
O universitate din România a decis să mute cursurile și seminariile în mediul online, cu puține excepții, pentru a reduce cheltuielile cu energia electrică și celelalte utilități. Este vorba despre Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad. Măsura îi vizează pe aproape toți cei peste 7.000 de studenți ai instituției.
Universitatea „Aurel Vlaicu” (UAV) Arad a decis să treacă toate cursurile și seminariile în online, cu mici excepții, pentru a reduce facturile la energie și alte utilități, măsura fiind valabilă până în ianuarie, informează, joi, 12 noiembrie, Agerpres.
Singura clădire exceptată de la această măsură este cea a Facultății de Teologie. De asemenea, studenții de la Educație Fizică și Sport vor putea desfășura anumite activități practice în sala de sport. Rectorul Universității arădene „Aurel Vlaicu”, Ramona Lile, a confirmat măsura și a explicat de ce s-a ajuns să se ia o astfel de decizie.
Studenții, anunțați de profesori despre această măsură
Ar fi de menționat că deja studenții au fost notificați de către profesori că toate clădirile, cu excepția celei a Facultății de Teologie, vor fi închise în următoarele două luni.
„Am fost informați că vom face doar cursuri și seminarii online până la vacanță și în ianuarie ni se va spune dacă măsura se va prelungi”, a declarat un student de la Științe Economice, pentru sursa citată.
Rectorul UAV: Încercăm să reducem cât se poate cheltuielile, astfel încât să ne putem încadra în bugetul pe care Ministerul Educației îl aprobă

Rectorul UAV, Ramona Lile, a confirmat măsura și a explicat, pentru Agerpres, că este necesară în vederea reducerii cheltuielilor, în contextul în care bugetul universității este tot mai mic.
„Împreună cu Consiliul de Administrație și Senatul Universității, am luat decizia de a intra, pentru o perioadă de timp, în online, pentru a aduce economii la tot ce înseamnă facturi de utilități. Din păcate, având în vedere subfinanțarea de care universitățile din țară se plâng, încercăm să reducem cât se poate cheltuielile, astfel încât să ne putem încadra în bugetul pe care Ministerul Educației îl aprobă” – a declarat Ramona Lile.
Din câte a mai precizat rectorul UAV, universitatea are peste 7.000 de studenți și aproape toți vor fi afectați de decizie, „cu mici excepții”, cum ar fi cei de la Educație Fizică și Sport, care vor face anumite activități în sala de sport.
Din informațiile disponibile până la această dată, decizia va fi valabilă până în ianuarie, urmând ca în prima lună a anului viitor conducerea universității să analizeze situația și să stabilească dacă activitățile didactice – cursurile și seminariile – vor reveni în format fizic sau dacă măsura mutării lor în online va fi prelungită.

