Da este o confesiune despre ceea ce scriem astăzi. Dar are si o codă. Scriem astăzi despre Statele Unite și China pentru că lumea în care trăim se organizează, din nou, în jurul a două centre de putere. UE a rămas zdrobită între cele două. Va place sau nu asta este. Uitați-vă la frământările Europei cu două viteze. Europa cu două viteze există pentru că unele state au construit consecvent instituții, infrastructură și reguli previzibile, în timp ce altele — prin amânări, improvizație și politică de spectacol — au rămas prinse într-o tranziție permanentă, alergând mereu după promisiunea convergenței fără a ajunge la ea.
Tot mai des, deciziile care ne afectează direct — de la prețuri și comerț până la securitate și război — nu se mai iau la Bruxelles, Moscova sau la nivel global, ci la Washington și la Beijing. Iar în spatele acestor capitale se află doi lideri care imprimă direcția epocii. În Statele Unite, Donald Trump a revenit ca figură dominantă, cu un stil direct, conflictual și imprevizibil, pentru care alianțele sunt negociabile, iar economia și securitatea se amestecă fără menajamente. În China, Xi Jinping conduce cu mână fermă un stat care nu mai ascunde că vrea să rescrie regulile jocului global și să conteste supremația americană. Între cei doi nu există doar o competiție între țări, ci o confruntare între viziuni despre putere, ordine și control. De aceea scriem despre SUA și China astăzi: pentru că această relație nu se desfășoară la marginea vieții noastre, ci chiar în centrul ei, iar deciziile luate de Trump și Xi modelează lumea în care vom trăi mâine. Sa fie clar eu nu țin cu nicio parte. Doar explic pentru că am trăit în ambele state. Cât privește România, ea trăiește de peste trei decenii într-un spectacol politic fără final, în care bunăstarea este promisă la fiecare ciclu electoral, jucată de alți actori pe aceeași scenă, dar niciodată construită până la capăt, pentru că sistemul preferă trailerul promisiunii în locul filmului. Hai să ne vedem de ale noastre. Astăzi China cu ale ei probleme.
Arestarea lui Zhang Youxia, generalul de rang înalt al Chinei, împreună cu colegul său general Liu Zhenli, a trimis unde de șoc în Partidul Comunist Chinez (PCC). Acuzat de „încălcări grave ale disciplinei și legii”, Zhang este cea mai importantă figură epurată sub președintele chinez Xi Jinping – și de departe cea mai semnificativă. Până de curând, Zhang era considerat pe scară largă unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Xi. Xi l-a numit vicepreședinte de rang înalt al Comisiei Militare Centrale (CMC) în 2022, practic cea mai înaltă funcție militară operațională, deoarece Xi însuși prezidează organismul. Cei doi bărbați aveau, de asemenea, legături personale îndelungate: tații lor au lucrat împreună și se cunosc din copilărie. Zhang Youxia și Xi Jinping fac parte din aceeași generație de așa-numiți “princelings” — copiii elitei revoluționare comuniste. Tatăl lui Zhang, Zhang Zongxun, și tatăl lui Xi, Xi Zhongxun, au fost camarazi de arme în Armata Roșie și au activat în aceleași structuri revoluționare în timpul războiului civil chinez. Presa americană subliniază că aceste legături de familie au creat relații personale durabile între copii, într-un sistem politic în care astfel de conexiuni contează profund.
În timpul Revoluției Culturale, ambii au cunoscut declinul social și politic al familiilor lor. Xi Zhongxun a fost epurat, iar Xi Jinping a fost trimis la muncă forțată în mediul rural; familia lui Zhang a trecut prin experiențe similare. Analiștii americani notează că această perioadă a creat o identitate comună de supraviețuitori ai sistemului, care i-a apropiat și a consolidat un sentiment de loialitate personală. După anii ’70, traiectoriile lor s-au diferențiat, dar s-au completat. Xi Jinping a urcat treptat în ierarhia politică a Partidului Comunist, în timp ce Zhang Youxia a ales cariera militară, devenind unul dintre puținii generali chinezi cu experiență reală de luptă, participând la conflictul chino-vietnamez din 1979. Presa americană a subliniat adesea că această experiență i-a conferit lui Zhang o credibilitate aparte într-o armată dominată de ofițeri fără experiență de război. Când Xi Jinping a ajuns la putere, în 2012–2013, Zhang Youxia a devenit rapid unul dintre cei mai importanți aliați ai săi în armată. El a fost promovat vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale (CMC), organul suprem de comandă al Armatei Populare de Eliberare, poziție din care a jucat un rol-cheie în implementarea reformelor militare radicale ale lui Xi. Presa americană l-a descris în repetate rânduri drept „mâna dreaptă a lui Xi în PLA” și un garant al controlului politic al partidului asupra armatei. Timp de ani de zile, Zhang a fost perceput ca fiind aproape „intangibil”, tocmai din cauza relației sale personale cu Xi, veche de generații.
