
Simulările examenelor naționale vor fi „serios perturbate” – avertizează, marți, reprezentanții Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSI) şi ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, are susțin că peste 73.000 de angajați din învățământ au decis să nu participe la aceste simulări.
„Simulările la examenele naționale vor fi serios perturbate! În urma referendumului organizat de FSLI și FSE „SPIRU HARET”, rezultatele arată un nivel uriaș de nemulțumire în rândul angajaților din învățământ.
Peste 73.000 de angajați (peste 50% din profesorii membri de sindicat) au decis prin semnătură să NU participe la simulările examenelor naționale. Peste 40.000 de colegi (aproximativ 28%) au optat direct pentru grevă în această perioadă!” – au anunțat, marți, 10 martie, reprezentanții federațiilor sindicale.
Potrivit acestora, în unităţile de învăţământ în care mulți profesori au semnat pentru neparticipare, inspectoratele şcolare ar recurge „la practici abuzive pentru a forța organizarea simulărilor” – „măresc nejustificat numărul de elevi din săli și reduc numărul membrilor din comisii, încălcând flagrant procedurile”.
Avertisment către Guvern
Sindicaliștii din Educație consideră că astfel de măsuri transformă simulările „într-un proces pur formal”, fără o relevanţă reală. „Aceste măsuri transformă simulările într-un proces pur formal și irelevant. Este un efort suplimentar pentru zeci de mii de profesori deja sufocați de birocrație, în contextul în care interesul elevilor pentru aceste testări este extrem de scăzut” – au mai atras atenția sindicaliștii de la cele două federații din Învățământ.
Aceştia afirmă că Ministerul Educaţiei şi Guvernul României „trebuie să înţeleagă: neparticiparea la simulări este doar pasul premergător unui protest de amploare programat la finalul anului şcolar, exact în perioada examenelor naţionale propriu-zise”.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret” au reclamat, luni, „presiuni şi intimidări” din partea conducerilor unităţilor de învăţământ şi a inspectoratelor şcolare pentru ca angajaţii să participe la simularea examenelor naţionale. „Deși referendumul a arătat o dorință clară de boicotare a simulărilor examenelor naționale, tot mai mulți colegi sunt forțați să se înscrie ca supraveghetori/corectori. S-a ajuns la presiuni și intimidări din partea conducerilor școlilor și a inspectoratelor mai mari decât la greva din 2023!” – au susținut sindicaliștii de la cele două federații în mesajul transmis public în 9 martie.
Simulările examenelor naţionale ar urma să înceapă săptămâna viitoare, în 16 martie, cu Evaluarea Naţională. Mai precis, simulările examenului de Evaluare Națională sunt programate în perioada 16-18 martie, iar cele ale probelor scrise de la Bacalaureat sunt programate să aibă loc între 23-26 martie.
Citiți și: Haos total în privința simulărilor! Profesorii amenință că boicotează testele

