
Un cutremur de 3,9 grade pe scara Richter s-a produs în noaptea de joi spre vineri în România, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Cutremurul s-a produs în zona seismică Vrancea, la adâncimea de 75,1km. „În ziua de 23 Octombrie 2026, la ora 01:00:42 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, VRANCEA un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.9, la adâncimea de 75.1 km”, au anunțat specialiștii INCDFP.
Conform infp.ro, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 38km S de Focșani, 61km S de Buzău, 73km E de Sfântu-Gheorghe, 84km E de Brașov, 96km S de Bârlad, 98km NE de Ploiești, 98km S de Bacău.
Cutremur de 4,8 grade, luni, în România
Nu este singurul cutremur ce a avut loc în această săptămână în România. Miercuri seară, 21 octombrie, la ora 18:03, un cutremur de 3,1 grade s-a produs în Moldova, județul Botoșani, la adâncimea de 5,7 kilometri.
Luni, 19 octombrie, un cutremur cu magnitudinea 4,8 s-a produs la ora 11:51, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, au anunțat la acea dată specialiștii. Seismul, încadrat ca fiind de magnitudine medie, a avut loc la o adâncime de 124,1 kilometri.
Alte două cutremure, ambele de 3 grade pe scara Richter, s-au produs pe 16 octombrie, și, respectiv, pe 12 octombrie. Cutremurul din dimineața zilei de vineri, 16 octombrie, a avut loc în Muntenia, județul Prahova, la adâncimea de 63,8 kilometri, iar seismul din 12 octombrie s-a produs în zona Vrancea – județul Buzău, la ora 17:53 și la adâncimea de 100,3 kilometri.

