Așa s-ar putea denumi moțiunea AUR–PSD ce a fost depusă și urmează a fi votată săptămâna aceasta. Numele ei vine de la lista companiilor de stat ce urmează a fi închise, vândute pe bucăți etc., prin diverse tertipuri, de către guvernul Bolojan încă în funcție. Printre cei osândiți la moarte se află însă și Taromul.
30 aprilie 2026: momentul adevărului la Tarom!
Taromul a fost un vis, un campion adevărat, o imagine națională și a rămas singurul brand național neprivatizat. Încă! Taromul a fost cap de afiș în întreaga mass-media românească de la Revoluție încoace în ceea ce privește răul exemplu de companie de stat falimentară: management defectuos, pierderi pe bandă rulantă, furt, afaceri de familie, căpușări de partid etc. Mai mult decât atât, orice incident sau accident aviatic se întâmpla în țară sau aiurea pe glob, avioanele Tarom erau prezentate obligatoriu marelui public în toate filmările aferente știrilor, indiferent dacă fuseseră sau nu implicate. Concomitent, avioanele companiilor ce operau și în România, chiar dacă erau implicate direct, nu apăreau nicicum, nefiind nici măcar menționate!
Tarom, cândva un uriaș!
În comunism, Taromul a fost un veritabil uriaș din toate punctele de vedere, reușind performanțe incredibile și remarcabile. Câți dintre cititori știu că Tarom a zburat regulat de la Otopeni la Melbourne, Montevideo, Havana, Calcutta, Bombay, Bangkok, Pekin, Dubai, Abu Dhabi, Chicago, Montreal, Copenhaga, Stockholm, Trondheim (pe lângă Cercul Polar) etc.? Și făcea și profit, zburând cu un grad de ocupare de peste 90%, cu avioane mari, consumatoare de petrol, de fabricație rusească! Asta ca să eliminăm toate prostiile scrise de diverși „specialiști” fără nici măcar o dovadă, care susțin contrariul.
În 1990, în nou-înființatul sindicat al personalului navigant erau peste 1200 de membri (piloți, stewarzi, mecanici de bord, radiotelegrafiști și navigatori), pe cele peste 49 de avioane Antonov 24, Iliushin 18, Tupolev 154, BAC și ROMBAC 1-11, Iliushin 62, Boeing 707, de producție rusească, englezească, românească și americană. Astăzi, după 36 de ani, Tarom mai are 6 avioane ATR de producție franceză și 5 avioane Boeing 737, din care 4 sunt în leasing operațional. Și aceiași „specialiști” ne spun că ar trebui ca Tarom să dispară odată, că nu merită să mai trăiască etc.
Când cititorul de prompter devine specialist în aviație!
Se zice că la fotbal și la sex se pricepe toată lumea, dar după Revoluție a apărut și aviația în listă, bașca faptul că cititorii de prompter au devenit brusc „specialiști” în aviație! Unii dintre ei, chiar „mărci” cunoscute prin media, ne dădeau în direct, în emisiuni de largă audiență, exemplul celebrei țepe numite Blue Air, prezentată ca fiind un model național reprezentativ de afacere privată în care statul nu a intervenit deloc! Falimentul Blue Air și dispariția, în buzunarele nu se știe cui (oare?), a celor peste 60 de milioane de euro dați de stat ca ajutor și nerecuperați niciodată – în timp ce Tarom și-a plătit integral ajutorul dat de stat – arată pe deplin ce „specialiști” au fost respectivii! Ca să nu mai vorbim de neplata datoriilor acumulate în toți anii de existență către același stat, dar și către privați!
Ultima mostră în domeniu a ajuns chiar viceprim-ministru în guvernul de tristă prezență încă. Practic și public, doamna Oana Gheorghiu, prin publicarea deja celebrei liste negre, a reușit să prezinte, în două scenarii la alegere, dar obligatorii, situația Taromului, ajuns astfel datorită atât „managerilor” numiți și schimbați politic mai des decât ciorapii doamnei, cât și echipelor de „asasini economici” din afară, de tip PricewaterhouseCoopers, Lufthansa Consulting etc.
Și astfel, duduia în cauză ne-a servit tuturor, pe lângă minciunile legate de vânzarea pe bursă a acțiunilor companiilor de stat profitabile, și cele două scenarii pentru Tarom, care sună așa:
Primul scenariu este simplu și sumbru: închiderea companiei și vânzarea activelor. Prezentarea lui ca primă variantă este, psihologic, făcută ca să sperie și să convingă că a doua variantă ar fi de preferat.
Al doilea scenariu prevede vânzarea până la 49% din Tarom către o companie străină.
