Ceea ce s-a încercat în Polonia nu poate fi numit altfel decât o lovitură de stat eșuată. Evenimentele de la Varșovia trebuie privite dincolo de disputa internă dintre taberele politice; de fapt, vorba premierului Sloveniei, miza e mult mai mare – controlul total asupra statelor considerate apropiate de Administrația Trump! La fel ca la startul celui de-Al Doilea Război Mondial, și potul pus în joc acum este unul istoric: redesenarea hărților și „nașterea” omului nou. Ordinea mondială se schimbă sub ochii noștri, iar România este doar un pion capturat de la prima mutare.
Donald Tusk este premierul Poloniei cu rădăcini puternice înfipte în elita globalistică care încearcă remodelarea lumii. De partea cealaltă, președintele Karol Nawrocki a câștigat categoric alegerile mergând pe un discurs suveranist și tradiționalist, apropiat de linia trasată de Donald Trump.
Inevitabil, Polonia s-a transformat într-un câmp de luptă între cele două mari clase conducătoare din SUA – progresiștii și conservatorii.
Lovitură de stat eșuată în Polonia
Primul-ministru al Sloveniei a sintetizat cel mai bine ultimele zile din Europa – „…nimeni nu și-ar fi imaginat că”. Și aici a enumerat o serie de evenimente absolut de neînchipuit cu câțiva ani în urmă, cum ar fi: anularea alegerilor prezidențiale într-un stat membru din UE (cazul din a fost pus pe primul loc România), trimiterea Poliției peste Curtea Constituțională și, în același timp, ocuparea sediului televiziunii publice, în paralel cu înlocuirea conducerii instituției (Polonia).
Ținând cont de cele enumerate, nu-i de mirare că la Varșovia s-a vehiculat inclusiv scenariul desfășurării unor trupe armate pe străzile marilor orașe, ținând cont că Polonia este aliat strategic al SUA și are mii de soldați americani staționați în bazele sale militare. Această imagine a amintit de episodul Belarusului, atunci când, în timpul crizei politice de la Minsk, Vladimir Putin a intervenit în sprijinul lui Aleksandr Lukașenko. Poate că este o comparație forțată, dar s-a gândit cineva cât de departe pot merge marile puteri atunci când interesele lor sunt amenințate chiar din interiorul statelor aliate? Polonia nu-i orice țară – prezența americană, infrastructura de care dispune și rolul său de avanpost strategic al NATO pe Flancul de Est îi conferă o importanță care depășește cu mult disputele politice de la Varșovia.
De fapt, privind The Big Picture, veți vedea că Polonia a fost doar următoarea etapă din planul care respectă o linie clară: Trump află ce înseamnă să te iei la trântă cu „Elita” globalismului.
Soros a ridicat lumea la luptă împotriva Americii lui Trump
Donald Trump a ridicat sabia împotriva establishmentului politic din SUA, despre care nu s-a ferit să spună că ar fi „demonocrațt”. Când a lovit, însă, în aceste mecanisme de forță, a intrat într-o confruntare pe viață și pe moarte (să nu uităm tentativele de asasinat asupra sa!). Tabloul internațional ne arată un președinte american care are parteneri supuși unor presiuni tot mai mari; în SUA, prima bătălie pare că a fost pierdută de Trump – democrații sunt mari favoriți înaintea alegerilor pentru Camera Reprezentanților („midterms”).
George Soros este simbolul unei rețele de influență capabilă să susțină schimbări de direcție politică în mai multe state. Când puterea din State i-a fost retezată, miliardarul care conduce un adevărat imperiu, cu tentacule puternice inclusiv în România, și-a construit un cap de pod în Europa.
Să privim harta evenimentelor recente, pentru a înțelege mai bine!
În Polonia, Karol Nawrocki (aliatul lui Trump) a trecut printr-o tentativă de lovitură de stat. În Serbia, Aleksandar Vucic (aliatul lui Trump) a pierdut alegerile, fiind scos din joc (pentru moment). În Ungaria, Viktor Orban (aliatul lui Trump) – unul dintre simbolurile europene ale rezistenței față de dominația Bruxellesului – a fost înlăturat de la putere.
În Brazilia, Jair Bolsonaro (aliatul lui Trump) n-a avut nicio șansă în turul 2 al alegerilor prezidențiale, deși câștigase primul tur electoral (același deznodământ ca în meciul George Simion – Nicușor Dan, din România). În Israel, Benjamin Netanyahu (aliatul lui Trump) s-a impus în scrutinul de săptămâna trecută, dar în continuare se confruntă cu tensiuni interne uriașe; în plus, poziționările unor personalități și organizații influente din comunitatea evreiască (marele Congres Evreiesc Mondial, condus de Robert Lauder, s-a ridicat împotriva sa) îi sunt potrivnice.
Iar aceștia sunt doar cei care au pierdut puterea, dar mai avem… În multe state în care curentul suveranist (țări considerate apropiate de Trump) a luat avânt au izbucnit proteste „spontane” și crize politice majore. În Albania, guvernarea lui Edi Rama (aliatul lui Trump) este contestată în stradă, la fel ca în Cehia, unde premierul Andrej Babiș (aliatul lui Trump) are parte de numeroase presiuni interne. În Argentina, Javier Milei (aliatul lui Trump) este pus la zid, la fel ca primul-ministru din Chile, Jose Antonio Kast, un alt aliat al lui Trump.
Revenind la Europa, vorbeam anul trecut despre o „centură” de state situate între spațiul NATO și Rusia, conform unei înțelegeri convenite între Donald Trump și Vladimir Putin cu ocazia întâlnirii celor doi lideri, din Alaska. Să fie o coincidență faptul că tocmai în aceste state – axa Polonia-Ungaria-Serbia-România-Bulgaria – au izbucnit conflicte și s-au schimbat conducerile? Liderii care erau la putere sau marii favoriți au fost înlăturați, marginalizați ori constrânși să-și abandoneze proiectele, după caz.
România a fost în meniu
Urmează România? Nu urmează, ci continuă! România, așa cum ne-au obișnuit conducătorii pe care i-a avut în ultimii 30 de ani, a fost în meniu. Episodul Călin Georgescu reprezintă dovada că la București s-a desfășurat un simplu act din această piesă. Anularea alegerilor (decembrie 2024), apoi eliminarea lui Georgescu din cursa electorală pentru 2025 și, în final, arestarea sa au deschis calea instaurării totalitarismului peste țările membre UE.
La noi a început cu scoaterea din joc a lui Călin Georgescu și va continua cu slăbirea AUR – fragmentare, discreditare și, în cele din urmă, „decapitare” politică a conducerii. Nu-i nevoie să interzici AUR, e de ajuns să-l faci irelevant pe scena politică, să-l izolezi și să-i contești legitimitatea. În felul acesta, își va pierde capacitatea de a mobiliza și de a influența decisiv populația.
Ultimele evenimente din Europa (mai ales Polonia, în weekend) fac parte dintr-o reconfigurare a raporturilor de putere în lume. Ce fel de ordine mondială va rezulta după această succesiune de confruntări, rămâne să aflăm. Cert e că revoluția asta nu se desfășoară într-o singură capitală, ci se confirmă printr-o serie de crize suprapuse, prin schimbări de putere și alianțe făcute și desfăcute pe traseu, în funcție de interesele de moment.
Sub forma unui banal asterix, despre România se vorbește doar la subsol – suntem o țară dată exemplu: pentru obediența sa (zic globaliștii) sau pentru lipsa de reacție, dacă privim cealaltă față a monedei.
