ce mă frământa.
Treptat, am început să vorbim concret despre o colaborare. Aveam o experiență comună, ne cunoșteam felul de a lucra, iar proiectul era suficient de mare și de interesant încât să mă atragă.
O asemenea decizie se așază în timp. Mai ales când presupune și încheierea unei etape care ți-a ocupat aproape două decenii.
-Ce v-a surprins la ceea ce construise Cătălin între timp?
-Dimensiunea. Știam că îi merge bine, însă abia când am discutat pe îndelete am înțeles cât crescuse.
Dezvoltase un portofoliu imobiliar important în România și în afara țării. Investițiile din Lugano, clădirile, apartamentele, spațiile comerciale presupun capital, organizare și capacitatea de a lucra într-un mediu diferit. În paralel, Tezaur ajunsese la o altă scară.
M-a impresionat și faptul că avea în continuare poftă de dezvoltare. După atâția ani, discutam iar despre ce urmează să facem. Mi-a plăcut foarte mult senzația aceasta.
-V-ați comparat parcursurile? V-ați întrebat unde ați fi fost dacă rămâneați în afaceri?
-Sigur că mi-am pus întrebarea. Cred că oricine și-ar pune-o.
El continuase să construiască într-un domeniu în care lucrasem amândoi. Eu alesesem un alt drum. E firesc să te gândești cum ar fi arătat lucrurile dacă făceai altă alegere.
Dar mi s-a părut mai util să mă întreb ce pot face de acum înainte. Aveam experiență, aveam energie și exista un proiect în care puteam contribui. La un moment dat, comparația cu trecutul trebuie să lase loc viitorului.
-Acceptarea colaborării a făcut mai ușoară decizia de a părăsi politica?
-Da. Când începi să vezi concret cum ar putea arăta următoarea etapă, lucrurile se limpezesc.
Discuțiile despre Tezaur mă preocupau, mă stimulau, mă făceau să mă gândesc la soluții. Am observat că aveam din nou entuziasmul acela profesional pe care îl simțisem mai rar în ultima perioadă.
Până în august, decizia se așezase. Acceptasem perspectiva colaborării cu Cătălin și voiam să mă ocup serios de ea. Retragerea din politică a fost consecința acestei clarificări.
-Vorbiți destul de calm acum. Câtă dezamăgire există în spatele deciziei?
-Există. Ar fi artificial să spun că totul a fost frumos.
Politica poate deveni foarte apăsătoare. Ajungi să petreci mult timp în conflicte, în interpretări, în declarații tendențioase. E obositor și contraproductiv. Sunt momente când te uiți cum a trecut o zi întreagă și te întrebi ce ai rezolvat efectiv.
Și există partea aceea urâtă a expunerii publice: suspiciunea permanentă, atacul personal, senzația că orice gest poate fi întors împotriva ta. Te obișnuiești să funcționezi în condițiile acestea, dar asta nu înseamnă că îți face bine.
-Presa pare să fie un subiect care încă vă apasă.
-Mă apasă felul în care o acuzație poate ajunge să definească un om pentru foarte mult timp.
Apare o anchetă, se scrie despre ea, informația este preluată. Mai târziu intervine o soluție, apar clarificări. Pentru public, cele două momente au adesea o vizibilitate foarte diferită.
După ani, cineva îți caută numele și găsește acuzația. Sau citește un articol nou care reia povestea de la început. Tu trebuie să explici din nou ce s-a întâmplat între timp.
Pentru cei din afară e o știre. Pentru tine și pentru oamenii apropiați este o situație care revine în viața voastră.
-Totuși, presa are obligația să verifice averea și activitatea unui politician.
-Absolut. Când ai administrat bani publici și ai luat decizii pentru o comunitate, trebuie să răspunzi la întrebări. Inclusiv la întrebări care te deranjează.
Pretenția mea este ca informațiile să fie verificate și prezentate complet. Dacă există o suspiciune, să fie descrisă ca suspiciune. Dacă există o acuzație, să se spună cine o formulează. Dacă există o soluție, să apară și aceasta.
Am avut decizii care puteau fi criticate și rezultate care puteau fi mai bune. Pot să discut despre ele. Când discuția ajunge la acuzații de natură penală, precizia devine esențială.
-Să luăm un exemplu concret: ce ar fi trebuit să scrie presa și nu a scris?
-Ar fi trebuit să urmărească până la capăt situațiile în care a scris despre mine și să prezinte cu aceeași vizibilitate și rezultatele: clasarea dosarului DIICOT, închiderea verificării averii la ANI, clasarea dosarului DNA deschis în campania electorală. Sunt lucruri serioase care pot schimba viața unui om și care necesită timp și efort ca să le lămurești.
Pentru mine, acestea sunt informații esențiale. Despre acuzații au aflat foarte mulți oameni. Câți dintre ei au aflat și cum s-au încheiat lucrurile? Uneori soluția apare undeva, într-un paragraf, însă acuzația rămâne în titlu, în preluări și în memoria publicului.
