Fix în ziua în care premierul Ilie Bolojan este la Berlin, Germania anunță oficial că UE trebuie să treacă la „două viteze”. O coincidență prea bine sincronizată pentru a fi întâmplătoare. Adică, știm și noi cum funcționează lucrurile: când marile puteri redesenează Europa, România nu este chemată să decidă, ci să contribuie. Cu resurse, cu tăcere și, mai ales, cu obediență.
Există momente în politică în care coincidențele sunt atât de perfecte încât devin suspecte, iar vizita premierului Ilie Bolojan în Germania este unul dintre ele.
Vă amintiți „Europa dublului standard”?
Ministrul german al Finanțelor, Lars Klingbeil, tocmai a anunțat public, de la Berlin, că a sosit vremea ca Uniunea Europeană să funcționeze la „două viteze”. O formulare elegantă, tehnocrată, aparent inofensivă. În realitate, este o sentință politică.
Pentru că o Uniune Europeană cu două viteze înseamnă, tradus fără perdea, două tipuri de state: unele care decid, acumulează și își protejează interesele; altele care livrează, suportă costurile și se aliniază ordinelor primite. Bani mai mulți pentru unii, mai puțini pentru alții. Protecție economică pentru nucleu, austeritate pentru periferie. Exact ceea ce Europa de Est cunoaște, deja, prea bine.
Nu e prima dată când ni se vinde aceeași poveste sub ambalaj nou. Acum 10 ani, poate și mai bine, Uniunea Europeană funcționa pe principiul dublului standard. Aveam produse de calitate pentru Vest, rebuturi pentru Est. Salarii decente într-o parte, forță de muncă ieftină în cealaltă. Fonduri consistente pentru unii, firimituri pentru ceilalți. Atunci i se spunea „integrare diferențiată”, iar acum au inventat termenul „UE cu două viteze”. Fondul rămâne identic.
Declarația lui Klingbeil nu este una izolată. Agenția Reuters a intrat în posesia unei scrisori semnate de el în care Germania invită Franța, Polonia, Spania, Italia și Olanda să construiască o agendă comună de lucru, care să întărească „suveranitatea, reziliența și competitivitatea”. Pe față, ni se arată cine contează – o Europă restrânsă, selectă, eficientă.
Planul german are patru puncte-cheie, iar unul dintre ele este esențial: asigurarea accesului la materii prime. Iar în acest punct intră în scenă statele din Est, inclusiv România.
Pentru că cineva trebuie să furnizeze aceste materii prime necesare relansării economiilor occidentale, secătuite după războiul din Ucraina și după ani de politici energetice falimentare. Și România are ce oferi: apă, cărbune, energie, teren agricol, resurse naturale, forță de muncă. Pe scurt, cam tot ce a mai rămas pe la noi.
Firmele românești, acolo unde nu pot fi înghițite direct prin privatizare, vor fi integrate în „parteneriate strategice”, frumos botezate „joint-ventures”. În realitate, aceste formule nu fac decât să limiteze drastic suveranitatea decizională a statului român asupra propriilor companii. Controlul rămâne în Vest, riscul și costurile – în Est.
Nu întâmplător, Germania insistă pe consolidarea lanțurilor de aprovizionare pentru minerale critice. Cine are resursele? Noi! Cine are nevoie de ele? Ei!
Se mai vorbește despre crearea unor condiții mai bune de finanțare pentru companiile europene, ceea ce sună bine, e aproape emoționant. Dar, hai să fim serioși: chiar crede cineva că această finanțare va fi pentru firme din România sau Bulgaria? Din Ungaria imprevizibilului Viktor Orbán? Din Slovacia ultranaționalistului Robert Fico? Doar naivii pot înghiți această poveste. România este doar o haltă pe traseul banilor europeni, un loc de tranzit, nu o destinație finală.
Macron este vulnerabil, Merz simte asta
Și ajungem la marea întrebare: este o coincidență că Ilie Bolojan se află la Berlin exact în acest moment? Premierul României a mers acolo fix când Germania anunță, fără echivoc, sfârșitul Uniunii Europene așa cum o știam. Iar acest lucru se întâmplă într-un context și mai delicat: România se află, de facto, sub influența directă a Franței. Ordinele politice și militare se dau de la Palatul Élysée, iar la București sunt traduse, adaptate și puse în aplicare prin intermediari cuminți, cum este președintele Nicușor Dan. Germania vede acest lucru și încearcă, evident, să schimbe macazul.
Cel mai probabil, vizita lui Bolojan la Berlin nu este o plimbare diplomatică, mai degrabă o repoziționare forțată, într-un conflict tăcut între Palate (Cotroceni vs. Victoriei), dar mai ales între Paris și Berlin.
Chiar dacă, de data aceasta, nu l-a luat cu el pe Dominic Fritz – prezent la alte vizite externe în calitate niciodată explicată -, Bolojan a fost însoțit de reprezentantul Forumului Democrat al Germanilor din România. Un detaliu care spune mai mult decât o mie de comunicate de presă.
Iar liderul USR mai mult ca sigur că a pregătit terenul dinainte – adică, lui Bolojan i-a înmânat foaia de parcurs pentru „excursia” asta, iar nemților săi dragi le-a spus că premierul român vine cu gânduri pașnice și mâna pe pix.
Experiența avută cu încă liderul PNL (pentru cât timp, doar Predoiu poate spune) ne obligă la pesimism. De fiecare dată când Ilie Bolojan pleacă într-o vizită externă – la Viena, Paris sau Budapesta -, parcă Mercur în retrograd face vrăji și România mai pierde câte ceva. Ba gazele din Marea Neagră, ba apa, ba ceva resurse despre care nici nu știam că sunt negociabile. Între timp, trupele franceze de la Cincu, ținute pe cheltiuala noastră, se înmulțesc, iar românii iau poziția de drepți, ca într-o garnizoană care nu știe dacă e aliată sau ocupată.
Fuga, când țara fierbe
În țară, situația fierbe. Coaliția de guvernare este la un pas de implozie, iar nervozitatea politică crește. PSD amenință cu ruperea alianței și cu moțiunea de cenzură. Adrian Câciu îl acuză pe Bolojan de aroganță și derivă autoritară, iar Claudiu Manda spune lucrurilor pe nume: Bolojan poate fi dat jos printr-o moțiune de cenzură și nu va mai putea fi desemnat premier a doua oară.
Când Uniunea Europeană va intra, oficial, în epoca celor două viteze, România va rămâne, ca întotdeauna, în vagonul de marfă. Cu resursele încărcate spre a lua drumul străinătății și cu vocea stinsă.
Istoria ne-a mai arătat acest film și niciodată finalul nu a fost fericit.
