
Una dintre marile probleme ale personalului aeronavigant a fost, este și va fi somnul! Din punct de vedere medical, activitatea întregului personal aeronavigant depinde strict de acest factor major, bineînțeles, alături de alții.
Ultimul caz, intens mediatizat în ultimele zile, al celor doi piloți care au adormit în timpul zborului arată cât de important este somnul, dar și alte lucruri importante care contribuie la aceste situații nedorite, dar destul de frecvente în aviație.
Efectele zborului asupra omului
Chiar dacă visul omului de a zbura este milenar, condițiile de zbor au creat și prima victimă, dar și prima legendă, prin moartea tânărului Icar. În condițiile de zbor de astăzi, cât mai confortabile pentru pasageri, pare și mai greu de înțeles pentru muritorii de rând ce înseamnă zborul și efectele lui asupra piloților, în special.
Pentru că, ab initio, condițiile de mediu din cockpitul unui avion de orice fel sunt contrare vieții, punct! Presiunea, temperatura, suprasarcinile, aerul etc. – toate sunt împotriva vieții umane!
Apoi urmează numărul mare de informații pe care atenția pilotului le urmărește, verifică, centralizează și în baza cărora acesta ia decizii.
De exemplu, un simplu ecran de pe bordul unui Boeing 737-800 (o rablă updatată) oferă în jur de 300 de informații și vă las să vă închipuiți singuri ce înseamnă doar modificarea uneia dintre acestea pentru ochiul uman. Fiecare dintre dumneavoastră resimte, la nivelul solului, o oboseală după folosirea telefonului mobil sau a computerului, după circa 30 de minute sau mai puțin de utilizare, darămite un pilot care, vrea, nu vrea, stă în cockpit ore întregi (până la maximum 12 ore chiar)!
Adăugați la acestea și orele de lucru ale piloților, care, evident, nu sunt cele ale lui Dolly Parton din „Working 9 to 5”, și verificați-vă singuri ce înseamnă efectul acestora asupra dumneavoastră, făcând un simplu test:
Vă treziți la ora 12.00 noaptea și stați treji până la ora 10.00 dimineața, încercând să stați pe un scaun, la calculator, fără să vă jucați, ci să urmăriți un simulator de zbor setat simplu pe zbor la nivel de croazieră. Dacă vreți să fiți și mai aproape de realitate, încercați să ascultați și convorbirile radio!
Pariu că, după maximum o oră, vă ia somnul?! Oribil, nu?
Piloții de ieri versus piloții de astăzi
În epoca aviației adevărate, cum o denumesc mulți nostalgici, condiția medicală și aptitudinile fizice ale piloților civili erau foarte apropiate și chiar identice cu cele ale piloților militari de pe avioanele de luptă.
Vizitele medicale se efectuau în comun la Centrul de Medicină Aerospațială din București, iar baremele erau foarte ridicate. Examenele medicale pentru intrarea în școala militară erau identice pentru candidații la secțiile militare și civile, deoarece mulți dintre cei intrați la secția civilă se transferau la cea militară.

De exemplu, pe atunci era de neconceput ca un candidat pilot să aibă ochelari, ceea ce astăzi este un fenomen destul de des întâlnit.
Este drept, însă, că pe atunci zborul nu era atât de frecvent ca astăzi, baremul de 450 de ore de zbor pe an fiind unul corect și nu distrugător, precum cel de 900–1.000 de ore de zbor anual permis de către EASA și pe care, culmea, unii îl vor și mai mare!
De aceea, condițiile de zbor și muncă, cumulate cu numărul de ore de zbor, au condus la introducerea piloților în grupa de muncă specială și permit pensionarea la cerere la vârsta de 52 de ani, cu minimum 20 de ani de aviație ca pilot.
Cu Morfeu în cockpit
Este absolut evident că, în condițiile de mediu din orice cockpit, organismul uman suferă de hipoxie (neoxigenarea îndeajuns de bună a creierului), care conduce automat la o stare de somnolență, care crește și depinde de factori precum timpul de zbor, oboseala acumulată anterior zborului, dar și în timpul lui, orele de zbor, starea tehnică a avionului și limitările lui etc.
