Ultima Oră
ȘtiriPolitică

USR nu va vota Guvernul Veștea. Ce decizie a luat UDMR 

Redactor Online Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

USR a votat în unanimitate, duminică, după noua desemnare a președintelui Nicușor Dan pentru funcția de premier, să își mențină decizia de a nu mai intra într-o guvernare cu PSD. Așadar nu va vota pentru premierul propus. De asemenea, UDMR a anunțat că nu vrea să fie parte dintr-un eventual „exercițiu de rupere a PNL”.

Președintele USR, Dominic Fritz, a prezentat duminică seară rezoluția adoptată în unanimitate de Biroul Național al partidului. USR afirmă că „ia act” de nominalizarea lui Adrian Veștea și de faptul că nu a fost anunțat în prealabil de această decizie.

„Noi nu vom trăda speranțele și încrederea alegătorilor noștri”

„Le datorăm claritate votanților noștri. Vom rămâne consecvenți cu decizia noastră de a nu mai forma un guvern cu PSD”, se arată în mesajul USR.

Formațiunea condusă de Dominic Fritz susține că „un guvern care livrează rezultate pentru cetățeni nu se poate naște din trădarea propriului partid” și anunță convocarea unui Comitet Politic pentru o decizie formală privind Guvernul Veștea.

„Noi nu vom trăda speranțele și încrederea alegătorilor noștri”, a transmis USR.

În rezoluție, USR critică și ideea unei guvernări pe care o descrie drept o reluare a formulei Ciucă-Ciolacu „sub alte nume”, susținând că aceasta ar duce la „amplificarea valului extremist” și la „înrăutățirea nivelului de trai pentru români”. Partidul pledează pentru formarea unui „pol reformist și pro-democrație”, care să se opună atât extremismului, cât și „unui stat corupt”.

UDMR așteaptă decizia PNL

Nici UDMR nu se grăbește să-l susțină pe noul premier desemnat. După o ședință internă desfășurată duminică seară, senatorul UDMR Turos Lorand a declarat la Digi24 că formațiunea nu a luat o decizie, pentru că nu are încă suficiente informații despre programul de guvernare, componența cabinetului și majoritatea pe care Adrian Veștea mizează.

„Trebuie să vedem ce guvern dorește și ce majoritate. E foarte important ce majoritate dorește sau ce se conturează sau dacă contează pe sprijinul partidului, pentru că ar fi firesc să fie susținut de PNL”, a spus Turos Lorand.

Totuși, UDMR exclude susținerea lui Veștea, dacă în PNL nu va exista consens.

„Nu dorim, dacă această nominalizare ar fi ruperea PNL, să facem parte din acest exercițiu. Liberalii au un cuvânt important de spus în ce se va întâmpla. În momentul de față nu știm dacă partidul îl susține, ce program de guvernare va avea, cu ce cabinet vrea să lucreze. Vom lua decizia după ce primim aceste informații”, a afirmat Turos Lorand.

Conducerea PNL se va reuni în ședință luni după-amiază.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.