
1. Pe timp de război, Austria va reduce taxele pentru benzină și motorină. Ce companie românească a devenit austriacă? În România, prețul combustibilului crește la pompă. E o nouă dovadă de competență a unui guvern care nu știe în slujba cui mai e, dar știe sigur că nu e în slujba românilor. E foarte simplu să critici Austria, am mai făcut-o. Dar în locul cancelarului de la Viena aș fi procedat la fel. Îi protejam pe ai mei, fiindcă mă scoteam pe spatele străinilor. Bolojan și suita useristă au făcut pe dos. Noroc că au soluții pentru viitor. Vor crește vârsta de pensionare în țara în care oamenii apucă să se bucure de pensie mai puțin timp decât ceilalți cetățeni ai U.E. Dacă apucă. Scuze, m-am exprimat greșit. Românii nu se bucură de pensie. Românii încearcă să supraviețuiască din pensie. De pensie se bucură bătrânii din Spania.
2. ”USR CERE partidelor să se întoarcă în comisii și să voteze bugetul cât mai repede ÎN FORMA TRIMISĂ DE GUVERN.” Verbul ”a cere” și finalul frazei definesc acest partid totalitar. USR are 8%, dar cere. Vă dați seama dacă ar avea 30%? La 51% nici nu vreau să mă gândesc. Bugetul trebuie votat într-o formă convenabilă românilor, nu în forma impusă de penelistul userizat Bolojan.
3. Sărmani numărători de cornere! În timpul vieții lor fără sens! Îl atacă și ei pe Burleanu. În 2026. Eu am făcut asta pe 5 martie 2014. Și pe 6 sau 7 martie – textele sunt pe net – i-am dat porecla Ciurli Burli. În 2017 am pierdut un proces cu Burleanu, în timp ce ziaricii îl lăudau pentru ”Centrele de Excelență”. Am scris de atunci că excelența se potrivește cu mucoșii ca bătrânețea cu alăptatul. Dar de programele ”Fotbal pe uliță” și ”Transformă ulița în stadion!” ați uitat? În anii ’80, brigăzile de amatori puneau în scenă montaje literar-patriotice, atingând și teme sportive. Astfel, o duduie voluptuoasă făcea propagandă pentru atletism, recitând cu patos ”știe toată ulița/ că îmi place sulița.” Aceiași numărători de cornere s-au extaziat pe motiv că FRF ”a inventat regula U21.” E ca și cum ai zice că Elena Udrea a creat Louis Vuitton, brand contemporan cu Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu. Regula U21 exista la noi încă din anii ’80, dacă nu chiar ’70, dar era aplicată cu cap, în diviziile B, C și în campionatul județean. Când am scornit expresia ”numărători de cornere” nu mă gândeam că Burleanu îi va învăța să numere pe numărătorii de cornere. Ei acum se întreabă dacă democratul Burleanu e în mandatul trei sau patru. Greșit. E în al doilea. Primul a durat 12 ani, dar a fost cam scurt.

