
Sunt tensiuni majore în coaliția de guvernare și pentru a rămâne în alință, PSD a impus câteva condiții. Social-democrații cer să fie adoptat Pachetul de Solidaritate, de care vor beneficia circa 5 milioane de români.
Consiliul Politic Național al PSD a decis, duminică, să susțină adoptarea în regim de urgență a unui pachet de relansare economică și de solidaritate socială prin care 5 milioane de români și unele firme să primească sprijin financiar de 3,9 miliarde de lei.
Președintele partidului, Sorin Grindeanu, avertizează că „s-a depășit limita de suportabilitate”.
PSD cere adoptarea unui pachet social de 3,4 miliarde de lei
Pachetul social este obligatoriu pentru anul 2026, nu e nimic de negociat, a transmis social-democratul Adrian Câciu, marți, într-o postare pe Facebook. Potrivit lui Câciu, cinci milioane de persoane vor beneficia de noile măsuri.
„Persoanele vulnerabile trebuie protejate de valul austerității care aduce sărăcie și atacă puterea de cumpărare a oamenilor. PSD se află la guvernare pentru oameni! O țară se conduce sprijinind economia și oamenii”, a adăugat Adrian Câciu.
El a mai scris că „există spațiu fiscal pentru pachetul social și pentru cel de relansare economică” și i-a atacat pe cei care se opun măsurilor propuse de PSD.
„Cine se opune acestor programe? Fix cei care vă vor în faliment! Adevărul trebuie spus: PSD vă protejează! Ceilalți vă falimentează”, a precizat Câciu.
Ce măsuri conține Pachetul de Solidaritate propus de PSD
Potrivit PSD, pachetul de relansare economică este vital pentru menţinerea locurilor de muncă şi pentru supravieţuirea firmelor româneşti, iar pachetul de solidaritate asigură „protecţie minimă” pentru cei direct afectați de austeritate: pensionarii cu pensii mici, copiii cu dizabilităţi, mamele cu copii, veteranii și persoanele cu handicap.
În ce priveşte pensionarii, PSD vrea acordarea unui sprijin financiar în două tranşe egale, aprilie şi decembrie, pentru 2.8 milioane persoane, după cum urmează: 1.000 lei pentru 1.24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei, 800 lei pentru 497.000 pensionari cu venituri între 1501-2000 de lei, respectiv 600 lei pentru 612.000 pensionari cu venituri între 2001- 3000 de lei.
Pachetul social, esențial pentru persoanele vulnerabile
De asemenea, PSD afirmă că se impune instituirea unei scheme de ajutor pentru consumatorii vulnerabili după liberalizarea preţurilor la gaze, pe modelul celei din energie.
Totodată, PSD avertizează că „va susţine doar soluţii care reduc presiunea asupra oamenilor şi economiei şi va sancţiona politic orice tentativă de a prelungi austeritatea pe seama celor vulnerabili”.
Pe de altă parte, PSD arată că va insista pentru continuarea investiţiilor în infrastructura mare de transport, de sănătate, a programelor din agricultură şi menţinerea cuantumului investiţiilor în comunităţile locale la nivelul anului trecut.

