
Cristiano Ronaldo a anunțat oficial că nu va mai juca pentru echipa națională a Portugaliei. Atacantul în vârstă de 41 de ani a ales să închidă acest capitol din viața sa după o serie de tensiuni cu selecționerul Jorge Jesus și cu oficialii Federației de Fotbal din Portugalia.
Deși revenirea sa era așteptată după expirarea suspendării de o lună, Ronaldo a surprins prin hotărârea de a se retrage definitiv. Se încheie astfel o carieră internațională remarcabilă, încununată cu titlul european din 2016 și două trofee în Liga Națiunilor.

Cristiano Ronaldo și-a anunțat retragerea din echipa națională a Portugaliei
„Dragi portughezi, a venit ziua să returnez tricoul cu numărul 7 al echipei naționale, care este al tuturor. Nu am simțit niciodată că îmi aparține exclusiv mie, dar timp de 23 de ani am avut privilegiul și responsabilitatea de a-l purta, de a-l apăra și de a-l lua cu mine pe stadioanele din întreaga lume. Astăzi a venit momentul să-l predau viitorului. Nu a fost o decizie ușoară, pentru că există decizii care nu se iau doar cu mintea, ci și cu inima. Se încheie o călătorie care a început în august 2003 și mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Când privesc în urmă și mă gândesc la tot ce am trăit la echipa națională, nu văd doar meciuri, goluri, recorduri sau trofee.
„Dar există ceva ce timpul nu poate șterge niciodată!”
Văd oameni. Văd imigranți care, timp de 90 de minute, s-au simțit puțin mai aproape de Portugalia. Văd milioane de portughezi pe care nu i-am întâlnit niciodată personal, dar care au devenit parte din viața mea. Pentru că, în cele din urmă, fotbalul este mult mai mult decât un joc. Fotbalul înseamnă oameni. De-a lungul carierei mele la echipa națională, am încercat să-mi depășesc limitele. Am vrut să câștig, am vrut să fiu cel mai bun, am vrut să fac istorie. Am fost întotdeauna exigent cu mine însumi, am vrut mereu mai mult, am crezut mereu că putem ajunge mai departe și am dat tot ce aveam pentru acest tricou. Au fost după-amiezi și seri perfecte, au fost victorii pe care nu le voi uita niciodată și înfrângeri pe care încă îmi este greu să mi le amintesc. Și eu am greșit, și eu am suferit. Au fost momente în care nu am reușit să le ofer portughezilor ceea ce își doreau atât de mult, dar nu am renunțat niciodată și, mai presus de toate, nu am încetat niciodată să fiu mândru că reprezint Portugalia.

De-a lungul acestor ani, am învățat lucruri foarte simple. Golurile trec, trofeele rămân în muzee, recordurile sunt, în cele din urmă, doborâte. Dar există ceva ce timpul nu poate șterge niciodată: locul pe care îl ocupăm în inimile oamenilor. Dacă v-am făcut vreodată fericiți, dacă vreunul dintre golurile mele v-a făcut să îmbrățișați pe cineva, să uitați de o grijă sau să simțiți mândrie pentru țara noastră, atunci totul a meritat. Pentru că a fi portughez înseamnă și asta. Suferim împreună, ne ridicăm împreună. Începem din nou să credem. Portugalia va avea întotdeauna nevoie de tineri care visează, de jucători care nu renunță niciodată, de noi generații care cred că este posibil să ajungă acolo unde nimeni nu a ajuns. Pentru că o țară care continuă să creeze noi eroi este o țară care nu va înceta niciodată să creadă în ea însăși!”, și-a început Cristiano Ronaldo discursul.
Le-a mulțumit tuturor celor care i-au fost alături în tricoul Portugaliei

