
Preşedintele american Donald Trump a anunţat o întâlnire probabilă cu omologii săi chinez şi rus, Xi Jinping şi Vladimir Putin, în luna noiembrie, la summitul APEC din China.
Summitul va avea loc pentru a discuta despre încheierea războiului din Orientul Mijlociu, a transmis liderul de la Casa Albă.

Xi Jinping, Vladimir Putin și Donald Trump, negocieri pentru un summit în trei
„Merg în China”, le-a declarat Trump reporterilor, „iar una dintre întâlniri, cred, va fi cu preşedintele Putin şi preşedintele Xi, şi va fi interesant”, scrie CNN.
„Vom vorbi despre multe lucruri, inclusiv despre denuclearizare (…) Încercăm să punem capăt războiului din Iran”, a adăugat el.
Pe 21 octombrie, Kremlinul a anunţat pregătiri pentru o reuniune trilaterală, prima care ar aduce împreună la aceeaşi masă cele trei ţări.
Anterior, Wall Street Journal a relatat că preşedintele rus a solicitat o întâlnire cu cei doi omologi ai săi pentru a discuta o soluţie favorabilă Moscovei la conflictul din Ucraina, în marja summitului APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) din 18 şi 19 noiembrie de la Shenzhen, un oraş important din sudul Chinei.
Conferința de la Shenzen, comparată cu Conferința de la Ialta, din 1945, dintre Stalin, Churchill, Roosevelt
Piotr Tolstoi, noul preşedinte al Comisiei pentru afaceri internaţionale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărţirea sferelor de influenţă între Rusia, SUA şi China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina.
„Dacă ei (Vladimir Putin, Donald Trump şi Xi Jinping – n.r.) reuşesc să abordeze garanţiile de securitate necesare pentru lume, împărţirea zonelor de influenţă, asta va fi mai important decât încercările privind o încetare a focului în Ucraina”, a declarat Piotr Tolstoi pentru agenţia TASS, potrivit Agerpres.
El a adăugat că „aceasta va însemna că vom discuta direct cu SUA şi China despre construirea securităţii globale în viitor”.
„Tocmai aceste preocupări au stat la originea operaţiunii militare speciale. Şi dacă acest lucru va fi discutat sau chiar decis parţial în cadrul acelei reuniuni, va fi mai important decât nenumăratele încercări ale lui (Trump) de a iniţia negocieri cu (preşedintele ucrainean, Volodimir) Zelenski. Eu nu cred în ele”, a mai spus el.
Zelenski se teme de o „reîmpărţire a sferelor de influenţă” între SUA, Rusia şi China
Între timp, Uniunea Europeană şi-a exprimat opoziţia categorică faţă de discutarea, în acest format, a securităţii pe continent şi a viitorului Ucrainei fără participarea sa, deşi înfrângerea republicanilor lui Trump la recentele alegeri de la jumătatea mandatului îi dă speranţe că actuala administraţie de la Washington va avea o marjă de manevră mult mai redusă în ceea ce priveşte Rusia.
„Nu vrem să avem o Ialta 2 (…) Nu suntem pregătiţi pentru un astfel de format. Nu vrem să fim divizaţi de către Rusia”, a declarat sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru postul american CNN.

