
Ninsorile și temperaturile deosebit de scăzute care s-au abătut asupra mai multor zone din țară, la început de februarie, au generat probleme nu doar pentru șoferi, ci au afectat și programul din unele școli, în prima zi a acestei săptămâni. În sensul că mai multe unități de învățământ au fost închise, iar cursurile au fost trecute fie în online, fie au fost suspendate.
Programul a cinci școli din patru județe a fost afectat de condițiile meteorologice nefavorabile. Un anunț în acest sens a venit de la Ministerul Educației luni, 2 februarie.
Ce a anunțat Ministerul Educației
Conform Ministerului Educației, în patru din cele cinci școli cursurile se desfășoară online, iar într-o singură unitate de învățământ cursurile au fost suspendate, din cauza drumurilor impracticabile.
„Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene (ora de referință: 12:00), programul școlar a fost afectat de condițiile meteorologice nefavorabile în cinci unități de învățământ din patru județe (câte o unitate de învățământ în județele Vâlcea, Dolj și Mehedinți, respectiv două unități de învățământ în județul Argeș).
În patru dintre cele cinci școli, cursurile se desfășoară online, iar într-o singură unitate de învățământ cursurile au fost suspendate (din cauza drumurilor impracticabile) și vor fi recuperate ulterior”, a transmis Ministerul, conform ziare.com.
Cod galben de ger în peste jumătate de țară
Amintim că Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, 2 februarie, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de scăzute și ger, valabilă în intervalul 02 februarie, ora 10:00 – 03 februarie, ora 10:00, așadar până marți dimineața în peste jumătate de țară.
Conform ANM, în Moldova, Dobrogea, Oltenia, Muntenia, estul și sud-estul Transilvaniei, vor fi temperaturi deosebit de scăzute (în medie, cu 7…9 grade mai mici decât cele normale datei) cu valori maxime ce se vor încadra între -9 și -3 grade, mai mici în nordul Moldovei, până spre -15 grade, unde gerul va persista și pe parcursul zilei.
De altfel, până miercuri, 4 februarie, vremea va fi deosebit de rece, cu precădere în regiunile extracarpatice, geroasă în timpul dimineților și nopților, la început în Moldova, apoi și în Dobrogea, estul și sud-estul Transilvaniei, în Muntenia și Oltenia și izolat în sudul Banatului, indică o informare meteo emisă încă din ziua precedentă.
