
Pe 27 mai, Trezoreria SUA a inclus pe lista sa de sancțiuni Autoritatea Strâmtorii Golfului Persic, entitate creată de Iran pentru a taxa tranzitul prin Strâmtoarea Hormuz, determinând excluderea din sistemul dolarului a navelor care achită această taxă în yuani sau criptomonede.
Peste 300 de nave, majoritatea petroliere, s-au înregistrat la autoritatea iraniană, generând o situație în care o singură zonă maritimă este supusă unor prețuri impuse de două guverne cu pretenții conflictuale de taxare.
Interpretarea conform căreia tensiunile dintre SUA și Iran reprezintă o simplă pedepsire reciprocă este limitată, ascunzând o abordare tranzacțională comună, mai degrabă decât respectarea obligațiilor, notează Modern Diplomacy.
Logica transformării angajamentelor în poziții de piață definește acțiunile actuale, unde controlul asupra unor puncte strategice și renegocierea tratatelor sunt considerate active de portofoliu.
Ideea unei taxe a supraviețuit războiului, deoarece nu a fost niciodată cu adevărat o armă de război, ci un activ pe care războiul l-a scos la iveală. Iar un activ este ceva ce poate fi folosit ca pârghie pentru a obține profit.
Ceea ce a descoperit Iranul la Ormuz nu este doar pârghia pe care a deținut-o dintotdeauna, ci o modalitate de a transforma acea pârghie în venit. De atunci, Teheranul a avansat și o cifră, comunicându-le vecinilor din Golf că taxarea serviciilor de securitate în strâmtoare ar putea genera în jur de patruzeci de miliarde de dolari pe an. Suma ar urma să fie împărțită între statele care se alătură proiectului, după modelul taxelor pe care Turcia le percepe în strâmtorile sale în baza Convenției de la Montreux.
Negociatorul-șef al Iranului a declarat că managementul strâmtorii nu va mai reveni niciodată la ceea ce a fost înainte.
Profitul geopolitic a fost mereu scopul principal
O strâmtoare, o alianță, o garanție au oferit întotdeauna valoare strategică, pârghii de influență și descurajare, însă acum sunt puse să producă și valoare financiară. Strâmtoarea aduce bani la fel de mult cum aduce și controlul asupra statelor care depind de ea, iar alianța, deși asigură încă alinierea politică, este în același timp și taxată pentru asta.
Acolo unde vechea abordare își echilibra activele în interiorul unui sistem pe care îl accepta, cea nouă scoate la licitație și evaluează sistemul în sine. Profitul geopolitic a fost mereu scopul principal.