Această istorie comună — copilăria, statutul de princelings, traumele Revoluției Culturale și colaborarea strânsă din vârful puterii — a făcut ca el să fie văzut drept unul dintre cei mai siguri oameni ai liderului chinez. Din această perspectivă, presa americană consideră că eventualul declin al lui Zhang nu reprezintă doar o epurare de rutină, ci o ruptură simbolică: chiar și legăturile formate din copilărie și cimentate de istorie revoluționară nu mai oferă protecție într-un sistem în care Xi Jinping urmărește control absolut asupra armatei. Tocmai această evoluție este interpretată drept un indiciu al nivelului extrem de personalizat și centralizat la care a ajuns puterea în China contemporană. Xi a epurat numeroși generali sub pretextul luptei anticorupție, reducând ceea ce este în mod normal un grup de conducere CMC format din șapte membri la doar el și Zhang Shengmin, un comisar politic care a condus unele dintre anchetele anterioare asupra altor generali. În presa occidentală, el este adesea descris drept una dintre figurile-cheie ale consolidării controlului personal al lui Xi asupra armatei, un executant al campaniilor interne care au dus la căderea mai multor generali de rang înalt. Pe scurt, dacă Zhang Youxia simboliza vechea elită militară cu capital istoric și experiență de luptă, Zhang Shengmin reprezintă noul tip de putere din PLA: control politic, loialitate absolută și disciplină de partid — pilonii pe care Xi Jinping își sprijină autoritatea asupra armatei. Dar această epurare este diferită de cele anterioare. De obicei, trec luni întregi între dispariția unui oficial important și anunțarea acuzațiilor disciplinare, și ulterior penale, împotriva lor. Zhang și Liu nu au apărut la ceremonia de deschidere a unei sesiuni de studiu pentru înalți oficiali marțea trecută, 21 ianuarie, și au fost denunțați public doar patru zile mai târziu. Viteza neobișnuită de aici pare să aibă scopul de a anticipa și bloca orice tulburări în cadrul armatei.
Ceea ce a determinat o astfel de măsură drastică rămâne neclar. Aceste procese sunt extrem de opace, scurgerile de informații sunt rare, iar orice analist, inclusiv eu, poate oferi doar presupuneri informate. Totuși, sunt sceptic cu privire la mai multe explicații prezentate până acum inclusiv lovitura de stat. Mă îndoiesc profund că a existat o confruntare armată dramatică în jurul arestărilor; zvonurile din diaspora inventează în mod obișnuit astfel de povești. Nici nu cred că dezacordul doctrinar a determinat epurarea. Orice dispută reală privind antrenamentul sau pregătirea ar fi putut fi rezolvată prin împingerea lui Zhang la pensie – o opțiune mai ușoară, deoarece Xi îi acordase deja o excepție pentru a servi după vârsta obișnuită de pensionare. De asemenea, mă îndoiesc că Zhang a transmis secrete nucleare Statelor Unite, așa cum a relatat duminică Wall Street Journal. Aceasta pare a fi fie o neînțelegere datorată naturii secundare sau terțiare a unor astfel de rapoarte din cercurile restrânse, fie bazată pe dovezi extrem de slabe, cum ar fi discuțiile despre probleme nucleare la întâlnirile oficiale cu omologii americani. Cea mai plauzibilă explicație continuă să fie consecințele anchetei lui Xi privind starea de pregătire și corupția din cadrul Armatei Populare de Eliberare după invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022. Aceasta a scos la iveală două probleme majore – corupția rampantă în cadrul Forței de Rachete din Armata Populară de Eliberare și un sistem mai larg de corupție legat de promovări și selecția personalului. Problemele par să-l fi șocat cu adevărat pe Xi, care credea că epurările sale de la mijlocul anilor 2010 au curățat forța militară. Aceasta a fost o problemă nu doar de reformă, ci și de securitate națională; CIA a plătit „taxe de promovare” pentru activele sale chineze din jurul anilor 2007 până în 2012 – mită necesară care a permis ofițerilor să urce în ierarhia militară – înainte de a fi descoperită de serviciile de informații chineze. Editorialele oficiale despre ultima epurare susțin această teorie, subliniind temele corupției înrădăcinate și necesitatea absolută a dominației partidului asupra armatei.