„Colegilor mei, vreau să le adresez un cuvânt special. Vă mulțumesc pentru fiecare alergare, fiecare îmbrățișare, fiecare discuție, fiecare moment de liniște înainte de a intra pe teren, pentru fiecare victorie pe care am sărbătorit-o împreună și fiecare înfrângere care ne-a făcut mai puternici. Am avut privilegiul de a vă fi căpitan, dar niciun căpitan nu merge singur, iar voi faceți parte din povestea mea.
Tuturor antrenorilor, conducătorilor, medicilor, fizioterapeuților, magazionerilor, angajaților și tuturor celor care au lucrat alături de mine de-a lungul anilor, vă mulțumesc. Mulți dintre voi nu ați apărut niciodată în fotografii, dar fără voi niciuna dintre aceste fotografii nu ar fi fost posibilă. Familiei mele, vă mulțumesc că ați împărtășit acest vis cu mine. Vă mulțumesc pentru că ați înțeles absențele, sacrificiile și momentele în care echipa a trebuit să ocupe un loc care vă aparținea și vouă. Dacă am ajuns până aici, este pentru că am fost mereu susținut. Iar vouă, tuturor portughezilor, celor răspândiți în întreaga lume, vreau să vă spun un ultim lucru. Există o imagine pe care o voi purta mereu în suflet: momentul în care începe imnul național.
Mă uit în jur, îmi văd colegii, văd tribunele, văd copii, mame, tați și bunici, văd portughezi care au venit de atât de departe doar pentru a fi acolo. Și, în acele minute, încetăm să mai fim diferiți. Nu există cluburi, nu există culori, nu există clase sociale, profesii sau opinii. Există doar o singură pasiune. Portugalia: acesta este sentimentul pe care îl voi purta cu mine pentru tot restul vieții. Astăzi se încheie drumul meu pe teren alături de echipa națională. Plec cu capul sus, mândru de parcursul pe care l-am avut și conștient că am dat tot ce am avut pentru Portugalia. Dar nu voi înceta niciodată să fiu unul dintre voi. Voi continua să sufăr, să vibrez și să sărbătoresc alături de voi fiecare victorie a Portugaliei.
Mi-am petrecut viața muncind pentru a deveni cel mai bun fotbalist din lume. Astăzi îmi dau seama că cea mai mare victorie a fost să merit onoarea de a reprezenta cea mai bună țară din lume. Vă mulțumesc pentru acești 23 de ani. Vă mulțumesc că ați crezut în mine. Vă mulțumesc că mi-ați permis să trăiesc un vis care a început când eram doar un copil, alergând după o minge. Tricoul cu numărul 7 rămâne. Mândria de a-l fi purtat va fi a mea pentru totdeauna. Portugalia va fi mereu în mine. Pe curând! Cristiano Ronaldo!”, a transmis Ronaldo pe Instagram.
A părăsit Naționala Portugaliei cu scandal
Ronaldo s-a despărțit cu scandal de naționala Portugaliei. A părăsit cantonamentul după meciul cu Norvegia, din 27 septembrie, când a fost rezervă neutilizată, iar ulterior l-a acuzat pe selecționerul Jorge Jesus de promisiuni nerespectate.
Amendat cu o sumă modică, 255 de euro, și suspendat 30 de zile, Cristiano Ronaldo putea juca în ultimele două meciuri din Liga Națiunilor, însă a luat decizia definitivă de a nu mai reprezenta Portugalia.
Federația Portugheză de Fotbal refuză să accepte retragerea lui Cristiano Ronaldo
Federația Portugheză de Fotbal a emis un comunicat la scurt timp după ce Cristiano Ronaldo (41 de ani) și-a anunțat retragerea de la echipa națională.
„Federația Portugheză de Fotbal își exprimă cea mai profundă recunoștință față de căpitanul său etern, Cristiano Ronaldo, care și-a anunțat astăzi retragerea definitivă din echipa națională. Cu profundă recunoștință și imensă admirație, Federația Portugheză de Fotbal elogiază public cariera absolut extraordinară a lui Cristiano Ronaldo în slujba țării noastre și îi mulțumește pentru tot ceea ce a realizat.
Mai mult decât un sportiv de excepție, căpitanul nostru a fost un lider care ne-a inspirat, un exemplu de devotament și simbolul suprem al spiritului naționalei noastre. De-a lungul unei cariere internaționale legendare, cu 234 de selecții și 146 de goluri, căpitanul a purtat țara pe umeri, a doborât recorduri și a condus echipa spre momente care vor rămâne pentru totdeauna înscrise în istoria fotbalului portughez.
Fiecare picătură de sudoare, fiecare gol decisiv și fiecare banderolă de căpitan purtată cu mândrie pe teren au reflectat dragostea sa necondiționată pentru tricoul nostru. Devotamentul și moștenirea sa depășesc granițele terenului de fotbal.
Cristiano Ronaldo a dus numele Portugaliei pe cele mai înalte culmi și a inspirat generații de tineri care visează să-i calce pe urme, fiind, pentru mulți dintre noi, cel mai bun jucător din toate timpurile!
Prin urmare, Federația Portugheză de Fotbal refuză să lase această despărțire să aibă loc fără omagiul cuvenit. Ne dorim cu toată convingerea să organizăm, să pregătim, să participăm și să contribuim activ la un omagiu pe măsura carierei extraordinare a lui Cristiano Ronaldo, prin care suporterii și întreaga țară să-l poată aplauda și celebra, încă o dată, pe jucătorul care ne-a oferit atât de mult.
Mulțumim pentru tot, CĂPITANE! Aceasta va fi întotdeauna casa ta! Să ajungem la golul 1.000!!!”, a transmis Federația Portugheză de Fotbal.
Cristiano Ronaldo a jucat timp de 23 de ani pentru Portugalia
Cristiano Ronaldo a debutat la naționala Portugaliei în 2003, cu Luiz Felipe Scolari, iar de atunci a prins 234 de partide și a bifat 146 de goluri și 45 de assist-uri, fiind cel mai bun marcator din fotbalul internațional.
Cristiano Ronaldo a contribuit decisiv și la câștigarea singurelor trofee din istoria naționalei Portugaliei: EURO 2016 este, de departe, cel mai important, câștigat după finala dramatică împotriva Franței, iar pe lângă asta lusitanii au mai cucerit și două trofee UEFA Nations League.

