Ultima Oră

Incendiu devastator într-o gospodărie din Vâlcea. Un copil și un adult au pierit în condiții cumplite

Jurnalist Social și Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Familie lovită de tragedie, în urma izbucnirii unui incendiu cu urmări foarte grave. Un copil și un adult au sfârșit în condiții înfiorătoare, după ce incinta în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări puternice.

Conform primelor informații, incendiul a izbucnit joi seară, într-o gospodărie din satul Pârâienii de Jos, comuna Livezi, județul Vâlcea. Pompierii au intervenit cu autospeciale cu apă și spumă, însă, din păcate, au făcut o descoperire cumplită – au găsit două persoane decedate, într-o anexă cuprinsă de flăcări.

Pompierii nu au mai putut face nimic pentru salvarea celor două persoane. La momentul descoperirii lor, atât copilul, cât și persoana adultă erau carbonizate.

Autospeciale de pompieri mobilizate pentru stingerea incendiului

Alertați despre producerea incendiului, pompierii din cadrul Stației Grădiștea au intervenit de urgență la fața locului, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La sosirea echipajelor, anexa ardea generalizat, potrivit realitatea.net.

În interior, au fost descoperite două victime carbonizate. „Echipajele operative sosite la faţa locului au constatat că arde generalizat o anexă şi au identificat, din nefericire, 2 victime carbonizate (un adult şi un minor)”, a transmis ISU Vâlcea.

Incendiul a fost lichidat de către pompieri. Urmează să se facă cercetări pentru a se stabili exact cauza izbucnirii flăcărilor.

Bilanț IGSU: În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a 129 incendii produse în diferite zone ale țării

Nu a a fost singura intervenție a pompierilor, în ultimele zeci de ore, pentru stingerea unui incendiu. Multe dintre aceste intervenții au avut loc pentru lichidarea unor incendii de vegetație uscată.

„Salvatorii au gestionat, pe parcursul zilei de ieri, 03 septembrie, peste 1.750 situații de urgență înregistrate la nivel național. Cele mai numeroase misiuni și acțiuni din competență au fost derulate în zona București – Ilfov, urmată de județele Cluj, Mureș, Argeș și Galați.
Astfel, în ultimele 24 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea celor 129 incendii produse în diferite zone ale țării. Din totalul acestora, un procent de aproape 75% l-au reprezentat misiunile de stingere a incendiilor de vegetație uscată, fond forestier, miriști și deșeuri. Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 400 de hectare.

(…) Totodată, echipajele SMURD au gestionat peste 1.400 de cazuri pentru acordarea măsurilor de prim ajutor, în urma cărora 1.462 persoane au fost asistate medical”, potrivit unui bilanț anunțat de IGSU, vineri dimineață, 4 septembrie.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.