Într-o lume care pulsează în ritmul algoritmilor din Silicon Valley și al producției Chinei, Uniunea Europeană a rămas blocată în propria neputință.
Declinul competitivității UE nu este un accident, ci rezultatul unei eroziuni constante. Dacă în 2008 economia blocului comunitar era comparabilă cu cea americană, astăzi SUA au un avans considerabil, alimentat de un sector tehnologic vibrant.
UE a rămas prizoniera industriilor tradiționale. În clasamentul primelor 50 de companii tehnologice mondiale, prezența europeană este aproape simbolică.
Exportăm creiere și importăm softwar
GDPR, Digital Markets Act (DMA), Digital Services Act (DSA) și, mai nou, AI Act sunt dovezi ale unei puteri normative imense. Însă există un risc major: poți reglementa până la sufocare.
În timp ce un start-up din California obține rapid capital, un start-up din București sau Lyon se lovește de fragmentarea legislativă și de o birocrație infernală.
Absența unei piețe de capital veritabile face ca cele mai promițătoare minți europene să traverseze Atlanticul imediat ce au nevoie de o rundă de finanțare de tip Series B sau C. Exportăm creiere și importăm software.
Factura energetică
Competitivitatea înseamnă, în esență, costuri. Iar UE plătește pentru energie de trei ori mai mult decât concurenții americani sau chinezi. Asistăm la un exod al capitalului industrial către jurisdicții care oferă subvenții masive și costuri de producție infime.
Iluzia pieței unice
Piața unică a UE, instituită în 1993, a fost considerată piatra de temelie a intregrării europene. În realitate, barierele fiscale și administrative rămân uriașe.
Un gigant de comunicații american deservește 330 de milioane de consumatori sub o singură reglementare. Dar UE are zeci de operatori fragmentați pe piețe naționale, incapabili să investească masiv în infrastructura 6G sau în centre de date de mari dimensiuni.
Geopolitica naivității
Timp de decenii, UE a mizat pe ordinea mondială bazată pe reguli și pe liberul schimb. Însă China a practicat un capitalism de stat agresiv, subvenționând masiv sectoare strategice precum panourile fotovoltaice și vehiculele electrice. Europenii s-au trezit târziu, realizând că dependența de materiile prime critice din China și de securitatea oferită de SUA este o vulnerabilitate majoră.
„Autonomia strategică” a devenit cuvântul de ordine la Bruxelles, dar nu se poate realiza fără o bază industrială puternică.
Declinul competitivității UE nu este ireversibil, dar fereastra de oportunitate se închide. Companiile europene au nevoie de un „șoc investițional” de sute de miliarde de euro anual și de o simplificare radicală a reglementărilor.
