Ultima Oră
ȘtiriSocial

CFR, haznaua pe care Miruță a ,,descoperit-o” la telefon

Valentina Culin
Jurnalist Analize Politico-Economice 4 min de citire
Publicat la:

CFR e o instituție putrezită de zeci de ani, cu vagoane și linii vechi de patru decenii, cu bugete tăiate exact atunci când trebuiau mărite, iar tot ce a produs criza asta cronică, în ultimele zile, a fost un formular pe Facebook, lansat de ministru interimar, Radu Miruțǎ, care s-a lăudat că a stat 15 minute la telefon ca să afle ceva ce orice navetist știe din prima zi în care s-a urcat într-un tren românesc. 

Asta e, în esență, toată „ancheta” domnului Radu Miruță. Nu vreo reformă la nivelul transporturilor feroviare sau vreo vizită neanunțată într-o gară, ci un apel telefonic la care nimeni nu i-a răspuns, transformat apoi în performanță publică de indignare, ca și cum putregaiul CFR ar fi o veste de ultimă oră și nu o rușine națională cunoscută și ignorată sistematic de tot eșalonul care s-a perindat prin fotoliul lui de ministru. 

Persoana care conduce acum Transporturile nu știe, în mod evident, ce se întâmplă pe propria lui plantație, și că un formular online completat de pasageri epuizați nu repară nimic dintr-un sistem lăsat să moară încet. 

CFR nu a tăcut niciodată, doar că nimeni din minister n-a vrut să asculte

Toată scenografia asta cu telefonul netratat și formularul salvator ar fi emoționantă dacă n-ar fi, de fapt, o glumă proastă. Pentru că sesizările despre CFR nu lipseau. Lipsea cineva dispus să le citească. 

Chiar federația sindicală feroviară, care n-are niciun motiv să-l demonteze pe ministru din oficiu, a simțit nevoia să-i amintească public, printr-un comunicat, că realitatea căii ferate românești nu poate fi înțeleasă doar dintr-un formular completat de pasageri și că starea sistemului e cunoscută de multă vreme, atât de operatorii feroviari cât și de propriul minister. 

Adicǎ, cu alte cuvinte, nu era nevoie de niciun sondaj de opinie ca să afli că CFR e o rugină ambulantă. Era nevoie doar de un ministru dispus să citească ce i se raporta deja, nu să joace rolul călătorului incognito pentru o postare de Facebook. Mai degrabǎ, dacǎ și-ar fi luat puțin din timpul lui prețios, și ar fi scrollat prin grupurile de Facebook, cele în care sunt nemulțumiri la adresa transporturilor din România, ar fi vǎzut clar ce se întâmplǎ acolo.

CFR
ministrul-interimar-al-transporturilor-Radu-Miruțä

CFR putrezește de 40 de ani, iar cineva, cu bună știință, a tăiat exact banii care trebuiau să-l repare

Partea pe care Miruță o ocolește elegant, dar pe care federația sindicală o spune fără menajamente, e mult mai gravă decât un call center care nu răspunde. O bună parte din locomotive, vagoane și instalațiile feroviare au în jur de 40 de ani, iar investițiile s-au tot amânat, guvern după guvern, ca o datorie pe care nimeni n-a vrut s-o plătească. Și, culmea, exact în momentul în care sistemul avea nevoie disperată de bani pentru modernizare, bugetele au fost blocate și s-au impus tăieri semnificative, pentru că așa se conduce o țară, aparent, tai fix organul care sângerează. 

Așa arată, de fapt, ,,hârtia pe care stăm bine”: cifre frumoase pe alocări care, în practică, s-au evaporat exact acolo unde aerul condiționat, mentenanța și liniile de contact aveau nevoie disperată de ele. Iar când vine o furtună sau un val de caniculă, fenomene care, spre deosebire de defecțiunile CFR, se anunță cu zile bune înainte, la buletinul meteo, sistemul cedează previzibil și rușinos.

Așa că nu, domnule ministru, nu vă mai lăudați cu telefonul acela de 15 minute ca și cum ar fi fost o expediție de investigație jurnalistică. Nu era nevoie să sunați nicăieri. Era nevoie doar să citiți sesizările pe care le aveați deja pe masă, să vă uitați la vârsta reală a garniturilor pe care le administrați sau, dacă tot vreți experiențe autentice, să vă urcați într-un tren obișnuit, într-o zi obișnuită, ca oricare dintre milioanele de români care n-au privilegiul unei mașini cu șofer. 

În loc de asta, ați ales varianta ieftină: un formular, o postare lacrimogenǎ pe Facebook și promisiunea că, peste două săptămâni, veți ,,vedea concret” ce se întâmplă. De parcă putregaiul din CFR ar fi vreo taină bine ascunsă, și nu o hazna pe care o mirosim cu toții de zeci de ani, în timp ce cei care aveau puterea s-o repare semnau, rând pe rând, tăieri de buget și priviri în altă parte. 

Problema CFR nu e lipsa de informații. Problema e că nimeni, la niciun nivel, n-a vrut cu adevărat să pută mai puțin, iar un formular completat de pasageri sufocați de căldură, la finalul unei călătorii mizerabile, nu schimbă nimic din asta, oricât de bine ar suna pe o pagină de Facebook.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.