După ani, povestea este reluată și trebuie să explici totul de la început. Între timp, tu ai o familie, muncești, ai relații profesionale. Toate sunt afectate de ceea ce rămâne asociat numelui tău. Mi se pare firesc ca interesul pentru o acuzație să fie însoțit de aceeași preocupare pentru deznodământul ei.
-Revenirea la Tezaur vă expune din nou. V-ați gândit că vor reapărea toate aceste teme?
-Da. Sper totuși ca presa să consulte faptele înainte de a mai scrie ceva, pentru că lucrurile sunt lămurite pe deplin la acest moment și ar fi rea-voință să reiei subiecte închise.
-Să vorbim atunci despre proiect. Ce veți face efectiv în dezvoltarea Tezaur?
-Voi contribui la extinderea și organizarea activității, în special în țară. O rețea se dezvoltă printr-o succesiune de decizii foarte concrete: orașe, amplasamente, spații, echipe, pregătirea oamenilor, termene de deschidere.
Fiecare agenție trebuie să funcționeze bine și să se integreze în întreaga companie. Asta presupune coordonare, disciplină și urmărirea detaliilor.
Mă interesează foarte mult această parte de execuție. Să luăm un obiectiv mare și să-l transformăm în lucruri realizate, etapă cu etapă. Am experiență în organizare și în lucrul cu oameni diferiți, iar aici pot să o folosesc.
-Încă 100 de agenții reprezintă o extindere ambițioasă. Ce înseamnă această cifră în practică?
-Foarte multă muncă. O sută de amplasamente potrivite, echipe de format, operațiuni de organizat, clienți de câștigat. Fiecare oraș are particularitățile lui.
Trebuie să înțelegi unde există cerere, unde poți oferi un serviciu util și în ce condiții poate funcționa bine agenția. Apoi începe partea de implementare.
Cifra îți dă dimensiunea proiectului. Munca de zi cu zi se face pentru fiecare locație în parte. Iar după deschidere începe o altă etapă: urmărești cum funcționează, ce trebuie îmbunătățit, ce învață echipa.
-Tezaur activează într-un domeniu în care clientul poate veni și într-un moment dificil. Ce responsabilitate presupune asta?
-Una foarte concretă: să înțeleagă serviciul, condițiile și decizia pe care o ia. Felul în care este tratat contează enorm.
Poți avea o agenție bine amplasată și o ofertă competitivă, iar experiența să fie stricată de o conversație grăbită sau de o explicație neclară. Omul trebuie să poată întreba și să primească răspunsuri pe care le înțelege.
Când extinzi o rețea, aceasta este una dintre marile provocări: să păstrezi calitatea interacțiunii în fiecare locație. Oamenii angajați și felul în care sunt pregătiți devin esențiali.
-Ce vă place acum, în activitatea de business, după atâția ani în politică?
-Îmi place legătura directă dintre decizie și rezultat. Analizezi o problemă, iei o hotărâre, o pui în practică și vezi ce se întâmplă. Dacă ai greșit, trebuie să corectezi.
Ai clienți care reacționează, angajați care au nevoie de direcție, parteneri care așteaptă să-ți respecți cuvântul. E solicitant și foarte motivant.
Mai ales într-o perioadă de dezvoltare, cum este acum la Tezaur. Există lucruri de făcut, se mișcă proiecte, apar probleme pentru care trebuie să găsești soluții. Îmi place ritmul acesta.
-Există și riscul să idealizați afacerile după dezamăgirile din politică?
-Există, dacă uiți cât de greu poate fi. Eu am lucrat suficient în afaceri ca să știu că ai și pierderi, decizii proaste, oameni nepotriviți, perioade dificile.
Tocmai această experiență mă ajută să privesc realist revenirea. Știu că va fi multă muncă și că vom avea lucruri de corectat.
Diferența pentru mine este motivația. Vreau să fac această muncă. Mă interesează problemele pe care le am de rezolvat și mă bucur când văd că lucrurile înaintează.
-Cum este să lucrați din nou cu Cătălin Iordăchescu după atâta timp?
-Avem avantajul unei încrederi construite în ani. Putem vorbi direct și putem ajunge repede la fondul unei probleme.
Mă bucură că avem din nou un proiect comun suficient de ambițios încât să ne țină preocupați. Ne știm de foarte mult timp și avem încă lucruri de făcut împreună.
-Cum ați vrea să arate bilanțul acestei reveniri peste câțiva ani?
-Pentru mine, personal, aș vrea să pot spune că mi-am folosit bine timpul. Vreau să revin la motivația de a vedea un lucru împlinit, clienți mulțumiți, o echipă puternică, piețe noi. Îmi place sentimentul ăsta și mi-a fost dor de el.
Vreau să duc această etapă cât mai departe.
-Vă mai gândiți la o revenire în politică?
-Mi-am încheiat activitatea politică. Decizia a venit după luni de reflecție și îmi este clară.
Astăzi mă gândesc la ceea ce am de făcut aici. Și mă bucur că am din nou chef să mă apuc de lucru.
