China își continuă ascensiunea, Rusia duce un război sângeros la granițele Europei, iar Statele Unite afișează deschis disprețul față de Uniunea Europeană.
China se concentrează pe economie și tehnologie pentru a menține câștigurile obținute din comerțul global. Din punct de vedere european, relația cu Beijingul este cu siguranță problematică, dar pare gestionabilă prin instrumentele UE.
Cazul Rusiei este diferit: manifestarea clară a imperialismului militar, potrivit The Conversation. Viziunea istorică și ideologică stau la baza aspirațiilor de cucerire teritorială. Europenii nu doresc să treacă sub dominația Rusiei și nici nu intenționează să cedeze teritorii.
Imperialismul SUA pare mai problematic. În primul rând, intențiile de anexare a Groenlandei constituie un scenariu original de cucerire teritorială în detrimentul UE, amenințând suveranitatea Danemarcei.
Administrația Trump comite greșeala de a crede că supremația provine neapărat din putere. În realitate, alianțele sunt mai productive decât planurile unui hegemon.
UE a devenit o structură instituțională complexă, adesea dificil de înțeles. Acest sistem mixt, atât interguvernamental, cât și federal, dă dovadă de o rezistență remarcabilă, deoarece este rezultatul unei serii de compromisuri – odată adoptate, rămân ancorate în politică.
De asemenea, UE s-a construit ca o non-putere și a pus în centrul proiectului său extinderea piețelor și creșterea economică. Pare dificil să se formeze o armată europeană.
Totuși, blocul comunitar trebuie să rămână organizat în fața pericolelor imperialiste și să-și intensifice cooperarea militară și financiară. Tratatele UE lasă în seama statelor membre aspectele legate de apărare și fiscalitate, complicând semnificativ eforturile de reînarmare rapidă.
Finanțarea este la fel de fragmentată. Contribuția fiecărei țări a UE la apărarea comună depinde de capacitatea sa fiscală și de evaluarea individuală a amenințărilor.
O coaliție de națiuni dispuse să colaboreze, de preferință incluzând Marea Britanie, ar putea forma un mecanism european de apărare, cu autoritatea de a emite datorii suverane susținute în comun și de a procura ceea ce este necesar, fără favoritisme naționale și în cantități suficiente.
Țările din nord-estul Europei au înregistrat unele progrese în ceea ce privește punerea în comun a resurselor, dar nu pot și nu ar trebui să suporte singure întreaga povară a apărării.