Este un fenomen binecunoscut, acesta al stării de somnolență induse de acești factori, iar remediile nu sunt prea puternice, fiind vorba, totuși, și de o luptă cu natura, până la urmă. Cafeaua este unul dintre cele mai cunoscute remedii, dar nu este un panaceu universal, având și efecte secundare nedorite.
Am cunoscut mulți piloți, mari cafegii, care aveau o medie de minimum 8 cafele de la trezire până la revenirea acasă din cursă. Dintre ei, peste 75% au dezvoltat afecțiuni cardiace înspre partea a doua a vieții, așa încât, aviz chibiților de ocazie!
Mai sunt, pe lângă această cafea, și alte metode mai mult sau mai puțin eficiente, precum ceaiurile, băuturile de tip Coca-Cola sau energizante, consumarea platoului cu mâncare sau a unei ciocolate, dar, repet, cu efecte minore asupra stării de somnolență din cockpit.
Cea mai frecventă metodă, cu rezultate reale, este însă teoretic interzisă, dar în practică folosită, și constă în tragerea unui pui de somn în scaunul de pilotaj.
Această metodă reface organismul extrem de rapid și bine, dar se face cu:
- informarea și acceptul celuilalt pilot din cockpit, după care, practic, se efectuează un briefing special cu pilotul rămas la comandă;
- așezarea scaunului de pilotaj astfel încât să se prevină o comandă accidentală. Este binecunoscut cazul unui pilot aflat în repaus pe scaunul lui de pilotaj, care, la auzul unei alarme false, dar foarte periculoase, de apropiere a solului, a uitat că se află la nivelul maxim al avionului și a procedat ca la carte, decuplând pilotul automat, punând motoarele în plin și trăgând de manșă. Norocul a fost că a intervenit rapid copilotul și avionul nu s-a destabilizat, pentru că am fi asistat la o mare problemă!
- respectarea unui timp prestabilit (10–15 minute);
- eventuala chemare în cockpit a unuia dintre însoțitorii de bord, pentru siguranță.
În vederea evitării unei situații precum adormirea ambilor piloți, toate companiile au luat următoarele măsuri:
- Verificarea stării medicale și a gradului de odihnă a echipajului la briefing. Fiecare membru al echipajului se declară apt sau nu pentru cursă și indică motivul inaptitudinii, pentru care este obligat să ceară înlocuirea.
Pe vremuri, se făcea și un scurt control medical care verifica tensiunea și pulsul, starea fizică generală și consumul de alcool, dar, din motive economice, a fost scoasă această procedură, cu consecințele de rigoare.
- În timpul zborului, șefa de cabină are obligația de a intra în cockpit o dată la 20 de minute noaptea și o dată la 30 de minute ziua, pentru a verifica starea celor doi piloți. Această procedură, în mod evident, nu a fost respectată în cazul avionului din Indonezia, iar urmările ei le-am aflat apoi cu toții.
În cazul catastrofei avionului Boeing 737 al companiei elene Helios, care s-a prăbușit în mare, s-au constatat, printre altele, următoarele:
- avionul a suferit o depresurizare continuă, dar lentă, care a produs o stare de hipoxie puternică celor doi piloți, dar care s-a instalat treptat în cockpit;
- unul dintre stewardzi a intrat în cockpit și, deși i-a văzut pe cei doi piloți dormind sau părând că dorm, în loc să îi trezească, a ieșit fără să facă nimic;
- ca urmare a pierderii cunoștinței celor doi piloți, avionul, având cuplat pilotul automat, a urmat planul de zbor până în locul unde figura intrarea într-o zonă de așteptare, fiind însoțit de două avioane de luptă grecești, alertate de la sol de către controlorii de zbor. Terminându-se petrolul, avionul s-a prăbușit, deși, dacă stewardul respectiv i-ar fi trezit și le-ar fi pus măștile de oxigen, catastrofa putea fi evitată.
- Verificarea situației piloților și însoțitorilor de bord, pentru a se putea cunoaște dacă au realizat cele opt ore de somn, se face, în general, la companiile care operează zboruri lung-curier și este o măsură de securitate și siguranță a zborului, negeneralizată.
