
Italia va rămâne blocată în ”cămașa de forță” fiscală a UE în acest an, o lovitură dată candidaturii prim-ministrului Giorgia Meloni pentru realegerea în funcție anul viitor.
Istat, oficiul de statistică al țării, a raportat că Roma a înregistrat un deficit de 3,1% din PIB în 2025 – aceeași cifră estimată de oficiul de statistică al UE, Eurostat, în aprilie, și peste limita fiscală de 3% impusă de blocul comunitar, potrivit Euractiv,
„Din păcate, Italia nu va ieși din procedura privind deficitul excesiv”
Un deficit sub 3% ar fi determinat Bruxelles-ul să pună capăt „procedurii de deficit excesiv” împotriva Italiei, adică monitorizare fiscală suplimentară care poate duce la sancțiuni.
„Din păcate, Italia nu va ieși din procedura privind deficitul excesiv”, a recunoscut ministrul Economiei, Giancarlo Giorgetti. Vestea reprezintă un eșec pentru pentru Meloni, care a încercat să se prezinte ca o lideră responsabilă din punct de vedere fiscal de când a preluat funcția în 2022, și a cărei coaliție de dreapta se luptă să oprească creșterea popularității partidului de extremă dreapta „Futuro Nazionale” al lui Roberto Vannacci.
La începutul acestei luni, Italia a solicitat o marjă de manevră fiscală suplimentară pentru a atenua impactul economic al războiului din Iran. Și s-a abținut în 2025 să activeze așa-numita „clauză națională de derogare” pentru a majora cheltuielile de apărare.
Deficitul Italiei urmează să scadă la 2,9% în 2027, conform celor mai recente previziuni ale Comisiei Europene, publicate în luna mai. Alte nouă state membre ale UE – printre care Franța și Polonia – se află în prezent sub procedura de deficit excesiv (EDP).
Povara datoriei a început să crească într-un ritm alarmant
Giorgetti a declarat vineri că povara datoriei Italiei, care, la 138,9%, este deja a doua cea mai mare dintre cele 27 de state membre ale UE, „a început să crească într-un ritm alarmant”.
Randamentele obligațiunilor italiene pe 10 ani se situau marți dimineață în jurul valorii de 4,32% – în scădere cu 2 puncte de bază (0,02 puncte procentuale) față de ziua precedentă, dar cu aproximativ 80 de puncte de bază mai mari decât în aceeași perioadă a anului trecut.