Vânzare, vânzare, dar să știm și noi!
Prin presă au apărut, ca fiind indicați de autoarea listei negre, trei amatori de a avea Tarom în meniu.
Prima ar fi eterna Lufthansa, care, ca orice chestie nemțească, nu uită că românii au tras țeapă Germaniei în WWII, că politicienii români, după ce le-au plimbat pe la nas Taromul, l-au dat francezilor și că așteaptă încă, de pe vremea primului „dulap călător” al țării, Klaus Werner Iohannis, ca USR + PNL = LOVE să le dea lor unicul hangar de pe Otopeni pentru a avea monopolul reparațiilor.
A doua, compania arabă Emirates, este indicată la mișto, evident, deoarece se știe că Victor Ponta a încercat fără succes, în timpul mandatului său, acest lucru. Tranzacția a picat din cauza UE, care a impus clauze nedorite pentru colosul arab.
A treia amatoare indicată ar fi compania poloneză LOT, iar aici situația devine interesantă datorită mai multor aspecte, cum ar fi:
- LOT a avut o experiență nu foarte reușită financiar cu „rușii” de la Wizz Air, operând o serie de curse lung-curier direct pe destinația Budapesta, în speranța că acel bazin demografic maghiar din SUA îi va asigura destui pasageri pentru a fi rentabile;
- LOT, aflată în plină desfășurare a negocierilor cu brazilienii de la Embraer pentru schimbarea vechilor modele cu cele noi, s-a trezit cu intervenția politică a guvernului lui Donald Tusk și, la presiunile Franței, a reziliat contractul.
Mai mult, Tusk a încheiat, fix cu câteva zile înainte de numirea în funcție a noului președinte suveranist (pentru a nu putea fi respins contractul de către acesta), un contract cu Airbus de schimbare completă a flotei de Embraer cu una bazată pe modelul Airbus A220, aflat în criză de comenzi.
Cum contractul LOT–Embraer prevede scoaterea din flotă a avioanelor braziliene concomitent cu intrarea în flotă a Airbusurilor franceze, se pune fireasca întrebare ce vor face polonezii cu ele. Astfel, prin preluarea Taromului, devenit o biată umbră cu doar 6 avioane în proprietate și 4 în leasing operațional, LOT ar putea plasa flota ei veche de Embraer pentru operare în România, pasând-o către Tarom. Așa, Tarom ar avea avioane pentru cursele ei, LOT ar primi pasageri și curse charter – mai ales că Alin Burcea și-a vândut 80% din firma de turism Paralela 45 tot unor polonezi care promit Dreamliner-ul la București (Boeing 787).
Cu alte cuvinte, s-ar încerca o vânzare mascată de avioane Embraer către Tarom, urmată de o preluare pe șest, prin mărirea participației poloneze în detrimentul statului român.
Dar tăcerea domnește asupra coloanelor când vine vorba de un alt nepoftit pofticios de Tarom, grupul Air France, care urmărește cot la cot cu nemții de la Lufthansa să pună mâna pe hangarul Tarom, după care să schimbe flota de Boeing într-una de Airbus A220, precum la polonezi.
De aceea, pe surse se zice că ar fi fost, printre alte motive (gen SAFE, moțiune de cenzură etc.), invitat săptămâna trecută la Paris Sorin Grindeanu.
Și totuși există iubire și totuși există blestem!
Fostul președinte al Federației Române de Judo, Cosmin Gușă, explica mai demult de ce ar trebui introdus acest sport japonez în școlile din România, arătând că principiul folosirii forței adversarului în scopul de a te apăra este unul perfect pliabil pe caracterul general al copiilor români.
Adică Taromul, dacă ar sesiza Curtea de Conturi și ar cere verificarea modului în care Aeroportul Otopeni a cerut și încasat ilegal, din anul 2000 și până acum, peste 50 de milioane chirie companiei – ca să folosim afirmațiile sindicaliștilor de la SUT – poate că s-ar constata că are dreptate! Și, dacă ar trebui să primească înapoi banii doar pe ultimii trei ani, ar ieși din marasmul în care a fost băgat de „specialiștii” partidelor perindați la conducerea ei!
Doar că asta ar stârni un adevărat cutremur în rândul firmelor de la Otopeni, care ar putea cere și ele același tratament – și atunci să te ții!
Până atunci însă, USR-ul și PNL-ul conduc Taromul prin Anca Boagiu și noul director general, căruia i s-ar fi pregătit rămânerea în funcție printr-un simulacru de examen, ca vorba aceea: la parastas înainte și cu stângul pe tobă!
