Sistemul petrolier de urgență din 1974 a fost creat pentru a distribui resursele limitate în timpul unui embargou de scurtă durată. În 2026, elementul deficitar nu mai este petrolul, ci permisiunea de a-l transporta, iar cele mai mari rezerve se află în afara sistemului.
Agenția Internațională pentru Energie a fost înființată în urma embargoului petrolier arab din 1973, cu o singură regulă: membrii trebuie să dețină stocuri echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete și să le pună la dispoziție în mod coordonat în cazul unei crize.
În luna martie, membrii AIE s-au angajat să elibereze 426 de milioane de barili, o cantitate de peste două ori mai mare decât totalul pentru 2022, potrivit Modern Diplomacy. Până la jumătatea lunii octombrie, aproximativ 330 de milioane de barili ajunseseră pe piață. La 2 octombrie, G7 a convenit să pună la dispoziție până la 100 de milioane de barili pe parcursul a patru luni.
Șocul pe care aceste rezerve ar trebui să-l atenueze continuă să se resimtă. Înainte de începerea războiului din Iran, pe 28 februarie, prin strâmtoarea Ormuz treceau aproximativ 20 de milioane de barili pe zi. Când asiguratorii au retras acoperirea riscurilor la începutul lunii lunii martie, traficul de petroliere a scăzut la zero. Însă problema de fond rămâne însăși structura sistemului.
Sistemul din 1974 s-a bazat patru ipozeze: șocurile sunt de scurtă durată; marii deținători de rezerve fac parte din club; membrul său principal dorește să dețină rezerve de țiței; o perturbare înseamnă un cartel care închide robinetele. În 2026, toate cele patru ipoteze s-au prăbușit.
O rezervă limitată nu poate acoperi o întrerupere pe termen nedefinit
În primul rând, volumul record de petrol pus pe piață în luna martie a echivalat cu aproximativ patru zile de consum mondial sau, aproximativ, cu 20 de zile de fluxuri prin Ormuz din perioada de dinainte de război. Rezervele se măsoară în barili, dar o închidere se măsoară în timp. O rezervă limitată nu poate acoperi o întrerupere pe termen nedefinit. Poate doar să câștige timp pentru negocierea unui acord, găsirea unor noi rute sau reducerea cererii – iar după opt luni, niciuna dintre aceste soluții nu s-a concretizat la amploarea necesară.
Piața globală s-a detensionat, însă în condițiile impuse de China
În al doilea rând, cel mai mare deținător de stocuri nu este membru al clubului. China deține o rezervă estimată între 1,2 și 1,4 miliarde de barili, de câteva ori mai mare decât rezerva SUA. De când o lege din 2025 privind energia a transformat deținerea de rezerve într-o obligație legală pentru companiile sale, China a continuat să-și mărească stocurile. În timpul războiului, Beijingul a apelat la stocurile comerciale în proporție de aproximativ un milion de barili pe zi și a continuat să-și suplimenteze rezerva strategică. Piața globală s-a detensionat, însă în condițiile impuse de China.
Motorina rusească, soluția Washingtonului
În al treilea rând, membrul principal a încetat să acționeze ca atare. În calitate de exportator net, Statele Unite nu au nicio obligație pentru stocurile de 90 de zile, dar furnizează peste 40% din orice eliberare colectivă. Biroul de Responsabilitate Guvernamentală (GAO) a avertizat în iunie cu privire la lucrări de întreținere restante. Un raport al Consiliului Atlantic citează concluziile GAO conform cărora capacitatea de eliberare se situa la 61% din capacitatea proiectată, iar capacitatea de umplere la 56%. Din punct de vedere politic, rezerva a fost consumată în campania electorală de la jumătatea mandatului. Soluția de ultim moment a Washingtonului a fost motorina rusească.
Amenințarea și-a schimbat forma
În al patrulea rând, amenințarea și-a schimbat forma. În 1973, producătorii arabi au redus oferta. În 2026, Ormuz este deschisă din punct de vedere legal, dar închisă din punct de vedere comercial. Asiguratorii refuză acoperirea. Noua Autoritate Iraniană a Strâmtorii Golfului Persic vinde permise pentru trecerea în siguranță.
Dreptul maritim permite doar taxe transparente și nediscriminatorii. Iranul vinde drepturi de trecere discriminatorii, iar niciuna dintre instituțiile secolului al XX-lea nu l-a oprit.
