
Candidatul pentru funcția de prim-ministru al României, Luca Niculescu, a afirmat că poate depune imediat o listă cu propuneri de miniștri în Parlament. Aceasta conține doar nume de tehnocrați. Însă, așa cum a precizat de mai multe ori, preferă să împartă puterea cu partidele.
Niculescu nu a dorit să spună dacă șansele sunt mai mari pentru un guvern politic, pentru unul tehnocrat sau pentru unul hibrid.

Luca Niculescu a pregătit lista de miniștri pentru un guvern tehnocrat
„Sigur, cum ziceam, cel mai bine ar fi să ai un guvern care este susținut de această majoritate solidă.”, a declarat el la Antena 3.
Premierul desemnat Luca Niculescu a declarat luni, 12 octombrie, că preferă formarea unui guvern politic, în care partidele să își asume direct responsabilitatea guvernării, deși are deja pregătită și o posibilă listă de miniștri pentru varianta unui cabinet tehnocrat.
„Poți să ai un guvern hibrid, un guvern în care din care să facă parte unul dintre partide, două partide și câțiva tehnocrați, câțiva oameni care se pricep la treburile țării. Poți să ai un guvern tehnocrat, în care ai numai tehnocrați, cu un acord între partide, în așa fel încât să existe câteva mize, cum ar fi adoptarea bugetului, cum ar fi faptul că nu se lansează în excese în Parlament, care după aceea să ducă la dezechilibrarea țării.
Deci există și aceste formule. Sunt ceva mai fragile. Dar primul lucru la care trebuie să ne gândim este la creionarea unui guvern. Haideți să facem un guvern. Suntem de prea multă vreme fără guvern.”
Opțiunea sa pentru un Executiv politic intervine în contextul în care PSD respinge categoric un cabinet tehnocrat, iar PNL refuză să participe la guvernare alături de social-democrați.
Luca Niculescu preferă un guvern politic
El a recunoscut însă că are o preferință în ceea ce privește componența viitorului Cabinet.
„Există sprijin din partea unora dintre ele [partide] pentru a susține acest guvern. Acum depinde, încă o dată, și ce formulă va avea acest guvern. Va fi unul politic, va fi unul mai curând tehnic. Preferința mea, nu vă ascund, este de a avea mai curând un guvern politic, pentru că există o responsabilitate mai mare și din partea partidelor care îl votează și care fac parte din acest guvern”, a declarat Luca Niculescu la un post de radio.
Niculescu nu a prezentat niciun nume de posibil ministru și nu a precizat dacă persoanele vizate de varianta tehnocrată și-au exprimat deja acordul pentru a face parte din viitorul Cabinet.
Preferința pentru un guvern politic coincide cu poziția PSD, dar PNL refuză participarea la o nouă coaliție
Opțiunea exprimată de Luca Niculescu este apropiată de poziția susținută de președintele PSD, Sorin Grindeanu, care a respins public varianta unui Executiv exclusiv tehnocrat.
După negocierile de joi, 8 octombrie, liderul social-democrat a declarat că un asemenea guvern ar fi vulnerabil și nu ar putea adopta măsurile economice urgente fără sprijinul permanent al partidelor.

