
De ieri a început, acum a stat, vorba poetului, pana de la Microsoft. Practic, de joi au început primele probleme, care au continuat până astăzi pe la prânz. Pentru aviație, mari efecte nu au prea fost, pentru că doar trei companii din India și una din Africa de Sud au raportat probleme, dar doar în relațiile de comunicare prin e-mail cu pasagerii.
AI-ul, la răspântie?
Spuneam că imediat după victoria albastră din America (a democraților, adică), a doua zi indicele NASDAQ a pierdut 5 procente, toate din zona AI – adică, pentru ca să înțeleagă toată lumea, niște trilioane de dolari! Trilioane, nu milioane sau miliarde de dolari! Mai mult, compania americană United Airlines a interzis oficial asistenții personalizați de tip inteligență artificială (AI) să cumpere, să rezerve sau să administreze bilete de avion pe platformele sale digitale, fiind prima companie aeriană care a luat această măsură.
Compania aeriană Dan Air, aflată în insolvență, a declarat că i s-ar fi reținut de către sistemul NETOPIA peste 900.000 de euro din banii plătiți de către pasagerii săi! Nu demult a fost atacat sistemul de rezervare Amadeus, folosit la scară mondială în întreaga aviație. În Anglia au fost probleme cu sistemele de dirijare și programare a zborurilor, ceea ce a produs haos între 1.900 și 2.000 de zboruri fiind întârziate sau anulate în luna septembrie.
Trump, emigrația și AI-ul
Problema pe piața muncii a fost simplă până la punctul în care a apărut AI-ul! Toată lumea avea nevoie de forță de muncă și atunci emigrația era cea care o rezolva rapid, cu costuri infime și rezultate mari.
Doar că emigrația în Europa, provenită în special din țările de religie islamică, a creat „paradoxul german”, în care unul muncea, ceilalți membri ai familiei aduși în Germania stăteau acasă și beneficiau de asigurări, învățământ etc. gratuit, în timp ce nemții sadea nu aveau așa ceva.
Această situație s-a extins necontrolat și s-au format enclave în care polițiștii germani nu intră, unde șaria este legea de bază, în care limba germană este necunoscută și majoritatea nu muncesc, dar stau pe gratuitățile date de statul german emigranților și tot așa!
Germania anilor ’90 a încercat să îi ducă înapoi în țările lor pe emigranții ilegali, dându-le chiar și 10.000 de mărci fiecărui repatriat, doar-doar îi convingea să plece. Doar că Angela Merkel nu a învățat nimic din această tristă experiență și uite așa a crescut numărul emigranților, mai ales din zone și tabere islamice radicale. În primul lui mandat, Trump a fost votat de către un număr mare de mexicani care locuiau și munceau cu forme legale în America, sătui să își vadă conaționalii care treceau granița ilegal, munceau la negru și beneficiau gratuit de asigurările medicale din programul Obamacare.
S-a încercat apoi cu externalizarea muncii – adică, în loc să îi aducă în America, îi plăteau ca în America, dar în țările lor de baștină -, ceea ce nici această măsură nu a redus emigrația. Astăzi, când AI-ul a tăiat din oficiu minim 30% din necesarul de forță de muncă – de exemplu, în IT, Ion de la guvern face singur linii, în loc de softiști, care nu mai sunt folosiți pentru așa ceva, pasul următor este clar în materia emigrației.
În aviație s-a ajuns la o dezvoltare necontrolată, nici măcar de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR), după cum am văzut cazurile Animawings, Dan Air și HiSky, și se pune problema prăbușirii sistemului aeronautic la nivel mondial prin prețuri mari, falimente dirijate etc., ca mijloc de control al emigrației. Așa că săptămâna ofertelor cu bombă a fost urmată de joia Microsoft și cine știe ce mai urmează în aviație, mai ales după negocierile de la Dubai!


