Ultima Oră

Alertă la Marea Neagră: două nave lovite de drone în largul apelor Bulgariei/Una s-a scufundat

Redactor Online Actualitate 3 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Două nave au fost lovite de drone, în noaptea de luni spre marți, în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, în apropierea apelor teritoriale ale țării. Cele două nave comerciale au fost lovite în incidente separate.

Una dintre ambarcațiuni, Chelsea 3, care navighează sub pavilion maltez, a fost atacată de trei drone aeriene, în timp ce o a doua navă s-a scufundat în urma unui incident produs în apropiere de Krapets. Autoritățile bulgare au activat mecanismele de securitate și au informat NATO și Uniunea Europeană, scrie btvnovinite.bg.

Noile incidente au loc la doar o săptămână după ce alte două nave comerciale au fost atacate în zona economică exclusivă a Bulgariei, pe 6 octombrie.

Rumen Radev
Premierul Rumen Radev

Cei 15 membri ai echipajului de pe nava Chelsea 3, evacuați

Potrivit informațiilor publicate de televiziunile bulgare, cinci membri ai echipajului navei Chelsea 3 au suferit răni ușoare și au fost transportați la Varna pentru a primi îngrijiri medicale.

Nava comercială Chelsea 3 a fost lovită în cursul nopții, la aproximativ 18 mile marine, la circa 30 de kilometri, de coasta Bulgariei, în dreptul regiunii Varna.

Incidentul s-a produs în zona economică exclusivă a Bulgariei, foarte aproape de apele sale teritoriale.

Vasul navighează sub pavilion maltez, este înregistrat în Odesa și se află în proprietatea unei companii ucrainene, potrivit informațiilor relatate de presa bulgară.

La bord se aflau 15 persoane: șapte cetățeni ucraineni și opt cetățeni azeri. Toți membrii echipajului au fost salvați și transportați în portul Varna. Cinci dintre marinari au suferit răni ușoare și au primit asistență medicală.

O navă s-a scufundat în apropiere de Krapets

Un al doilea incident grav a fost semnalat în aceeași zonă a Mării Negre. O altă navă a fost lovită și s-a scufundat la aproximativ 17 mile marine de localitatea Krapets, potrivit informațiilor apărute în presa bulgară.

Deocamdată, informațiile disponibile indică faptul că un singur membru al echipajului a fost salvat. Nu au fost prezentate detalii complete despre identitatea navei, numărul persoanelor aflate la bord sau circumstanțele exacte în care s-a produs atacul.

Un alt atac asupra navelor comerciale din imediata vecinătate a apelor teritoriale bulgare este absolut inacceptabil. Reprezentantul nostru permanent la NATO și reprezentantul nostru permanent la Uniunea Europeană au fost notificați. Am o discuție cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, a subliniat premierul Rumen Radev.

Premierul Bulgariei va purta discuții cu ambasadorul rus și cu secretarul general al NATO

Premierul Rumen Radev a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate și a precizat că a discutat cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte. De altfel, șeful guvernului de la Sofia a anunțat lovirea celei de-a doua nave chiar în timpul ședinței.

„Un alt atac asupra navelor comerciale din imediata vecinătate a apelor teritoriale bulgare este absolut inacceptabil. Reprezentantul nostru permanent la NATO și reprezentantul nostru permanent la Uniunea Europeană au fost notificați. Am o discuție cu secretarul general al NATO, Mark Rutte”, a subliniat premierul Rumen Radev.

Totodată, ambasadoarea Rusiei în Bulgaria, Eleonora Mitrofanova, urmează să fie convocată pentru a oferi explicații în legătură cu incidentele.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.