Coreea, Cipru, Transnistria și Nagorno Karabah arată că un conflict înghețat durează doar atât timp cât o putere externă este dispusă să fie atacată pentru a-l menține. Garanția oferită Ucrainei până în prezent este construită pe un șablon greșit.
Pe 22 octombrie, Volodimir Zelenski a declarat că ”trebuie să înghețăm conflictul”. Vladimir Putin ar fi fost de acord „în principiu” să reia discuțiile trilaterale cu Washington și Kiev, cel mai probabil la Abu Dhabi, la mijlocul lunii noiembrie.
Patru linii, patru protectori externi
În Coreea, armistițiul din 27 iulie 1953 a pus capăt luptelor fără un acord de pace; zece săptămâni mai târziu, Washingtonul a semnat un Tratat de Apărare Reciprocă cu Seul, iar aproximativ 28.500 de soldați americani se află încă acolo, relatează Modern Diplomacy. În Cipru, invazia Turciei din 1974 a lăsat insula divizată de-a lungul unei zone tampon patrulate de forța ONU UNFICYP, cu o garnizoană turcă în nord.
În Transnistria, un armistițiu din 1992 a lăsat o enclavă susținută de Rusia în interiorul Republicii moldova, păzită de aproximativ 1.500 de soldați ruși.
În Nagorno-Karabah, un armistițiu din 1994 a lăsat forțele armene la control până când Azerbaidjanul a recucerit cea mai mare parte a teritoriului în 2020 și restul în septembrie 2023 – la trei ani de la începerea unei misiuni ruse de menținere a păcii.
Oferta pentru Ucraina
Pentru Ucraina, oferta aflată pe masă este Declarația de la Paris din ianuarie 2026: o forță multinațională condusă de Franța și Marea Britanie, desfășurată „departe de linia de contact”, o rețea de senzori condusă de SUA pentru monitorizarea încetării focului și un angajament de asistență de tip Articolul 5, a cărui activare ar fi o decizie politică și a cărui versiune americană ar avea nevoie de aprobarea Congresului.
De ce linia de demarcație este cel mai puțin important aspect
Frontul coreean abia dacă s-a clintit în 73 de ani, în ciuda scufundării corvetei sud-coreene Cheonan în 2010 și a obținerii de arme nucleare de către Phenian. Ceea ce a rămas constant este faptul că un atac peste această linie ar ucide soldați americani încă din prima zi.
Cipru reprezintă un caz mai complicat, deoarece garantul său este totodată și puterea ocupantă. Turcia a invocat Tratatul de Garanție din 1960 pentru a interveni și nu a mai plecat de atunci. Angajamentul Ankarei față de nord nu a șovăit niciodată, iar partea cipriotă greacă nu a avut nicio cale de revenire pe plan militar și a găsit una mai bună prin aderarea la UE în 2004. Această înghețare a asigurat o jumătate de secol fără război. Nu a dus însă la o soluționare – Planul Annan al ONU a eșuat în urma unui referendum organizat în același an.
Transnistria ilustrează ce se întâmplă când angajamentul unui garant se estompează, dar nimeni nu vrea să lupte. Din 2022, garnizoana rusă este blocată în spatele teritoriului ucrainean; de la 1 ianuarie 2026, Ucraina și R.Moldova au închis rutele de aprovizionare rămase, fie ele terestre, feroviare sau aeriene. Moscova nu mai poate să-și întărească sau să-și reaprovizioneze trupele.
Karabah este cazul care ar trebui să îngrijoreze Kievul. Conform declarației de încetare a focului din noiembrie 2020, aproape 2.000 de soldați ruși din forțele de menținere a păcii urmau să asigure securitatea coridorului Lacin, singura rută terestră dintre Armenia și Karabah. Din decembrie 2022, „eco-activiștii” azeri și, ulterior, un punct de control al statului l-au închis.
Prim-ministrul Armeniei i-a spus lui Putin că forțele de menținere a păcii pierduseră controlul asupra coridorului. În februarie 2023, Curtea Internațională de Justiție a ordonat redeschiderea rutei. Trupele ruse au rămas pasive timp de nouă luni, în timp ce proviziile de alimente și combustibil se epuizau.
Când Baku a atacat pe 19 septembrie 2023, forțele din Karabah s-au predat în aproximativ o zi, iar peste 100.000 de oameni au fugit în decurs de o săptămână. Până în iunie 2024, ultimii soldați ai forțelor de menținere a păcii se întorseseră acasă.
Trei scenarii pentru evoluția armistițiului Rusia-Ucraina
Un armistițiu monitorizat, dar netestat. Discuțiile duc la o încetare a focului pe actualul aliniament în prima jumătate a anului 2027. Linia rezistă un an sau doi pentru că ambele armate sunt epuizate.
Modelul Lacin: același armistițiu este urmat în 12-24 de luni de o provocare rusească calculată, sub pragul unui război deschis. Forța europeană nu intervine, observatorii notează încălcarea și nu se întâmplă nimic. Fiecare provocare rămasă fără răspuns scade costul următoarei, riscând o eroziune treptată a Ucrainei.
Modelul coreean: Washingtonul trimite un angajament obligatoriu de asistență către Senat, iar cel puțin un contingent al aliaților este staționat suficient de aproape de linia de demarcație. Rusia protestează, dar acceptă încetarea focului pentru că economia sa are nevoie de relaxarea sancțiunilor.
