Ultima Oră
ȘtiriPolitică

Mujahedinul liberal Predoiu declanșează jihadul în PNL

Jurnalist Politică și Geopolitică 4 min de citire
Publicat la:

Adrian Veștea a fost nominalizat pentru funcția de prim-ministru, o decizie luată de Nicușor Dan cu unic scop de a declanșa războiul total în interiorul PNL. În timp ce partidul se rupe între gașca lui Bolojan și gruparea vrea puterea, dar cu Predoiu premier, „Național” este în măsură să vă dezvăluie jocurile murdare din culise. Avem o șaorma liberală cu de toate: sabotaj intern, negocieri subterane și un plan pregătit pentru noul partid „pro-occidental și reformist”, menit să înghită PNL-ul „la bucată”!

Mujahedinul liberal Predoiu declanșează jihadul în PNLCătălin Predoiu a declanșat jihadul în PNL și nu vorbim de unul metaforic, ci un război politic în toată regula, cu trădări, execuții și lovituri pregătite pe sub masă. Liberalul mujahedin care se visa instalat la Palatul Victoria s-a trezit scos din cărți de Nicușor Dan, iar de aici încolo a început spectacolul demolării controlate.

Ce uneltiri face Predoiu

Predoiu joacă tocmai rolul care îi vine ca o mănușă – oficial, jură credință partidului și candidatului desemnat, dar, în realitate, sapă cu furie la temelia Guvernului Veștea. Public, vântură cuvinte ca „responsabilitate”, „stabilitate” și „refacerea coaliției”, dar în spatele ușilor închise lucrează febril pentru ca Parlamentul să voteze contra alegerii Palatului Cotroceni.

Asta este adevărata față a lui Predoiu, de politician cameleonic, care spune una la televizor și face exact opusul în culise. Fățarnic până la capăt.

Neluat în calcul de Nicușor Dan pentru funcția de premier, Predoiu a ieșit luni cu un mesaj aparent echilibrat, în care a vorbit despre „un compromis politic rezonabil” și despre nevoia ca PNL să scoată țara din criză. Elegant formulat, doar că în spatele declarației stau ascunse adevăratele sale intenții: (încă) șeful „Internelor” știe foarte bine că Adrian Veștea nu are voturile necesare să treacă de Parlament, așa că lucrează de zor pentru ca această situație să rămână neschimbată.

Mujahedinul liberal Predoiu declanșează jihadul în PNL Sursele „Național” ne spun că Predoiu beneficiază de sprijin important în „Sistem”. Alături de el sunt inclusiv grupări din PSD, cum este cercul Ciolacu-Romașcanu, dar și liberali influenți care nu acceptă ideea ca PNL să fie confiscat de tandemul Nicușor Dan – Adrian Veștea.

În realitate, asistăm la o luptă disperată pentru controlul partidului Brătienilor și pentru supraviețuirea unor rețele de influență construite în ani de zile.

Bolojan ne dă dreptate: își face partid!

Între timp, Ilie Bolojan tocmai a confirmat, practic, dezvăluirile făcute de „Național”. Noul său partid este în pregătire. Mai țineți minte când spuneam că se urmărește construirea unei noi formațiuni „pro-occidentale”, „reformiste”, care să înghită PNL, USR și alte resturi progresiste? Ei bine, chiar Dominic Fritz a scăpat porumbelul și a vorbit deschis despre necesitatea unui partid „pro-democrație”, „reformist” și „pentru o societate deschisă”. Foarte „deschisă”, spun mulți, atât de deschisă încât românii nu își vor mai recunoaște propria lor țară.Mujahedinul liberal Predoiu declanșează jihadul în PNL

Semnalul dat de premierul demis Bolojan este limpede: cuțitele au fost scoase pe masă și războiul între liberali a intrat într-o fază ireversibilă – PNL se pregătește de autodistrugere. Iar dovada vine chiar din Modrogan. Conducerea partidului ia în calcul atacarea la CCR a desemnării lui Adrian Veștea ca premier, invocând lipsa consultărilor constituționale după retragerea lui Eugen Tomac. Cu alte cuvinte, liberalii sunt gata să-și saboteze propriul premier desemnat numai pentru a regla conturile interne.

Mai mult, Ilie Bolojan forțează organizarea ultrarapidă a unui Congres extraordinar tocmai pentru a-l bloca pe Adrian Veștea înainte ca acesta să ajungă la votul Parlamentului.

Veștea promite funcții

Cea mai mare ironie este că însuși Adrian Veștea contribuie la detonarea PNL. Din chiar primul interviu acordat după nominalizare a demonstrat că joacă la două capete, la fel ca Predoiu. Când spune că nu va schimba „nici măcar o virgulă” din programul lui Bolojan, transmite, de fapt, mesajul că posturile, sinecurile și funcțiile rămân monedă de schimb pentru cumpărarea voturilor.

Și mai grav de atât: Adrian Veștea a recunoscut că știa încă de miercuri despre nominalizare, dar a ținut totul ascuns timp de patru zile. Le-a arătat tuturor că are gânduri ascunse, inclusiv față de colegii din partid. Atitudinea lui denotă lipsă de loialitate față de PNL și că este doar o marionetă care joacă bucuros în piesa de teatru regizată în culisele Cotrocenilor.

Deja putem spune că PNL se apropie de implozie. Partidul se rupe sub ochii noștri între oamenii lui Bolojan, gruparea Predoiu și tabăra construită în jurul lui Nicușor Dan. Cât timp liberalii se sfâșie unii pe alții pentru funcții și influență, proiectul noului partid progresisto-globalist încredințat găștii Bolojan-Fritz, care să preia complet controlul asupra dreptei românești, prinde contur.

Nu cumva asta este, de fapt, marea operațiune care se desfășoară fățiș – nu salvarea PNL, ci lichidarea lui controlată?!

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.