Pe măsură ce anchetele disciplinare au doborât general după general, liderii rămași s-au trezit pe o situație din ce în ce mai instabilă. Bănuiesc că Zhang și Liu, disperați, au început să-și afirme propria putere asupra armatei sau chiar au luat în considerare acțiuni împotriva lui Xi. Acest lucru a întărit temerile lui Xi, convingându-l că o acțiune decisivă era necesară atât pentru propria sa supraviețuire, cât și pentru viitorul Armatei Populare de Eliberare (PLA). Zvonurile din diaspora de anul trecut, conform cărora Zhang l-ar fi răsturnat în secret pe Xi, deși bazate pe foarte puține lucruri, s-ar putea să nu fi ajutat. Este probabil să urmeze mai multe epurări, ceea ce nu este de bun augur pentru pregătirea militară a Chinei. Istoria arată că epurările lasă armatele prost pregătite pentru război. Și, deși Zhang nu este un geniu militar, a fost un administrator și un politician competent. Cel mai important, a fost unul dintre puținii membri PLA care au participat la lupte și poate ultimul membru în serviciu cu experiență de comandă pe câmpul de luptă în ultimul război al Chinei, invazia Vietnamului din 1979. Este o pierdere reală, dar problema mai mare este cultura pe care epurările o creează în cadrul armatei. Sub Xi, cei mediocri și incompetenți au crescut în ierarhia instituțiilor statului chinez, în timp ce cei talentați și asertivi fie și-au pierdut carierele, fie au fugit în sectorul privat. Anchetele anticorupție agravează această situație, deoarece singura modalitate de a te apăra, într-un sistem în care toată lumea este implicată, este să-i ataci pe ceilalți pentru lipsă de loialitate. Vestea bună este că aceste evoluții fac ca aventurismul militar chinezesc să fie mai puțin probabil, inclusiv o invazie a Taiwanului.
Pentru ca Xi să aibă încredere în Armata Populară de Eliberare (PLA), ar fi nevoie nu doar de o schimbare completă a personalului, ci și de încrederea că problemele logistice induse de corupție au fost rezolvate definitiv. Desigur, un corp de ofițeri epuizat ar putea produce oameni care să-și dea cu părerea, dar există puține indicii că Xi a cedat tipului de naționalism extrem pe care l-a experimentat președintele rus Vladimir Putin înainte de a invada Ucraina. În ceea ce privește Taiwanul, retorica lui Xi despre reunificarea de neoprit rămâne în mare parte neschimbată față de deceniile de discursuri similare ale predecesorilor săi. După căderea lui Zhang, niciun ofițer nu se poate simți în siguranță – mai ales dacă investigațiile privind sistemul de promovare continuă, implicând aproape toți cei care au avansat sub lideri căzuți în dizgrație. De asemenea, este posibil să se fi creat condițiile pentru o viitoare lovitură de stat. Cu toate acestea, frica omniprezentă, neîncrederea reciprocă și supravegherea electronică fac coordonarea necesară extraordinar de dificilă. Orice mișcare serioasă ar necesita probabil ca Xi să pară vizibil slab, cum ar fi din cauza unei boli grave. Pentru moment, Xi rămâne singurul om puternic al Chinei! (asta ca să înțelegeți ce a însemnat invitarea a doi lideri politici din România în China și să numai vituperați, fiți onești așa cum o cere conducerea…de partid și de stat)