- Asigurarea unui al doilea echipaj care preia zborul de la un anumit moment până înainte de începerea coborârii în vederea aterizării (cruise crew), în timp ce echipajul care a decolat și urmează să aterizeze la destinație merge la odihnă în locuri special amenajate.
Și aici, catastrofa avionului Air France, cea mai mare din istoria aviației franceze, când cei doi copiloți rămași în cabină, din cauza lipsei de experiență, a lipsei pilotului comandant, plecat legal la odihnă, a situației meteorologice (furtună și givraj puternice) și a problemelor tehnico-constructive ale avionului, arată limitările acestui sistem de odihnă a pilotului în locul înlocuirii cu alt echipaj.
Cine poate ridica piatra?
Eu unul, nu!
Am avut un zbor de efectuat pe traseul Otopeni–Sibiu–München–Sibiu–Otopeni, cu prezentarea la Otopeni la ora 06.00 dimineața, adică m-am trezit la 05.00, iar la 07.00 decolam spre Sibiu, într-o dimineață superb luminată de răsăritul soarelui. Eram deja în a șaptea zi de muncă consecutivă, cu câte două curse pe zi în fiecare din cele șase zile de dinainte, iar gradul de oboseală a întregului efectiv de piloți era extrem de mare, compania TAROM tratându-ne ca pe niște sclavi și înregistrând în fals în pontajele noastre că noi lucrăm doar câte cinci zile, de luni până vineri, de la 9 la 17!
Conform regulilor nescrise, primul tronson este al pilotului comandant, așa că l-am executat eu.
La Sibiu, l-am întrebat însă pe distinsul meu coleg ce tronson de zbor vrea să piloteze, iar el mi-a spus că vrea să facă returul cursei, așa că am decolat tot eu spre München.
Ajuns la nivelul de croazieră, cu avionul stabil și serviciul la pasageri terminat, l-am întrebat pe copilotul meu, un fost mare acrobat în tinerețe și ajuns în prag de pensie, dacă dorește să facă „economie de vedere” și pentru cât timp, pentru că și avusese cam același program infernal ca și mine, iar vârsta își cam punea amprenta asupra lui.
El, foarte serios, mi-a spus că este OK după cele două cafele deja băute și mi-a propus să fac eu „economie de vedere” vreo 15 minute.
Am spus OK și mi-am aranjat scaunul, am făcut briefingul cu el pentru preluarea comenzilor și, când să-i zic „Bine ai venit, Moș Ene, pe la gene!”, mă uit la colegul meu, care își pusese sub ceafă, pe post de pernă, un ditamai manualul de zbor.
Îl întreb din nou dacă este OK să zboare el și, după ce mi-a reconfirmat, am adormit instantaneu.
Cum, în meseria de pilot, somnul activ, ca să zic așa, este cel care face diferența în recuperarea organismului și în răspunsul corect și rapid la stările de pericol ce pot apărea, după circa 7–8 minute de repaus aud în căști apelul controlorului de trafic, care ne comunică să schimbăm frecvența radio. Așteptam cu ochii închiși să aud confirmarea mesajului de către colegul meu și, cum acesta nu a răspuns, controlorul a repetat mesajul. Deschizând ochii, l-am văzut pe colegul meu, cu „perna” sub cap, sforăind de zor, așa că am răspuns eu în locul lui și am preluat comanda avionului înapoi.
Deși făcusem briefingul cu însoțitoarele de bord cu privire la intrarea în cockpit la fiecare 30 de minute, din varii motive, acestea au intrat doar înainte să ajungem la croazieră, să-mi comunice că au terminat serviciul la pasageri, și la începerea coborârii, pentru a-mi comunica că pasagerii sunt legați și sunt gata pentru aterizare!
Altă dată, într-o cursă de noapte, pe tronsonul de revenire acasă, șefa de cabină nici măcar o dată, după primul contact, și acela prin intercomunicația radio, nu a mai intrat în legătură cu noi până la aterizare, când ne-a întrebat ce temperatură este la București! Interesant este că distinsul meu coleg a văzut cum această colegă se dusese la clasa business și dormise liniștită acolo toată cursa!

