Ultima Oră
ȘtiriEconomie

Comerțul global, tot mai dependent de geografia maritimă. Cele mai periculoase coridoare

Bogdan Borcea
Jurnalist Politică Externă 2 min de citire
Publicat la:

După energie și materii prime, comerțul internațional se confruntă cu dependența tot mai accentuată de geografia pasajelor maritime prin care tranzitează 84% din mărfurile schimbate la nivel mondial, potrivit unui raport al firmei de consultanță Roland Berger.

Comerțul global, tot mai dependent de geografia maritimă. Cele mai periculoase coridoareRaportul estimează că cele trei coridoare care concentrează  cele mai mari riscuri pentru comerțul global sunt strâmtoarea Bab el-Mandeb, la una dintre intrările în Marea Roșie, canalul Suez,  la cealaltă extremitate,  și strâmtoarea Taiwan, situată între China continentală și insula Taiwan.

Criza din Ormuz, ”oricât de gravă ar fi, reprezintă doar un nod dintr-o rețea mult mai complexă de vulerabilități maritime”.

„Infrastructura invizibilă a globalizării”

În total, raportul identifică 14 dintre principalele canale sau trecători maritime naturale care scurtează distanțele dintre mine și fabrici sau dintre fabrici și consumatori, devenind astfel „infrastructura invizibilă a globalizării”, relatează AFP.

Printre acestea se numără Canalul Panama din America Centrală, strâmtorile daneze care închid Marea Baltică, Pas-de-Calais dintre Franța și Regatul Unit, strâmtoarea Gibraltar dintre Spania și Africa de Nord, Canalul Suez, strâmtoarea Bab el-Mandeb, Capul Bunei Speranțe la extremitatea sudică a Africii, strâmtorile Bosfor și Ormuz.

Se adaugă cinci coridoare din Asia: strâmtoarea Bohai din China, strâmtoarea Coreei dintre Coreea de Sud și Japonia, strâmtoarea Taiwanului, strâmtoarea Luzon dintre insulele Taiwan și Filipine, și cel mai important coridor maritim, strâmtoarea Malacca, situată între Malaezia și Indonezia, „prin care trece aproximativ 24 % din comerțul maritim global în fiecare an”.

Accidentele și clima

Pe lângă conflictele armate – cea mai vizibilă formă de perturbare a unui punct de trecere – Roland Berger evidențiază alte două mecanisme care generează perturbări cu consecințe economice globale: accidentele și clima.

Eșuarea gigantului portcontainer Ever Given a întrerupt traficul pe Canalul Suez timp de șase zile în martie 2021, blocând 430 de nave și împiedicând tranzacții comerciale în valoare de peste 9 miliarde de dolari pe zi, efectele fiind resimțite în porturi și asupra stocurilor până la sfârșitul anului.

În ceea ce privește Canalul Panama, acesta a funcționat la jumătate din capacitate timp de șase luni între 2023 și 2024 din cauza unei secete provocate de El Niño, care a dus la scăderea nivelului apei din lacul ce servește drept rezervor de alimentare pentru ecluze.

Raportul formulează recomandări pentru companiile care utilizează portcontainere, vrachiere și petroliere. În primul rând,  „să-și cuantifice sistematic expunerea la punctele de trecere. În al doilea rând, „să negocieze în prealabil rute alternative”. Și „să aleagă două surse de aprovizionare în funcție de expunerea acestora la rutele maritime”.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.