1. Guvernul Bolojan este primul mort sănătos tun (chiar dronă), care mișcă și după parastasul de 40 de zile. Și nu mișcă oricum. Dansează. Face flic-flac-uri reformiste și mosh pit ca la Beach Please, face talente și figuri, face tot ce poate în ciuda electoratului. Guvernul Bolojan are un sprijin electoral de 20%, maximum 25% – useriștii și jumătate dintre peneliști. Guvernul Bolojan a fost demis în Parlament cu un scor categoric. Și ce dacă?
2. De zece zile ne pierdem în sofistică pe teme scremute. ”Ce-o fi cu Nicușor?” ”Era mai bun Tomac decât Veștea?” Iar personajul care a dat tonul muzicoasei jenibile e tot premier. E demisul cel sprințar. S-a dus leul în cap în raport cu euro, dar noi stăm să ne uităm cum s-a înțepenit (după efortul de la mosh pit) Bolojan în Palatul Victoria. S-a pus cloșcă pe scaun. Și are România sub șezutul său reformator. Nu e vorba despre niciun Veștea și despre niciun Tomac. E vorba despre încăpățânarea lui Bolojan. Atât. Încăpățânarea lui Bolojan.
3. Am văzut o știre la Antena 1. ”A crescut vânzarea de plasme. Lumea vrea să vadă campionatul mondial de fotbal pe ecrane mari.” Da, Campionatul Mondial de fotbal jucat la orele când nașul și finul sunt nemulțumiți de darul de la nuntă. Și amândoi îl bănuiesc pe socrul mare că a tras trei plicuri pe dreapta. Așa e, l-am văzut și eu. Mare bandit. Dar va da banii înapoi. On-line.
4. Dacă v-ați luat televizoare, uitați-vă și la tocșoaiele despre politică! Nu vă mai luați informațiile de pe ecranele de telefon! Că a ajuns Bolojan să conducă țara cu oengeurile și cu centurile de socializare. Eu nu pretind că ziariștii de televizie sunt perfecți. Nici măcar nu sunt ziariști. Ziarist vine de la ziar. Televiziunea e altceva. Dar ziariștii ăia (fac o concesie, îi numesc în continuare așa) merită să aibă parte de mai multă încredere decât oengiștii de feisbucăreală. Ziariștii ăia au dat niște probe, au fost acceptați, au început de jos, pe niște salarii care sunt, în sine, tot niște examene. Adică sunt atât de mici, încât rezistă doar cei care iubesc meseria asta. Întâi iubești ziaristica și pe urmă trăiești din ea. Și când devii cunoscut și prinzi cheag, te apuci să deontologești, să mănânci borș că ești în slujba publicului, dar asta-i altă discuție.
5. V-ați luat televizoare ca să vă uitați la meciuri, ce să spun! După revoluție, echipele noastre de club se duceau în turnee în străinătate și jucau cu ospătarii și bagajiștii din hotelurile unde erau cazate. De la campionatul ăsta mondial noi lipsim, dar sunt prezenți ospătarii. Domnii ospătari joacă trosbal turistic și de pariuri cu Germania și Spania. Jean Renoir (unul dintre fiii marelui pictor) a fost regizor de film și a spus o chestie demnă de geniul tatălui său. ”Filmele nu sunt pentru noi, francezii. Bagajul nostru literar e prea greu și ne încetinește. Filmele trebuie să le lăsăm americanilor.” La fel au făcut europenii cu fotbalul. Infantino are părinții italieni și echipa Italiei nu e în America. Infantino, dă-le tot, mă, dă-le tot!
